Și dacă ne-am încurca amândoi, am reuși să împletim, din borangicul frumuseții tale și cânepa iubirii mele, nodul gordian al tainei noastre, pe care nici zeii, cu furia săbiilor lor de foc, să nu-l poată taia, zădărnicindu-le planurile cuceririi tale și aruncării mele în temnița uitării ? Ai putea tu să fii înțelepciunea cunoașterii mele ?

Ce gând îți cauți în amintiri lipsite de păcate
De pieptul ți se dezvelește-n rece jale
Și-n ochi, stele cu despărțirea împăcate
Pășesc cu umbre de lumină pe a eternității cale

Al cui sărut îți arde buzele cu lipsă
Dulceața căror șoapte obrajii nu-ți mai înfierbântă
Nopțile cui nu-s mai ascunse în a dimineților eclipsă
Asprimea căror palme mătasea trupului nu-ți mai frământă

Din rugăciuni pe cine tu nu lași să-ți plece
Cine-i acest martir printre cuceritori mișei
A cui creație divin prin suflet încă-ți trece
Cine-i acesta-ți credincios ce-ai deslușit între atei ?

Te uită cât ești de frumoasă
De nu te vezi întreabă-mi slova lăcrimând cerneală mie
Întreabă-mi inima ce nu te lasă
Chiar numai amintirea altuia să fii, din gelozie

Făceai valuri
Cu părul tău
Negru
Acoperindu-mi fața
Tunai și fulgerai
În priviri
Aducându-mi
Șoapte sidefii
În cochilii de sărut
Chiar pe malul buzelor
Iar valurile
Se spărgeau spumegând
De stâncile pieptului meu
Și mă afundai mai tare
În tine
Să mă liniștesc
În adâncurile tale
Să nu mă mai zbat
Tulburându-ți
Ostrovul pântecului
Prea devreme
Mai înainte ca pâcla dimineții
Să-mi închidă ochii
Obosiți după o noapte întreagă
De luptat cu furtuna
Frumuseții tale
Lăsându-mă naufragiat
Pe o insulă pustie
Dar plină de întrebări
Luxuriante
Oare te iubesc ?
Ce întrebare
Uscată
Și plină de ghimpi
Cum să te iubesc ?
Te-am acoperit cu flori
Doar ca să mă îmbăt cu parfumul
Zâmbetului tău
Am îngenuncheat în fața ta
Doar din lăcomie
Pentru rodnicia
Trupului tău
Ți-am sărutat tălpile
Doar că să-mi apropii
Rugăciunea șoaptelor
De praful pasului tău
Divin
Nu te-am iubit
Poate tu
Eu te-am venerat

După o idee de Kyoteea

Eu
Am întâlnit
Numai femei frumoase
Care mi-au făcut cadouri
Scumpe
Frumusețea lor
Curgându-mi mie
Pe trupul
Curgându-le lor
Pe trupul
Dăruit mie
Împachetat luxos
În dantele
Legate cu funde
De mătase
Numai femei frumoase
Am întâlnit
Eu
Dar nici una Ceamaifrumoasă
Uscându-mi
Cerneala gândurilor
În cuvintele ei
Așa
Ca tine
Poate într-o zi
Sau mai bine
Începând dintr-o seară
O să anulez
Toate întâlnirile
Și o să-ți cer
Să ne întâlnim
Noi doi
Ca să avem ce povesti
Nepoților

Un tavan crăpat, de el, cu cenușiul scorojit a patru pereți, o podea agățată
Scânduri aspre despărțind cu vreme o amintire, roșu viu devenit negru uscat într-o pată
Pe la colțuri păienjeni naive zbateri de aripi pândesc în tăcere
În plasa lor se mai prind doar fluturi de timp, șoapte înaripate de-a lui adiere
Umbre prăfuind cu uitare urme de viață, un divan, un scaun, un scrin
Cioburi de călimară, stropi de cuvinte sfărșite în ac de peniță tremurat cu suspin
Un stliet ruginit, care nu mai e teamă pentru taine ascunse-n scrisori
Dăruit niciodată, un buchet ofilit jelind o iubire născută moartă din flori
Un tărâm de povești devenit din grădina iubirii un rece pustiu
Și eu scormonind nopțile după cel ce n-am putut în zile să-ți fiu

Pe unde n-am mai fost, prin ce neumblate de vise cotloane
Am răbdat arșița dorului, gerul tăcerii, mi-a fost sete de tine, și foame
Am văzut răsărind prima oară și pentru ultima apunând glorios astre
Orizonturile peste umerii mei sângerau roșu, eu ți le-am răsărit nobile și albastre
Pe unde n-am fost, și peste tot ți-am lăsat lipite pe colțuri de Cer bilețele
Să nu le arunci, când o să mă pierd, suflete o să poți cumpăra cu fiecare din ele
O să poți naște lumi, la care acuma nici gândul să-ți ajungă nu poate
Iubiri agonisind furioase furtuni, tu o s-o-împarți, și liniști stăpânite de moarte
O să curgi râuri, sau în piatră o să le seci lacrima din izvoare
Norii o să-i ridici peste munții sub care mă vei îngropa în uitare
Tu vei fi Demiurg și totul, roditor ori sterp, numai Ție îți va fi robit
Și asta fiindcă în colțuri de Cer am agățat biletele, Taina prin care eu te-am iubit

Te bucură tu ploaie de-obrajii ei bujori
De palmele-i fugind de ale mele că-s fierbinți
De ochii ce-s cu negrul lor adânc tulburători
Te bucură de răsul ei și-n locul meu să o alinți

Să-i zăbovești puțin pe la sprâncene
Îi place molcom încordarea să le-o răscolești
Abia apoi să-ți legeni stropii pe la gene
Și pe la colț de ochi spre buze să-i plutești

De-o să te guste, să nu-i stai împotrivă
De-a gurii ei dulceață te bucură și tu
Să te strecori apoi printre rotundul sânilor misivă
Spre pântecul care îmbrățișării mele i-a spus întotdeauna nu

De trupul ei te bucură tu ploaie
Scaldă-l cu șoapte aduse-n stropii tăi din cer
Eu trebuie să ard în asfințit văpaie
Să vă privesc iubind-o când și din vise-i pier

Despre cândcine mă tot întrebi deceuri arțăgoase
Dar pentrucăurile niciodată nu ți-au fost frumoase
Nici așasimturile vreodată nu ți-au mai făcut pe plac
Nu știu deceuri tot întrebi dacă îți sunt mai de folos când tac
Îmi dai la schimb vaicum strivit între mirări
Pentru cândcineșidece răspuns la tot aceleași întrebări
Nu-mi trebuie atenție un punct ce sprijină o bară dreaptă
Ori tu, ori n-am nevoie de cuvinte în formă ilustrată

Mi-ai scris tu cu nume de fecioară făptură !
Tu, care porti la urechi stele și dulci ca rodia ți-s buzele neatinse de a mea gură
Tu, tu-mi spui mie iubire, ca unui Creator Demiurg
Ție lacrimile pentru mine iubire îți curg
Ai trup din povestea mea și știu că-l scalzi în fiecare noapte în ape de lună
Sub sânii de mâna mea neștiuți ți se zbate o dureroasă furtună
Pe pântec, pe coapse, nu ți-am alunecat niciodată
Și tu îmi spui mie iubire, și ce adevarată !
Dar eu, Zână Frumoasă, nu-s zeu, sunt un firav muritor
Trebuia ieri, dar am amânat pentru mâine să mor
De ce să-mi dai tu mie atâta Univers de iubire ?
Acolo unde mă duc nici nu-i permis să posezi fericire
O lacrimă poți să-mi dai, și primesc
Și tristețile toate, care pe tine din vorba mea te încercuiesc
Dă-mi-le și pe ele, dă-mi tot ce te frământă, ce te chinuie, ce te doare
Păstrează visele, poveștile fermecate, păstrează taina cuvintelor, nu le arunca în uitare
Tu rămâi, locuiește templul ridicat mie cu atâta credință
Eu o să plec, trebuie, mai înainte ca din Zeu să devin neputință

Întrebărilor mele nu le răspunzi
Ori te prefaci că nu mi le-auzi
Pleci pe furiș, abia ce-ai sosit
În gând eu niciodată nu-ți sunt de găsit
Îți spun Te iubesc ultima oară
Dacă vrei să-l auzi caută-mă astăzi, spre seară
Spune-mi la ce-ți trebuie, la ce-l folosești
Arată-mi că vrei să-l primești
Semnează cu un sărut cuvintele pe care le-aștept
Dacă nu, orice altceva, semantic nu e corect

Te urmăream oftând până-n apus de neant
Și-n răsărit de înălțimi ți-am fost zâmbindă-întâmpinare
Noaptea-ți soseam în vis misterios amant
Ziua uitai de mine ca de un oarecare

Ți-am stat la piept îmbrățișat de noapte bună
Și praful nu îl ridicam când în picioare mă călcai
Unul de altul ne îndrăgosteam când mă țineai de mână
Prea greu eu te iubeam apoi, iar tu cu ușurință mă uitai

Atât de complicate orologii-am fost, cu timpuri separate
Și doar o dată am întâmpinat același soare
Bătând aceeași oră-n miez de noapte
Când împreună s-a întâmplat să fim din întâmplare

Mi-e greu să port pe umeri mantia brodată cu frumusețile acestei lumi
Singur să aprind, noapte de noapte, vreascuri de întuneric cu scântei de minuni
Să smulg aplauze spectatorilor nerăbdători la tragedie s-asiste
Jucând rolul zâmbetului ucis mișelește de gânduri triste
Să strabat fără odihnă nesfârșite întinsuri de fascinante iluzii
Să descurc ițele în care te-ai încurcat singură țesând netoarse confuzii
Reci dimineți să trezesc, zi după zi, în care binețea nu te bagă în seamă
Fără culori să pictez pasteluri niciodată agățate pe peretele vieții tale în ramă
Mi-e greu să culeg roade de pe ogoarele de pe care-ai stârpit împreună
Să-ți împletesc povești din fuioare de vise înflorindu-ți la tâmple cunună
Mi-e greu fără tine, doar pe mine purtându-mă în uitare numele meu
Fără tine în ea, o să lepăd desaga vieții, doar cu cu povara mea mi-e prea greu

Îmi place gura ta, buzele cum în fierbite tăcere se crapă
Sunt nebun când ochii cu lacrimi cuvintele mi le-adapă
Șuvița de păr pe care o treci peste ureche nervos
Tu ești tot ce am simțit văzând tot ce-i mai frumos
Trupul tău mă îndeamnă să facem multe șotii-împreună
Dar aștept să mă vrei, până atunci numai îmi amintesc cum mă țineai de mână
Cum îți tremura pieptul de nerușinarea scrisorilor mele
Sprâncenele cum ți se-încruntau bănuindu-mă de necredincioase gânduri cu iele
Îmi amintesc cum te-am iubit mărturisindu-ți doar, cu sfială
Aș vrea să-ți mai spun “Te iubesc”, dar de mine viața ți-e goală
Ai împrăștiat tot ce-i mai frumos în văzuri sterpe și cenușii
Într-al meu legănându-te pe gene de seară nu vrei să mai vii
Aștept să mă vrei, până atunci umbrelor mă las pradă
Știi unde să mă găsești dacă vrei, Ceamaifrumoasă, pe tine privirea mea iar să te vadă
Ochii încă mi-s ageri, nu li s-a stins iubirea care te-a strâns în brațe o noapte
Gura n-a uitat să te mângâie cu degete tremurânde pe buzele-ți însetate de șoapte
Să mă vrei, încă aștept
Dar nu mult, tot ce-i mai frumos, viața mi se stinge în piept
Când nu va mai fi, nu mai pot s-o aprind, scânteia Creației îmi lipsește
Am cumpărat cu ea steaua pe care numele tău neștiut strălucește
Aștept să mă vrei, și o să-mi spui că sunt nebun
Dar nu pot, ca tine, nepăsător iubirea să o aprind doar ca să o apun

Ți-e împletit părul, nu știu, cu mâinile îl ții strâns la spate
Pe mâneci flori, gânduri de-argint de îmbujorată fecioară brodate
Cămașă de neagră mătase păgân descheiată
Și seara care-ți curge pe trup, jinduiesc să-ți curg și eu peste el de îndată
Mă privești cu ochi de stăpână, cu buze de slujitoare mă chemi
Un diamant sclipește pe pântecul pe care să-l umpli cu mine nu te mai temi
Trupul uns cu-înserare ți-e pătat de lumină rotundă, din loc în loc
O să-l sărut chiar acolo, o să-l adulmec, cu carnea lui dulce o să mă joc
O să-ți astup gura cu-a mea, încet, să respirăm păcătoasa dorință-împreună
Între ascunsele coapse o să-mi alunec fierbinte o mână
Cu cealaltă o să-ți descopăr sânii, să văd de le sunt pe plac
De-i așa, în muguri copți sfârcurile o să le prefac
O să le gust cu buzele, în cercuri fără sfârșit o să le alint
Oare cât de mult poți să le înalți, răspunsul nu vreau să-l aud, vreau să îl simt
Printre șoapte oftând nebune silabe altă-întrebare în tine o voi ascunde
Simți cum ne leagă din mine sfârșitul, care pe tine început te pătrunde ?
Nu-mi răspunde acuma, în seara asta iubirea din dorințe-i însăilată
Îți las timp de gândire o viață, a mea, strâns coase-o de-a ta pe toată

Nu te întreb în care zări marine îți înoată feciorelnic gândul
Nu-ți număr pașii alergând spre orizonturi în care se întunecă pământul
Și nici cuvintele trimise să mă spintece nu ți le-am socotit vreodată
Iar spuselor voit neîntâmplate nu le-am cerut să își arate calea dreaptă
Să te alung, e o minciună, ce acuzație formală și oficial despărțitoare
Eu vreau să stai, să ne-întâlnim la orizont, eu cer, scăldându-mi stele în tine, mare

Nu-s un bărbat frumos și nici un geniu-n viață
N-am titluri academice, CV-ul meu n-are prefață
Fac multe lucruri lăudabile, și-încă pe-atâtea care-s de rușine
Sunt însă mândru că-am iubit, și ce iubire sfântă, doar pe tine
Nu vreau statuie de granit și nici portrete în ulei
Nici temple nu vreau să-mi zidești să mă așezi zeu între zei
Doar dacă ai putea, pe-ascuns la ceas de seară
Să-mi lași pe buze un sărut și-n gânduri să-mi fii iarăși grea povară