Credea
Că mâinile ei
Fine
Albe
Cu degete subțiri
Erau înzestrate
Cu puteri creatoare
Și nu-i puteai zdruncina
Credința

Îi numărase pe buze
Liniile sărutului
Multe
Așteptându-se ghicite
De un viitor
Oricând
De pe un umăr
Îi coborau perseide
Până sub sân
Unde se pierdeau
Nimeni nu ajunsese acolo
Să-i spună
Rătăcind
Într-un univers cucerindu-l
Ce frumoasă !
El singur construia corabia
Iluziilor
Avea să moară înainte
Să ajungă
În lumea ei
Nebun corăbier
În oceane de verde
Oglindind-o
Lună plină
Într-o noapte
Speranță între două timpuri
Irosindu-și creațiile

Ai stat lângă
Ea
Lângă tine
Vi s-au atins
Genunchii
Coatele
Privirile
Aproape buzele
Mințeau
Că nu se vor
Acum aveți
Cum vă dori
Mâine

Oamenii fără gânduri
Au sârme în urechi
Sunt sârmele păpușarilor
De gânduri
Oamenii fără vorbe
Au sârme în urechi
Sunt sârmele păpușarilor
De vorbe
Oamenii animale
Au hățuri
De care strunesc
Oamenii fără gânduri și vorbe
Oamenii animale
Rumegă gânduri și vorbe
Care rup hățurile
Oamenii fără gânduri și vorbe
Îi adună cu biciul
În oboare
Și îi vând abatoarelor
De oameni animale
Unde sunt jupuiți
De vii
Gânduri și vorbe
Din care se fac haine frumoase și trainice
Pentru păpușari
Oasele se aruncă
Oamenilor fără
Gânduri și vorbe
Carnea
E lăsată să putrezească
În măruntaiele oamenilor viermi
De gânduri și vorbe

Avea felul ei
De a i se așeza
Alături
În gânduri
Tăcere albă
Cu brațele strângând
La piept
Rotund
Genunchii privirii
Verde
Rătăcindu-i nemărturisirile
În gesturi
Boreale
Aducându-și-o
Nord
În lumea lui
Debusolară
Ea
Îi strângea pe trup
Culorile
Aducându-și-l
Rod
În pântecul
Primăvară

Toamna asta am ruginit
De vii
În muguri a lovit
Bruma
Cu descânt de mătase
Trasă din lut
Toamna asta ne-a legat
Cu lanțuri
La ochi
Și ne-a slobozit gurile
De șarpe
Toamna asta nu ne-a fost
Să iubim
Doar
Să murim
Să murim
Să murim

Pentru că Google are gura mare, tocmai m-a anunțat că cineva insistă să-și creeze un cont de email cu numele meu. Poate că e un nou venit pe aceste meleaguri, ori poate e un nepoftit.
De aceea, dacă primiți mesaje semnate de mine, nu sunt eu acela. Aruncați-le la Junk sau Trash. Eu nu trimit mailuri fără să-mi dau voie și, oricum, nici nu știu unde-i butonul Send în Command Prompt.
Ce am de scris, eu scriu aici. Ce am de spus, eu spun la ureche. Ce am de poftit, eu poftesc în gând.

Ton de vârful
Sânilor
Levănțică
Ton de baza
Pântecului
Cireșe amare‎
Gust de buze
Mură
De ți se dă‎
Sorbind-o
Picătură
Pleci mort
Din viața
Asta
Și ajungi viu
La capăt
Cu alta

Agățându-și privirile
De ale celuilalt
Își spuneau
Pe numele
Lor
Neștiuți
Din neștiute
Povești
Fără sfârșit urile
Începuturi lor

Am dat jos
Opincile
Cuvintelor
Le-am încălțat
Cu bocanci
Militari
Cu talpa groasă
Și catarame
Din piele
De porc
Le-am învățat
Să bată
Și
În pas de defilare
Să ucidă
Cu premeditarea
Absurdului
Că trebuie început
De Cineva
De undeva
Să continuăm
Să facem rău
Răului
Cu binele
Absurdului

Pășea ușor
Cu tălpi de lavandă
Prin gândurile lui
Gutui
Lăsându-le mușcături
Arămii
Care să-l doară
Ar fi fost de ajuns
Să întindă mâna
Și ar fi cules-o toată
Ca pe o cireașă coaptă
Lui
Dar el
Își întindea numai gândurile
Ridicându-le pe vârfuri
Ca un copil râvnind
Dulce
La rodul verii
Gleznele i le prindea
Cu buzele
Și carnea
Cu dinții
Când ea pășea
Cu tălpi de lavandă
Prin gândurile lui
Gutui
Adormindu-l gustând-o
Cu brațele pline
De lavandă
Cu gust de gutui

El n-avea
Nimic
Din el
Se daduse ei
Tot
Ea n-avea
Nimic
Din el
Cumva
Tot
El
Statea intre ei
N-avea
Alt loc
Al ei

Mărturisesc, înainte să te recunosc aveam o înțelegere fundamental greșită asupra divinității. Când am înțeles, a fost o revelație, că Tu, am început să fac tot felul de calcule, am descoperit chiar legi noi ale fizicii corpului, stări absolute, și critice, ale lui, ba chiar am experimentat imponderabilitatea, punându-mă în pericol de coeziune cu neantul. Iar rezultatul este atât de simplu că pare omenește imposibil de neînchipuit: Timpul există numai în afară din tine.

Mă rup în figuri. Una pentru străini, decentă, sobră, o indiferență civilizată, dar fără a fi ofensatoare, una pentru conoscuți, jovială, atentă, sinceră, și una pentru tine, pe care nu o pot descrie fiindcă doar ție ți se arată, tu să-mi spui cum e, eu aștept să-mi faci și tu figura, că, nu-i așa, ce figură frumoasă am putea face împreună !

Mă urmăresc
Oștile timpului
Iubito
Tot mai aproape-s
Ca mâine
Mă vor prinde
În plasa zbârciturilor
Și mă vor împunge
Cu sulițele neputințelor
Să afle
Unde mi-am ascuns
Comoara
Vieții
Dar mai degrabă
Mă întorc în lut
Decât să te mărturisesc
Sarmizegetusă
A scurtei mele istorii
În tine
Milenară

Te-ai întrebat vreodată de ce tu ? Nu dintr-un capriciu al soartei, nici dintr-o eșuată reacție chimică, ori dintr-un experiment fizic rămas fără rezultat. Nu. Toate astea, întâmplându-ni-sele, sunt, au fost, iartă-mi optimismul romantic, din cauza mea. Tu. O utopie, o argumentație a absurdului, o logică fără sens, un cerc vicios. Păi cum altfel te-aș fi putut iubi tocmai pe tine ? Vezi, tu n-ai rezultat, ești doar o cauză. A mea.

Îmi stau pe limbă
Aspre cuvinte
O să ți le rostesc
Trupului
El știe
Să se pătrundă
Cu înțelesurile lor
Ascultându-ți dorințele
Surde

Nici vorba
Eu n-am nevoie
Nu-mi trebuie
La ce bun
Trupu-ti mie? 
Eu ma satur
Privindu-te
Adulmecandu-te
Ascultandu-te
La ce mi-ar trebui
Privirea ta
La ce ti-ar trebui
Mirosul meu
La ce mi-ar trebui
Gustul vorbelor tale
La ce ti-ar trebui
Cuvintele gustului meu
La ce mi-ar trebui
Palmele sanilor tai
Peste obraji
La ce le-ar trebui
Obrajilor sanilor tai
Peste ei
Palmele mele
La ce mi-ar trebui
Ochiul
Pantecului tau
La ce i-ar trebui
Pantecului tau
Geana ochiului meu
La ce mi-ar trebui
Gura coapselor tale
La ce i-ar trebui
Gurii coapselor tale
Buzele mele
Ce tot o scalzi atat! 
Scalda-ma pe mine
La ce bun? 
Sa ne iubim! 

Ce-ai mai facut astazi? 
Nu intrebam
Dar n-am avut altele
Si m-am gandit la tine
Sau m-am gandit la tine
Si din cauza asta
N-am avut altele
Oricum
Altele
Nu-s niciuna
Ca tine
Nu ma mai gandesc
La ele
Ca-s ocupat
Sa ma gandesc la tine
Tu te-ai gandit
La mine? 
Sa vezi
Ce am visat
Aparent nimic
Deosebit
Nevinovat
Buze
Sani
Coapse
Fierbinteli
Suspine
Panica de dupa
Ca nu puteam sa plec
Atat de bine mi-a fost
Cu mine
In tine
In vis
Ce mai zici
De asta
Si nu numai? 

P.S.
Celelalte… vorbeste lumea
Uita-te la palmele mele
Au numai urme
De trupul tau
In ele
Si privirile
Au numai urme
De trupul tau
In ele
Si cuvintele
Te imbraca
Ca niste dantele
Provocatoare
Doar pe tine
Ca buzele imi asteapta
Doar buzele tale
Intre ele
Si nu numai

Cand ploua
Mirosi a Cer
Violet
Si eu a Pamant
Violet
Tu ma uzi
Eu te usuc
Si intre noi
Miroase a lavanda
Inflorind
Betie
Pentru simturi
Violet
Vezi
Tu peste mine
Eu sub tine
Asa am fost mereu
Violet
Poate intr-o noapte
Voi fi eu
Peste tine
Si tu
Sub mine
Ca noaptea
Nu se disting culorile
Nici pozitiile
Cardinale
Or fi stiind Cerul
Si Pamantul
De ce
Eu cred
Ca ne vor
Pe tine floare
Galbena
Pe mine
Polen
Galben
Ca atingandu-ne
Sa rodim
Verde
Tu mirosind a stea
Eu a intuneric
Nespus
Patrunzandu-te
Cu un viitor
Cuvant
Fara culoare
Doar cu
Insemnatate
Sa descifram
Codul culorilor
Cu cheia vietii

Ai fost odată, într-o iarnă petrecută noapte
Un fulg de Rai stârnindu-mi adieri de șoapte
Bujori care în obrăjiori îți înfloreau din buze furișate la ureche
O inimioară din poveste, pe a mea dorindu-și-o pereche
Și ochișori sfioși și zăpăciți de a privirii mele îndrăzneală
Iar între palme aspre, mânuțe tremurându-și fierbințeala goală
Mătasea părului ți-am răsucit în inelușe, închipuite jurăminte
Lipit de trupușorul tău oftam, oftez și-acum, dorindu-l să m-alinte
Ai fost ca niciodată, într-o iarnă devenită dimineață
O frămânțică dându-i vieții mele frământată viață

O să-ți ridic căsuță ca-n povești și te voi pune-n geam, lavandă
Cu primăvară să m-aștepți, când voi sosi cu pași de toamnă
Din Indiile singurătății o să-ți aduc în dar mătăsuri mângâieri, săruturi în dantele
Iar din pustiuri de poveste, un voal de Cer pe înserat și giuvaere stele
O să topesc lumina Lunii și-n ea o să mă împletesc inel, tu să mă porți la mână
Și de la vraci păgâni o să-ți aduc, o vrajă să ne lege gândul de-împreună
Tu primăvară, să mă aștepți la geam lavandă, și să mă chemi la miez de noapte
Cu pași de toamnă voi veni, de nu voi fi pierit uitat în vara care ne desparte

Că nu-s bun de cele numai bune
Că nu mă ridic la înălțimea eticului tău
Amurg
Că în picioare cuvintele-mi îți calcă
Minima-ți moralia
Că mă-înconjor cu ciude
Ciute
Că-ți umbresc degeaba calea
Fructelor
Împiedicându-le pârgul
Ce tot spui ?
Tu nu vezi ?
Tu nu vezi că Ți-am înflorit cireșii ?
Frumoaso !
Ce păcate o să-mi mai găsești
Parfumându-le florile ?
Deschide-ți ochii
Pentru mine
Și uită-te !
Uită-te să vezi ce frumos
Ți-am înflorit cireșii !
Soarbe-le parfumul
Că-n el șade
Numai un singur păcat
Al meu
Ăla că te iubesc
Frumoaso !
Te-aș invita să gustăm
Dacă vrei
Dacă mă poți
Primăvara
De Ți-am pregătit
Astă iarnă
Când eram un biet
Cireșar
Aspirant
La mugurii atenției tale
Și uite !
Azi
Ba ieri
Ți-am înflorit cireșii
Ieri, da
Că azi mi-am pus în gând
Să te iubesc
Frumoaso !
Și să te scot la plimbare
Prin primăvară.
Vrei ?
Spune, mă vrei ?
Am pus virgula
Greșit, cu un pas înainte
Din politețe
Și de-al dracu
Că nu concep
Să ne despartă o virgulă
Mai bine ne unesc
Trei puncte
De tăcere
Sunt și eu mândru
Că Ți-am înflorit cireșii
Mă ierți
Dacă așteptându-le rodul
O să-ți agăț la urechi
Doar șoapte
Dulci ca mierea
Și roșii ca focul
P.S.
Să te gândești și să-mi spui
Dacă ieși cu mine
Să hoinărim
Prin primăvara cireșilor Tăi
Între timp
Eu le șoptesc teilor
Vreau să le cer o favoare
Să înflorească pentru tine
Le spun eu când
Din timp
Se uită lumea
La mine
Ca la un nebun
Cum murmur
Cu gura lipită
De urechile copacilor
Nebun
Cum mi-ai spus și tu
Poate
Că așa-i
Cine dracu
S-ar mai fi certat
Cu zeii
Cu timpul
Ca să-ți înflorească Tie
Cireșii
Dacă nu unul iubindu-te
Nebun
Ca mine
P.P.S.
Să-mi spui !

Acolo unde calci, țărâna naște stele
Iar eu, Icar nebun, plutesc cu aripi de ceară parfumată printre ele
Îți caut glezna, să-i leg la gât sărutul, din sidefiu de perle colier
Îți caut talpa, ca-n stea să îl transformi când eu din dragoste în urmă-ți pier
Și pulpele-ți le caut, ca-n palme frământându-le rotundul împietrit și fin
Să mă pricinuiești ca-n strânsul coapselor zborul eteric în osteneală de păcat să-l odihnesc puțin
Cu lacrime de parafină-încinsă orînduiala zeilor s-o stric când aripa-mi se frânge
Și cu mătasea șoaptelor să-ți șterg obrazul pe care nemaitrăită fericire ochii încep a plânge
În brațe tu să mi te strângi și prin țărâni să nu mai calci, miracolul să ți-l ascunzi de hâda și murdara lume
În tine să se nască stele dintr-un Icar cu aripile frânte de-a frumuseții tale fierbințeală și minune

O să-ți Cer și o să-ți stele
O să-ți vise și povești toropindu-te-între ele
Ploaie îți voi, din ochi picături plecând de dor
O să-ți șoaptă printre buze și-n obraji o să-ți bujor
O să-ți gând să mă mă alungi, faptă îți voi, să mă chemi
Lângă tine o să-ți, despre noi să nu te temi
O să-ți crâncen apă vie, dacă vrei, adânc în trup
Și o să-mi icoană, să mă-închin, să te sărut
O să-ți tot, dar nu-ți nimic, nici măcar nu-ți o fărâmă
Doar în nopți neterminate îți o strângere de mână
Să-ți mai mult, dar tu nu să-mi numai mie
Ce s-atunci, tu să-mi, să se nască noi, să fie ?

Mi s-au lipit pleoapele de tălpile frumuseții tale. E timpul să-mi duci la culcare sărutul în iatacul buzelor și să-i cânți șoptită iubire până când apune noaptea în răsăritul dimineții. Apoi mă poți trezi să-mi reiau locul în pieptul tău, pentru încă o zi, încercând să repar cu truda cuvintelor “noi”-ul din tine. Noapte bună iubito.

Și dacă ne-am încurca amândoi, am reuși să împletim, din borangicul frumuseții tale și cânepa iubirii mele, nodul gordian al tainei noastre, pe care nici zeii, cu furia săbiilor lor de foc, să nu-l poată taia, zădărnicindu-le planurile cuceririi tale și aruncării mele în temnița uitării ? Ai putea tu să fii înțelepciunea cunoașterii mele ?

Ce gând îți cauți în amintiri lipsite de păcate
De pieptul ți se dezvelește-n rece jale
Și-n ochi, stele cu despărțirea împăcate
Pășesc cu umbre de lumină pe a eternității cale

Al cui sărut îți arde buzele cu lipsă
Dulceața căror șoapte obrajii nu-ți mai înfierbântă
Nopțile cui nu-s mai ascunse în a dimineților eclipsă
Asprimea căror palme mătasea trupului nu-ți mai frământă

Din rugăciuni pe cine tu nu lași să-ți plece
Cine-i acest martir printre cuceritori mișei
A cui creație divin prin suflet încă-ți trece
Cine-i acesta-ți credincios ce-ai deslușit între atei ?

Te uită cât ești de frumoasă
De nu te vezi întreabă-mi slova lăcrimând cerneală mie
Întreabă-mi inima ce nu te lasă
Chiar numai amintirea altuia să fii, din gelozie

Făceai valuri
Cu părul tău
Negru
Acoperindu-mi fața
Tunai și fulgerai
În priviri
Aducându-mi
Șoapte sidefii
În cochilii de sărut
Chiar pe malul buzelor
Iar valurile
Se spărgeau spumegând
De stâncile pieptului meu
Și mă afundai mai tare
În tine
Să mă liniștesc
În adâncurile tale
Să nu mă mai zbat
Tulburându-ți
Ostrovul pântecului
Prea devreme
Mai înainte ca pâcla dimineții
Să-mi închidă ochii
Obosiți după o noapte întreagă
De luptat cu furtuna
Frumuseții tale
Lăsându-mă naufragiat
Pe o insulă pustie
Dar plină de întrebări
Luxuriante
Oare te iubesc ?
Ce întrebare
Uscată
Și plină de ghimpi
Cum să te iubesc ?
Te-am acoperit cu flori
Doar ca să mă îmbăt cu parfumul
Zâmbetului tău
Am îngenuncheat în fața ta
Doar din lăcomie
Pentru rodnicia
Trupului tău
Ți-am sărutat tălpile
Doar că să-mi apropii
Rugăciunea șoaptelor
De praful pasului tău
Divin
Nu te-am iubit
Poate tu
Eu te-am venerat

După o idee de Kyoteea

Eu
Am întâlnit
Numai femei frumoase
Care mi-au făcut cadouri
Scumpe
Frumusețea lor
Curgându-mi mie
Pe trupul
Curgându-le lor
Pe trupul
Dăruit mie
Împachetat luxos
În dantele
Legate cu funde
De mătase
Numai femei frumoase
Am întâlnit
Eu
Dar nici una Ceamaifrumoasă
Uscându-mi
Cerneala gândurilor
În cuvintele ei
Așa
Ca tine
Poate într-o zi
Sau mai bine
Începând dintr-o seară
O să anulez
Toate întâlnirile
Și o să-ți cer
Să ne întâlnim
Noi doi
Ca să avem ce povesti
Nepoților

Un tavan crăpat, de el, cu cenușiul scorojit a patru pereți, o podea agățată
Scânduri aspre despărțind cu vreme o amintire, roșu viu devenit negru uscat într-o pată
Pe la colțuri păienjeni naive zbateri de aripi pândesc în tăcere
În plasa lor se mai prind doar fluturi de timp, șoapte înaripate de-a lui adiere
Umbre prăfuind cu uitare urme de viață, un divan, un scaun, un scrin
Cioburi de călimară, stropi de cuvinte sfărșite în ac de peniță tremurat cu suspin
Un stliet ruginit, care nu mai e teamă pentru taine ascunse-n scrisori
Dăruit niciodată, un buchet ofilit jelind o iubire născută moartă din flori
Un tărâm de povești devenit din grădina iubirii un rece pustiu
Și eu scormonind nopțile după cel ce n-am putut în zile să-ți fiu

Pe unde n-am mai fost, prin ce neumblate de vise cotloane
Am răbdat arșița dorului, gerul tăcerii, mi-a fost sete de tine, și foame
Am văzut răsărind prima oară și pentru ultima apunând glorios astre
Orizonturile peste umerii mei sângerau roșu, eu ți le-am răsărit nobile și albastre
Pe unde n-am fost, și peste tot ți-am lăsat lipite pe colțuri de Cer bilețele
Să nu le arunci, când o să mă pierd, suflete o să poți cumpăra cu fiecare din ele
O să poți naște lumi, la care acuma nici gândul să-ți ajungă nu poate
Iubiri agonisind furioase furtuni, tu o s-o-împarți, și liniști stăpânite de moarte
O să curgi râuri, sau în piatră o să le seci lacrima din izvoare
Norii o să-i ridici peste munții sub care mă vei îngropa în uitare
Tu vei fi Demiurg și totul, roditor ori sterp, numai Ție îți va fi robit
Și asta fiindcă în colțuri de Cer am agățat biletele, Taina prin care eu te-am iubit

Te bucură tu ploaie de-obrajii ei bujori
De palmele-i fugind de ale mele că-s fierbinți
De ochii ce-s cu negrul lor adânc tulburători
Te bucură de răsul ei și-n locul meu să o alinți

Să-i zăbovești puțin pe la sprâncene
Îi place molcom încordarea să le-o răscolești
Abia apoi să-ți legeni stropii pe la gene
Și pe la colț de ochi spre buze să-i plutești

De-o să te guste, să nu-i stai împotrivă
De-a gurii ei dulceață te bucură și tu
Să te strecori apoi printre rotundul sânilor misivă
Spre pântecul care îmbrățișării mele i-a spus întotdeauna nu

De trupul ei te bucură tu ploaie
Scaldă-l cu șoapte aduse-n stropii tăi din cer
Eu trebuie să ard în asfințit văpaie
Să vă privesc iubind-o când și din vise-i pier

Despre cândcine mă tot întrebi deceuri arțăgoase
Dar pentrucăurile niciodată nu ți-au fost frumoase
Nici așasimturile vreodată nu ți-au mai făcut pe plac
Nu știu deceuri tot întrebi dacă îți sunt mai de folos când tac
Îmi dai la schimb vaicum strivit între mirări
Pentru cândcineșidece răspuns la tot aceleași întrebări
Nu-mi trebuie atenție un punct ce sprijină o bară dreaptă
Ori tu, ori n-am nevoie de cuvinte în formă ilustrată

Mi-ai scris tu cu nume de fecioară făptură !
Tu, care porti la urechi stele și dulci ca rodia ți-s buzele neatinse de a mea gură
Tu, tu-mi spui mie iubire, ca unui Creator Demiurg
Ție lacrimile pentru mine iubire îți curg
Ai trup din povestea mea și știu că-l scalzi în fiecare noapte în ape de lună
Sub sânii de mâna mea neștiuți ți se zbate o dureroasă furtună
Pe pântec, pe coapse, nu ți-am alunecat niciodată
Și tu îmi spui mie iubire, și ce adevarată !
Dar eu, Zână Frumoasă, nu-s zeu, sunt un firav muritor
Trebuia ieri, dar am amânat pentru mâine să mor
De ce să-mi dai tu mie atâta Univers de iubire ?
Acolo unde mă duc nici nu-i permis să posezi fericire
O lacrimă poți să-mi dai, și primesc
Și tristețile toate, care pe tine din vorba mea te încercuiesc
Dă-mi-le și pe ele, dă-mi tot ce te frământă, ce te chinuie, ce te doare
Păstrează visele, poveștile fermecate, păstrează taina cuvintelor, nu le arunca în uitare
Tu rămâi, locuiește templul ridicat mie cu atâta credință
Eu o să plec, trebuie, mai înainte ca din Zeu să devin neputință

Întrebărilor mele nu le răspunzi
Ori te prefaci că nu mi le-auzi
Pleci pe furiș, abia ce-ai sosit
În gând eu niciodată nu-ți sunt de găsit
Îți spun Te iubesc ultima oară
Dacă vrei să-l auzi caută-mă astăzi, spre seară
Spune-mi la ce-ți trebuie, la ce-l folosești
Arată-mi că vrei să-l primești
Semnează cu un sărut cuvintele pe care le-aștept
Dacă nu, orice altceva, semantic nu e corect

Te urmăream oftând până-n apus de neant
Și-n răsărit de înălțimi ți-am fost zâmbindă-întâmpinare
Noaptea-ți soseam în vis misterios amant
Ziua uitai de mine ca de un oarecare

Ți-am stat la piept îmbrățișat de noapte bună
Și praful nu îl ridicam când în picioare mă călcai
Unul de altul ne îndrăgosteam când mă țineai de mână
Prea greu eu te iubeam apoi, iar tu cu ușurință mă uitai

Atât de complicate orologii-am fost, cu timpuri separate
Și doar o dată am întâmpinat același soare
Bătând aceeași oră-n miez de noapte
Când împreună s-a întâmplat să fim din întâmplare

Mi-e greu să port pe umeri mantia brodată cu frumusețile acestei lumi
Singur să aprind, noapte de noapte, vreascuri de întuneric cu scântei de minuni
Să smulg aplauze spectatorilor nerăbdători la tragedie s-asiste
Jucând rolul zâmbetului ucis mișelește de gânduri triste
Să strabat fără odihnă nesfârșite întinsuri de fascinante iluzii
Să descurc ițele în care te-ai încurcat singură țesând netoarse confuzii
Reci dimineți să trezesc, zi după zi, în care binețea nu te bagă în seamă
Fără culori să pictez pasteluri niciodată agățate pe peretele vieții tale în ramă
Mi-e greu să culeg roade de pe ogoarele de pe care-ai stârpit împreună
Să-ți împletesc povești din fuioare de vise înflorindu-ți la tâmple cunună
Mi-e greu fără tine, doar pe mine purtându-mă în uitare numele meu
Fără tine în ea, o să lepăd desaga vieții, doar cu cu povara mea mi-e prea greu

Îmi place gura ta, buzele cum în fierbite tăcere se crapă
Sunt nebun când ochii cu lacrimi cuvintele mi le-adapă
Șuvița de păr pe care o treci peste ureche nervos
Tu ești tot ce am simțit văzând tot ce-i mai frumos
Trupul tău mă îndeamnă să facem multe șotii-împreună
Dar aștept să mă vrei, până atunci numai îmi amintesc cum mă țineai de mână
Cum îți tremura pieptul de nerușinarea scrisorilor mele
Sprâncenele cum ți se-încruntau bănuindu-mă de necredincioase gânduri cu iele
Îmi amintesc cum te-am iubit mărturisindu-ți doar, cu sfială
Aș vrea să-ți mai spun “Te iubesc”, dar de mine viața ți-e goală
Ai împrăștiat tot ce-i mai frumos în văzuri sterpe și cenușii
Într-al meu legănându-te pe gene de seară nu vrei să mai vii
Aștept să mă vrei, până atunci umbrelor mă las pradă
Știi unde să mă găsești dacă vrei, Ceamaifrumoasă, pe tine privirea mea iar să te vadă
Ochii încă mi-s ageri, nu li s-a stins iubirea care te-a strâns în brațe o noapte
Gura n-a uitat să te mângâie cu degete tremurânde pe buzele-ți însetate de șoapte
Să mă vrei, încă aștept
Dar nu mult, tot ce-i mai frumos, viața mi se stinge în piept
Când nu va mai fi, nu mai pot s-o aprind, scânteia Creației îmi lipsește
Am cumpărat cu ea steaua pe care numele tău neștiut strălucește
Aștept să mă vrei, și o să-mi spui că sunt nebun
Dar nu pot, ca tine, nepăsător iubirea să o aprind doar ca să o apun

Ți-e împletit părul, nu știu, cu mâinile îl ții strâns la spate
Pe mâneci flori, gânduri de-argint de îmbujorată fecioară brodate
Cămașă de neagră mătase păgân descheiată
Și seara care-ți curge pe trup, jinduiesc să-ți curg și eu peste el de îndată
Mă privești cu ochi de stăpână, cu buze de slujitoare mă chemi
Un diamant sclipește pe pântecul pe care să-l umpli cu mine nu te mai temi
Trupul uns cu-înserare ți-e pătat de lumină rotundă, din loc în loc
O să-l sărut chiar acolo, o să-l adulmec, cu carnea lui dulce o să mă joc
O să-ți astup gura cu-a mea, încet, să respirăm păcătoasa dorință-împreună
Între ascunsele coapse o să-mi alunec fierbinte o mână
Cu cealaltă o să-ți descopăr sânii, să văd de le sunt pe plac
De-i așa, în muguri copți sfârcurile o să le prefac
O să le gust cu buzele, în cercuri fără sfârșit o să le alint
Oare cât de mult poți să le înalți, răspunsul nu vreau să-l aud, vreau să îl simt
Printre șoapte oftând nebune silabe altă-întrebare în tine o voi ascunde
Simți cum ne leagă din mine sfârșitul, care pe tine început te pătrunde ?
Nu-mi răspunde acuma, în seara asta iubirea din dorințe-i însăilată
Îți las timp de gândire o viață, a mea, strâns coase-o de-a ta pe toată

Nu te întreb în care zări marine îți înoată feciorelnic gândul
Nu-ți număr pașii alergând spre orizonturi în care se întunecă pământul
Și nici cuvintele trimise să mă spintece nu ți le-am socotit vreodată
Iar spuselor voit neîntâmplate nu le-am cerut să își arate calea dreaptă
Să te alung, e o minciună, ce acuzație formală și oficial despărțitoare
Eu vreau să stai, să ne-întâlnim la orizont, eu cer, scăldându-mi stele în tine, mare

Nu-s un bărbat frumos și nici un geniu-n viață
N-am titluri academice, CV-ul meu n-are prefață
Fac multe lucruri lăudabile, și-încă pe-atâtea care-s de rușine
Sunt însă mândru că-am iubit, și ce iubire sfântă, doar pe tine
Nu vreau statuie de granit și nici portrete în ulei
Nici temple nu vreau să-mi zidești să mă așezi zeu între zei
Doar dacă ai putea, pe-ascuns la ceas de seară
Să-mi lași pe buze un sărut și-n gânduri să-mi fii iarăși grea povară

Contează dacă ți-am cumpărat floarea, sau am rupt-o de pe marginea drumului, ori am furat-o din grădina unui străin ? Important e că ți-am oferit sufletul meu îmbălsămat cu parfumul unei vieți curmate ca să-ți nască ție zâmbetul. O să ard pentru asta, știu, și nu în Infern, ci chiar aici, printre muritori.

Ce doresc să-ți spun este că m-aș fi bucurat să știu că nu degeaba sârguincios te-am iubit. Dar de mi-ai da chiar și numai notă de trecere ar însemna să devin premiantul clasei, și tu nu vrei asta, nu-i așa ? Ai tu protejații tăi. Dar nu-i invidiez deloc. Mai bine repet la nesfârșit materia asta, a iubirii de tine, decât să devin la absolvire un analfabet cu diplomă, unul care nu știe nici măcar cum se șoptește corect Te Iubesc despărțit în silabe între buzele tale, ori incapabil să scrie, cu asprimea obrazului, povești palmei tale. Lasă-mă să repet la nesfârșit Te Iubesc, chiar dacă nu voi fi niciodată premiantul clasei tale.

Mă chinui
Să spun ceva semeț
Dar mă împiedic
După Primul
Te Iubesc
Îmi cad vorbele
În genunchii
Și așa rupți
De la piedica pe care le-ai pus-o
Când te alergau
În grădina despărțirilor
Le ridic
Le șterg șiroaiele
De cerneală
Le învăț
Cum să-și calce
Din nou primii lor pași
Spre aceeași Tu
Și încerc iar
Să spun Ceva
Semeț
Dar mă împiedic
După primul
Te Iubesc
Știai
Că Te Iubesc ?
Și nu-i nimic semeț
În asta
E doar ceva
Însemnându-te
Stai !
Înseamnă-le
Și Lor Ceva
Tu
Mie

Ședeam
La margine de drum
Și învârteam
Dintr-o țigară, rotocoale largi de fum
Să te iubesc
Să n-o mai fac
Să te-îndrăznesc
Sau îndrăzneala scrum s-o fac ?
La margine de drum
E o țigară stinsă
A otrăvit un gând nebun
Cu o iubire interzisă

Nu-i Dumnezeu acela care-i cere credinciosului să-și justifice credința.
Și atunci nu ești tu Zeița mea, credinciosul ÎN tine, orb la toate jertfele pe care le-ai primit bucurând sutanele unor preoți păgâni, răbdător la toate chinurile afuriseniilor tale, ziditor neostenit al Templului pe care divinitatea ta n-a pregetat să-l năruie ziua peste carnea și oasele și sângele care noaptea l-au ridicat din cuvinte de tineIubinde.
Ce vorbe-s astea ? Ce diavol mă-îndeamnă să cer Ție socoteala fărădelegilor încredințându-mă-Ți din lăcomia nejustificatei mele credințe ? Poate că diavolul Iubirii, Iubito ? Ar fi asta o justificare ?

M-am gândit să intru în afaceri
Să mă îmbogățesc
De pe urma
Nefericiților, și nefericitelor
Viciile
Se vând bine
Clientelă
E destulă
Și niciodată nu se satură
Aș putea să deschid
O cafenea
Unde să servesc cafea
Și sex
Cel de dimineață
Ai dormit singur
Sau singură
Dis de dimineață
Până se încălzește apa la duș
Dai fuga
La cafeneaua mea
Bună dimineața domnule
Doamnă
Vei fi întâmpinat
De cuvinte îmbrăcate sumar
Lăsând la vedere
Rotunjimi catifelate
Sau îndârjite
Pentru domnul ?
O cafea cu lapte
Iar doamna ?
Una neagră și tare
Până-i gata licoarea
Cuvintele, pe alese
Te vor desfăta
Cu sensurile lor
Interzise
Sau unice
Făcându-te să uiți
Singurătatea tăcută a nopții
Asigurându-te
Că ești
Om
Bărbat sau femeie
Apoi
Cât îți servești cafeaua
Tot ele
Îți vor mângâia tâmplele
Îți vor umezi ochii
Îți vor gâdila urechile
Îți vor săruta buzele
Îți vor îmbrățișa sufletul
Prețurile, mă gândesc
Să fie modice
Doar un zâmbet
De fericire
O lacrimă
Ar fi prea mult
Să cer
Pentru o simplă cafea
Servită de cuvinte fermecătoare
Dorindu-te dorindu-le
Sensurile
Develite de straiul cernelii
Vă așteptăm și mâine
Domnule, doamnă
De fapt aș vinde
Fericire
Și atât de ieftin
Cu prețul unui zâmbet
La care primești și cafea
O să devin bogat
Atâtea zâmbete !
Și de ce nu
Chiar lacrimi
De fericire
Din partea clienților generoși