Eu cer, tu mare

Nu te întreb în care zări marine îți înoată feciorelnic gândul
Nu-ți număr pașii alergând spre orizonturi în care se întunecă pământul
Și nici cuvintele trimise să mă spintece nu ți le-am socotit vreodată
Iar spuselor voit neîntâmplate nu le-am cerut să își arate calea dreaptă
Să te alung, e o minciună, ce acuzație formală și oficial despărțitoare
Eu vreau să stai, să ne-întâlnim la orizont, eu cer, scăldându-mi stele în tine, mare

This entry was posted on 25 January 2014, 17:58 and is filed under Caligrafie. You can follow any responses to this entry through RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.

Comments (6)

#1 by Ganduri nespuse on 26 January 2014 - 15:01

Superb. Imi place cum scrii.

Reply
- #2 by Domnul Bob on 26 January 2014 - 15:09
  
  Multumesc ! Aparent, unui singur gand nu-i place 😉 Dar poate e doar o altă minciunică 🙂 E greu de înțeles ce am răspuns, fără o ipoteză, așa că ia-o ca pe o axiomă 🙂
#3 by Crisego on 26 January 2014 - 13:24

Cat de frumos! Superb cu adevarat! Felicitari!

Reply
- #4 by Domnul Bob on 26 January 2014 - 13:32
  
  Mulțumesc !
#5 by Poteci de dor on 25 January 2014 - 23:24

Off….

Reply
#6 by slowaholic on 25 January 2014 - 19:35

🙂

Reply