Eu cer, tu mare


Nu te întreb în care zări marine îți înoată feciorelnic gândul
Nu-ți număr pașii alergând spre orizonturi în care se întunecă pământul
Și nici cuvintele trimise să mă spintece nu ți le-am socotit vreodată
Iar spuselor voit neîntâmplate nu le-am cerut să își arate calea dreaptă
Să te alung, e o minciună, ce acuzație formală și oficial despărțitoare
Eu vreau să stai, să ne-întâlnim la orizont, eu cer, scăldându-mi stele în tine, mare

  1. #1 by Ganduri nespuse on 26 Ianuarie 2014 - 15:01

    Superb. Imi place cum scrii.

    • #2 by Domnul Bob on 26 Ianuarie 2014 - 15:09

      Multumesc ! Aparent, unui singur gand nu-i place 😉 Dar poate e doar o altă minciunică 🙂 E greu de înțeles ce am răspuns, fără o ipoteză, așa că ia-o ca pe o axiomă 🙂

  2. #3 by Crisego on 26 Ianuarie 2014 - 13:24

    Cat de frumos! Superb cu adevarat! Felicitari!

  3. #5 by Poteci de dor on 25 Ianuarie 2014 - 23:24

    Off….

  4. #6 by slowaholic on 25 Ianuarie 2014 - 19:35

    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: