Souvenir

Am plecat puțin
La sanatoriul eternității, să mă vindec de chin
În halat negru, doctorul mă așteaptă să încep tratamentul cu-otravă
De mi s-or răzvrăti amintirile-n piept, strâns la gât o funie-mi leagă
Să nu vomit iubire nebună, iar mâinile mi le încrucișează pe piept
Să-mi liniștească spasmele gândurilor, cât în agonie vindecarea o-aștept
Picioarele mi le-împiedică cu un șnur mincinos de mătase
De-ar vrea să fugă spre tine, să fie neputicioase
În salon sunt singur, e întuneric și frig, cum poate fi în al Iadului beci
Acolo sunt imun când vei vrea peste mine blestemul să-ți treci
Până mă vindec anotimpurile la fel vor fi toate
Strâmbe adevăruri ascunse sub straie de mustăcioase păcate
Zile smolite-n tăceri, nopți albite de prea scump cumpărate cuvinte
Până să-înceapă, totul va fi rușinos terminat dinainte
Însă cu sfințenie de-ai să-mi păstrezi sărutul lacrimă împăturită-n batistă
Să mă aștepți în ziua care ne-a fost, din porunca zeilor, cea mai tristă
Cu anotimpul regăsirii mă voi întoarce, cu sufletul îți voi bate în geam
Să mă vindeci tu de boala iubirii, demența de-a te avea fără să pot să te am