Nu moarte visezi

Nu mai am vise de la un timp
Poate-au adormit ninse într-un înghețat anotimp
Sub troine de gânduri poate-s încarcerate
Spune-mi unde sunt stelele pe care ți le-am aprins, au apus toate ?
Te-am iubit, am plecat, m-am întors, ai plecat, te iubesc și mi-e dor
Nu moarte visezi, visele-ți strigă că fără tine eu mor
Că peste noi ninge cu tăceri absolute
Că pământul cade din cer îngropând neînțelese timpuri trecute
Că teiul nostru e singur într-o noapte fără pereche
Când am trezit orașul șoptindu-ți te iubesc la ureche
Nu moarte visezi, doar gândul meu cenușiu îți caută palma, în ea să adoarmă
Strânge-l la piept și sărută-l, alungă-i a singurătății lui iarnă

This entry was posted on 26 January 2014, 16:38 and is filed under Scrisori cu Fata de fragi. You can follow any responses to this entry through RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.

Comments (4)

#1 by incredibleyoung on 26 January 2014 - 22:01

Frumos!

Reply
- #2 by Domnul Bob on 26 January 2014 - 22:53
  
  Multumesc! Aici calc pe urmele gandurilor Fetei de Fragi. Are un vers care ti se furiseaza tip-til in suflet.
#3 by greierusa on 26 January 2014 - 17:20

Bogdan O. Popescu : ”toate există doar în visul nostru
cel de noapte cu noapte
pentru că numai visul nu este distrus de ceasuri, de trecere şi de întâmplare
visul revine la nesfârşit
coşmar uneori, alteori fabrică de ciocolată, visul.”

te salut si salut scrierile tale fantastice!

Reply
- #4 by Domnul Bob on 26 January 2014 - 18:08
  
  Mulțumesc ! Visul este, într-adevăr. cerneala poveștilor.