Souvenir

N-am știu că iubirea din cuvintele mele pentru alții-i otravă
Că ce mă desface de tine nevrut, de alții icoană mă leagă
Că durerile mele alții le simt, cu a destinului universală putere
N-am știut că-s pelin pentru alte suflete, și nu miere
Vezi Iubito, e timpul să plec, să dispar
Să frământ între palme pământul, carnea mea dracii s-o jertfească pe al Apocalipsei altar
E timpul să plec, să te las cu ale tale, de mine neînțelese, nevoi
Am început să ucid suflete tot încercând să găsesc drumul spre noi
Poate că nici nu există, iar poteca pe care către tine-am pășit
E drumul altei iubiri, și-n calea ei stau eu, destin absurd, nepoftit
Iertare, în genunchii obosiți să care o viață vă cer
Iubito, ieri a fost timpul să plec, și-am plecat, astăzi e timpul să pier !

Vă las vouă mugurii gândurilor hrăniți, cu o cât a fost, a mea viață
Când o să-înflorească, cu parfumul lor să-mi scrieți la carte prefață
Epitaf ? Cine ar vrea de mine să-și amintească ?
Mai bine priviți cerul, lumea de-acolo-i cea dreaptă, cea de aici e strâmbă și nefirească