Souvenir

Un tavan crăpat, de el, cu cenușiul scorojit a patru pereți, o podea agățată
Scânduri aspre despărțind cu vreme o amintire, roșu viu devenit negru uscat într-o pată
Pe la colțuri păienjeni naive zbateri de aripi pândesc în tăcere
În plasa lor se mai prind doar fluturi de timp, șoapte înaripate de-a lui adiere
Umbre prăfuind cu uitare urme de viață, un divan, un scaun, un scrin
Cioburi de călimară, stropi de cuvinte sfărșite în ac de peniță tremurat cu suspin
Un stliet ruginit, care nu mai e teamă pentru taine ascunse-n scrisori
Dăruit niciodată, un buchet ofilit jelind o iubire născută moartă din flori
Un tărâm de povești devenit din grădina iubirii un rece pustiu
Și eu scormonind nopțile după cel ce n-am putut în zile să-ți fiu