Souvenir

Mi-ai scris tu cu nume de fecioară făptură !
Tu, care porti la urechi stele și dulci ca rodia ți-s buzele neatinse de a mea gură
Tu, tu-mi spui mie iubire, ca unui Creator Demiurg
Ție lacrimile pentru mine iubire îți curg
Ai trup din povestea mea și știu că-l scalzi în fiecare noapte în ape de lună
Sub sânii de mâna mea neștiuți ți se zbate o dureroasă furtună
Pe pântec, pe coapse, nu ți-am alunecat niciodată
Și tu îmi spui mie iubire, și ce adevarată !
Dar eu, Zână Frumoasă, nu-s zeu, sunt un firav muritor
Trebuia ieri, dar am amânat pentru mâine să mor
De ce să-mi dai tu mie atâta Univers de iubire ?
Acolo unde mă duc nici nu-i permis să posezi fericire
O lacrimă poți să-mi dai, și primesc
Și tristețile toate, care pe tine din vorba mea te încercuiesc
Dă-mi-le și pe ele, dă-mi tot ce te frământă, ce te chinuie, ce te doare
Păstrează visele, poveștile fermecate, păstrează taina cuvintelor, nu le arunca în uitare
Tu rămâi, locuiește templul ridicat mie cu atâta credință
Eu o să plec, trebuie, mai înainte ca din Zeu să devin neputință