Ucid
Ca să-mi câștig
Inexistența
Ucid
Cu sânge
Fierbinte
Tot ce mișcă
Încă de la naștere
Ba și
Înainte de a se naște
Prima oară
Când am ucis
Am avut mustrări
Pare ridicol
Dar am stat
Inconștient
O vreme
Un an
Fix
Măsurat
În rotația stelelor
În pulsația
Universului
În calendarul
Creației
Apoi
Mi-a fost mai ușor
Ucideam
Rapid
Să nu sufere
Dar acuma am prins
Gustul
Netrăirii
Îmi place să le văd
Chinuindu-se
Suferind
Urlând
Implorând
Acuma ucid
Încet
Și dureros
Trec prin torturi
De neimaginat
Fiecare gând
Fiecare sentiment
Vreau să le descurajez
Nașterea
Să le stârpesc
Sămânța
Doar
Cuvintele
Scapă
Au învățat
Să se ferească de mine
Ca să-ți ajungă
În palmă
Dar sunt răbdător
Le pândesc
Obiceiurile
Rutele
Le număr pașii
Primului
Te Iubesc
Care o să-mi cadă
Victimă
Îi voi înscena
Sinuciderea
Artistic
O să vuiască
Pământul
Apele
Cerul
Se va înconvoia de durere
Chiar Demiurgul !
Va fi
Cea mai mare
Sinucidere
Pusă în scena vieții
De la Romeo și Julieta
Încoace

Dimineața asta
M-am trezit devreme
Înainte să-i cânte cocoșul
Zilei de pe urmă
A unui an
Care n-a fost
Al nostru
M-am privit în oglindă
Să văd
Monstrul
Care te-a chinuit
Cu cele 1001
Declarații
De dragoste
Câte una
Pentru fiecare
Din cele 1001
Frumuseți
Ale tale
Și l-am surprins !
Înainte
Să-și ia masca
De om
I-am văzut ochii
Cărbuni încinși
Doar că în ei ardea dorul
I-am văzut încruntarea neagră
Doar că era cenușiul tristeții
Și gura schimonosită
I-am văzut-o
Tremurând printre buze
Durerea
Ultimului Te Iubesc
Pe anul ăsta
Care n-a fost
Al nostru
Poate doar al meu
Spui tu
Anul Monstrului
Spun eu
Anul omului
Care te-a iubit
Ca nimeni altul

Simți
Cum îti scaldă trupul
Clipe
Nepetrecute
Înveșmântate
În ani
Cum sudori
Îți mângâie fruntea
Sub care
Gânduri
Se sparg
În țipete
De cristal
Cum aburii
Amintirilor
Se preling
Pe obrajii
Părăsiți de sărut
Cum dorul
Îți crapă palmele
Uscate
De gerul singurătății
Simți
Că într-un an
Am fost peste totul
Tău
Și azi
Lipsesc
Cu totul
Din tine ?
Se zbate
Tâmpla timpului
Te-Iubesc, Te-Iubesc, Te-Iubesc
În secunde
Polare
Și nu-i în puterea nimănui
S-o oprească
Se va sparge
În miezul nopții
Împroșcând pereții
Cu steluțe fermecate
Astăzi moare
Clipa
Înveșmântată
În Anul Singurătății
În urma ei rămâne
Un prunc
Neînțărcat
Anul Renunțării
L-au botezat așa
Ursitorii tăi
Ceamaifrumoaso
Simți
Cum viermii minciunii
Scormonesc
Clipele mele
În căutarea
Diamantelor
Care să împodobească
Clipele
Tale ?
Am uitat
Și că m-ai uitat
Doar pe tine
Magie
Nu !
La Mulți Ani
Iubito
Îți spun
Cu gura știrbă
De dinții
Sărutului Tău

Am vrut
Dar mi-a fost rușine
Să te întreb
Dacă Tu
Crezi
În spiriduși
Și zâne
Mie
În fiecare seară
Zânele
Îmi povestesc
Cum ai fost Tu
Peste zi
Frumoasă
Câteodată
Nu-și mai pot stăpâni
Gelozia
Ele
Nu au
Ca Tine
Primăvara
În priviri
Nici
Ochii
Nu le știu
Zâmbi
Din tremur de gene
Iar părul lor
Nu cade
Inele de mătase
În culori de abanos
Și mai mult
Nu-ți dezvălui
Povestirile
Despre marmura
Împlinirilor
Trupului tău
Le țin
Pentru mine
Dar mi-e teamă
Că Tu
Nu crezi
În spiriduși
Altfel
Nu m-ai necăji
Râzând
Când îți spun
Te Iubesc
Ca în Poveștile
Cu zâne
Și spiriduși

Miroase a cozonac
Copt
E cu nuci și stafide
Am tras cu ochiul
Când
S-a lăsat frământat
Îmi dau seama
Că pe noi
Niciodată
Nu ne-au unit
Câteva felii de cozonac
Cald
Și două căni
De vin fiert
Mie nu-mi place
Vinul fiert
Dar aș fi băut
Doar ca să fim
Împreună
La capetele
Unei felii de cozonac
Și să-ți ating mâna
Pe care nu mă mai lași
Să ți-o sărut
Deși n-am obligat-o niciodată
Să-mi frământe
Cozonac
Doar inima
Aș fi vrut
Ah !
Vinul fiert
De-ar avea și scorțișoară !

Mă gândeam
Să adun niște cuvinte
Importante
Și să le leg
Cu noduri încâlcite
Într-o vorbire
Abstractă
Să pară că ai fi
De neconceput
Fără ilustrul
Eu
Că nu poți străluci
Altfel
Decât la brațul
Meu
Iar eu să te port
Accesoriu
De stârnit invidia
Unor literați anoști
Scăpătați trupește
Dar impozanți
În scaunele lor
De rumeguș presat
Și a unor
Muze
Bine întreținute
Cu facultăți
Și mastere
Absolvite cu focuri de artificii
Pe dezbrăcatelea
Dar care acum
Au
Pretenții la intelectuali
Din noul val
De idioți
Cuvântând afectat
Fără să spună nimic
Decât că au plete
Slinoase
Și unghii negre
Și stăpâni pe măsură
Niște curve
De fapt
Care au deprins
Puțin
Din darul vorbirii
Dar nu și din harul lui
Pentru ei
Nu contează
Să aibă craci lungi
Și țâțe mai umflate
Decât buzele
E destul
Ce dracu
Spuneam ?
Ah, da
Că mă gândeam
Să te impresionez
Cu niște cuvinte
Importante
Legate abstract
Într-o legătură de nimic
Am aruncat țigara
O priveam cum se stinge
Cu un firișor de fum
Albăstrui
Am vrut să o strivesc
Sub talpă
Dar am scuipat amăreala
Cu care îmi umpluse gura
Peste jarul rămas
Și odată cu ea
Și gândul
Care m-ar fi transformat
Într-un idiot
Și pe tine
În ce ?
Am băgat mâinile în buzunare
Și am găsit acolo
Colțul de hârtie
Pe care notasem
Numărul tău
Ce simplu
E să te sun
Și să-ți spun
Simplu
Te Iubesc
Și să sper
Că într-o zi
Mă vei străluci
Stând la brațul
Meu
Stârnind timpul
Să ne lege
Împreună
Alo
Alo
Te Iubesc
Cine e ?
Te Iubesc
Proasto !
Trebuia să întrebi
De ce ?
Și m-ai fi încuiat
N-am un motiv anume
Te Iubesc
Abstract

Știu
Că dacă ai putea
Mi-ai mușca
Beregata
Când întorc capul
După buze
Obraznice
Ori un decolteu
Țâfnos
Ori vreo dantelă
Lăsată să respire
Cu transparență
Privirile bărbaților
Așa ca mine
Dar dacă
Ai face asta
Aș merge
Țanțoș
Să se vadă
Că sunt
Hrană
Iubirii tale

Pretinzi
Că-ți pasă
De soarta gândurilor
Aflate în stăpânirea
Mea
Dar nu te văd
Deloc
Protestând
Când
Pe cele mai multe
Fără să aleg
Le ucid
Mototolind hârtia
Pe care s-au așezat
Închegând cerneala
Întru slava
Ta
Și nici întâmpinându-le
Pe cele pe care din mărinimie
Le las să cuteze
A-ți deveni
Șoaptă
De iubire
Ba chiar întorci capul
Și pretinzi
Că nu le-ai observat
Venind
Ori erai ocupată
Cu altele
Ale cui ?
Apoi îmi spui
Ciufutule !
Gândurile tale
Sunt o mizerie
Put !
Păi ?
Și gândurile
Când mor
Putrezesc
Și parfumul lor divin
De prost
Iubindu-te
Devine
Puturos
Ca și realitatea
În care nimeni
Nu te mai iubește
Câțiva doar
Te au

Ne-am jucat
M-ai jucat
Pe degete
Nu toate de la o mână
Ce ți-am sărutat-o
Doar două
Ți-au fost destule
Să mă ponosești
Să-mi rupi hăinuța sufletului
Să-l scoți afară
Să-l faci ghemotoace
Pe care să le arunci în soba Infernului
Să privești cum ard scânteind
Totul în jurul tău
Întunericul ți-l făceam lumină
Tristețea, bucurie
Minciuna, adevăr
M-ai aruncat apoi
În cufărul cu jucării stricate
Astăzi
Ai văzut că mai am ochi
Cu care te privesc
Cu care te iubesc
Cu care te îmbrățișez
Cu care te sărut
Mi i-ai scos
Privirea mea ți se părea prea insistentă
Iubirea, prea dulce
Îmbrățișarea, prea strânsă
Sărutul, prea apăsat
Acum sunt o jucărie
Cu hăinuța ponosită
Fără suflet
Și oarbă
Nu te mai poți juca
Cu mine
Jocuri
Care să mă chinuie
Ce mai vrei ?

Vorbeam
Cu 23 de ani
Puțin triști
Și le spuneam
Să zâmbească
Zâmbetul
E poveste
Și mi-am dat seama !
Zâmbetul Tău
E cartea mea
De povești
Romanul meu
De dragoste
Jurământul meu
De supunere
Deși
Nu l-am citit niciodată
Până la capăt
De câte ori am încercat
Ai închis repede
Coperțile buzelor
Ferindu-ți poveștile
De ochii
Sărutului
Meu

Încet, încet
S-au strâns
Dacă mor
O să te cheme
Notarul
Să ți le dea
O să vuiască
Lumea
Aflându-te
Moștenitoare
Peste ele
Deși
N-ai să le poți schimba
Nici măcar
Pentru
Un Pepsi
Dar lumea lacomă
Așa le vede
Sclipind
Ca aurul
Când de fapt
Ele sunt cenușii
Prăfuite
Și pe alocuri crăpate
Acolo unde
Punând punctul pe i
Penița
A lăcrimat
În locul tău
Fiindcă
Tu
N-ai fost în stare
Nici măcar
Să verși
O lacrimă
Dacă mor
O să te cheme
Notarul
Să-ți dea
Moștenirea
Strânsă încet, încet
Cuvintele mele
Nespusele
Nevrutele
Orfanele
Blestematele
Souvenir
Din călătoria
Vieții mele
Prin Tărâmul Iubirii

Crăciun Fericit tuturor !
Să vă umpleți viața de magie, să iertați și să fiți iertați.
Să reînodați relații, prietenii, iar pe cele pe care le aveți deja să le împodobiți cu farmecul strălucitor al bunătății.
Iubiți, și să fiți.

Domnul Bob

Hei
Frumoaso !
Întorc băieții capul
După tine
Unii te fluieră
Alții îți fac semne
Neciopliți !
Și eu
Te urmăresc
Cu privirea
Ai picioare lungi
Și zvelte
Fundul rotund
Și tare
Sânii pietroși
Buzele coapte
Și roșii
Iar ochii
Îți strălucesc
Ca două stele
În noaptea
În care îi scufundă
Părul tău negru
Și lung
Dacă
Aș fi al dracului
De șmecher
Ți-aș ține calea
Cu un trandafir
În mână
Pentru tine
Iar dacă m-ai lua de braț
Băieții
Nu te-ar mai fluiera
Nici semne
Nu ți-ar mai face
Și poate
Că ne-ar sta bine
Împreună
Iar lumea
Toată
Ar întoarce capul
După noi
Ce zici ?
Frumoaso !

Te voi găsi
Orice ai face
Să te ascunzi
Să fugi
Gândurile mele
Zboară
Mai repede
Și mai sus
Decât avioanele
Ajung
Lângă stele
Și de acolo
Se uită
Cu ochi
De noapte lăcrimând
La tine
Fugind
Ascunzându-te
De cele mai frumoase
Cuvinte
Din lume
Tocmai
În brațele
Babilonului
Ce înțelegi
Din ce-ți spune
El ?
Când eu
Cuvânt
Atât de simplu
Te iubesc !

Citesc
Urâtul
Cel despre care ai spus
Că ți-a fost scris
Murdar
De gândurile mele
Murdare
Și nu văd
Nimic
Mai frumos
Nici mai curat
Cine
Te-a mai iubit
Atât de urît
Atât de umilit
Atât de batjocorit
Ca mine ?
Cine
A mai murit
De atâtea ori
Atât de groaznic
Doar gândind
Că iubirea
A fost făcută
Pentru numele tău
Și doar ție ți se cuvine ?
Cine
Te-a ținut în brațe
Mai tandru
Mai ocrotitor
Decât cuvântul meu
Închinându-se ție ?
Cine
S-a mai luat la harță
Cu Zeii
Cu Olimpul
Doar ca să fie
Singurul glas
Care-ți spune
Te iubesc
Cine ?
Citesc
Urâtul
Prin care
Spui tu
Că te-am iubit
Murdar
Și nu găsesc
Nimic mai frumos
Doar tu
Ceamaifrumoasă
Ești mai frumoasă
Decât iubirea
Dar asta nu înseamnă
Că iubirea
Mea
E urâtă
Ori murdară
Înseamnă doar
Că a obosit
Să fie călcată
De picioarele tale
Frumoase

Numai văzându-te
Zâmbindu-mi
Am știut
Că mi-e sfârșitul
Și am simțit
Ștreangul sugrumându-mi
Tăcerea
Care a început să se zvârcolească
Agățată
De grinzile Raiului
Horcăind
Cuvinte iertătoare
Sub privirile aprige
Ale nepăsării
Devenită neputincioasă
Ai râs apoi
Și ghilotina amintirilor
Mi-a retezat
Gâtul înțepenit
Al despărțirii
Care nu s-a mai întors
Nici la stânga
Nici la dreapta
De când
Plecarea ta
L-a imobilizat
Într-o direcție
Nemaicunoscându-te
Și așa
M-ai ucis a doua oară
Mort fiind deja
Ai suflat peste mine
Iluzii
Doar cât să mă trezesc
Să-mi văd
Sfârșitul
Fastuos
Pe care mi l-ai pregătit
Cu toată frumusețea ta
Cu toată amintirea noastră
Cu tine întreagă
De parcă
Ți-aș fi fost
Rege
Nu bufon
Am vrut să-mi răscumpăr
Cu minciună
Liniștea
Aruncând vina
Pe Te-am iubit
Dar
Ca un nefăcut al sorții
A fost acuzat
Pentru complicitate
Un nevinovat
Te Iubesc
Iar mulțimea bârfelor
S-a îngrămădit spre eșafod
Să-l vadă
Agonizând
Fără să știe
Și nici tu
Că de fapt
Ne-ai condamnat
La veșnicie

Sunt un zid
Bătrân
De cărămidă
Putrezită
De ploi și îngheț
Acoperit
De iederă
Verde mereu
Treceai
Pe lângă mine
Zilnic
În drumul tău
Spre ziduri
De sticlă
Și Oțel
Te-ai oprit
Doar una
Din zilele voastre
Lângă mine
Vorbeai la telefon
Cu cineva
Care vorbea
Cu tine
La telefon
Eu ți-am șoptit
De aproape
Cuvinte
Adevărate
Cu verde
Și am tușit
Cu praf
Cărămiziu
Te iubesc
Am șoptit tușind
Te-ai depărtat
Un pas
Mirată
Că un zid bătrân
Vorbește verde
Tușind cărămiziu
Ai dat la o parte
Câteva frunze
Să vezi
Cine
Te iubește
Tușind cărămiziu
Cu vorbe verzi
M-ai netezit
Cu palma ta
Albă și moale
O inimă
Ți-am lăsat în ea
Cărămizie
Bătând verde
Te iubesc
Cam de patru ori
Pe minut
Te-ai uitat
La ea
Și ai lepădat-o
Dezgustată
Îți murdărise palma
Albă
Cu verde cărămiziu
De Te iubesc
De atunci
Pentru restul
Zilelor
Tu
Nu te mai oprești
Lângă mine
Eu
Nu mai șoptesc
Te Iubesc
Verde cărămiziu
Și iedera
S-a uscat
Nu mai are
De ascuns
Cărămiziu
Sub verde
O inimă
Lepădată
Cu dezgust alb
De oțel și sticlă

Cât de frumoasă și tot tu ești
Chiar dacă în păr nu ți-am mai răsucit inele povești
Nici de pe frunte, cu sărut, încordarea nu ți-am mai șters
Iar la ureche șoapta și-a tăcut rușinatul ei vers
Chiar dacă mâna nu ți-am mai strâns-o cu dorință fierbinte
Brațelor le-ai respins îmbrățișările neîndrăznind să te-alinte
Nopțile prea scurte, de când încă nu erai atât de frumoasă, nu ne-au mai fost
Și ai uitat trecând peste zile netrebuinciosul meu rost
Cât de frumoasă și tot tu ești
Doar c-ai fugit cu balaurul din cartea mea de povești

Vă spuneam că nu postez media, dar azi am lipsă de inspirație și mi-am adus aminte de ceva ce mi-a plăcut foarte mult.
Enjoy !

Te-ai încuiat
Într-un labirint de oglinzi
Tu
Într-una și o mie
De taine
Doar prima
Curată și limpede
Mi-a umplut ochii
Cu lumina ta
Când n-a mai încăput
Mi s-a vărsat
Peste gene
În suflet
Curgea
Trupul tău
În trupul meu
Sugativă
Sâmburi de șoapte
Au încolțit
Crescut
Înflorit
Rodit
Iubire pentru tine
S-a uscat
Rodul lor
Negustat
De buzele tale
Și s-a spart
Prima oglindă
În care tu
Mi te oglindeai
Numai mie
Umbre
Bârfe
Fapte
Chipul tău
Strâmb
Se oglindeau
În celelalte o mie
Fugeam
Să te găsesc
Să te scot dintre ele
Să ieșim
La seninul poveștilor
Dar mă loveam
De luciul perfect
Al iluziilor
Celor o mie
La stânga
La dreapta
Înainte
Coridoare întunecate
Mărginite de iluzii
Perfect șlefuite
Oglindind
Umbre, bârfe, fapte
Chipul tău strâmb
Hâduit
De priviri murdare
Băloase
Le-am urmat
Să te găsesc
Teafără
Și neatinsă
Ce idee am avut
Proastă
Am ieșit din labirint
Și te-am găsit
Întinsă
În poiana poftelor frământându-te
Când una, când alta
Când oboseau
Chemau altele
Să te frământe
Poate chiar mai multe deodată
Cine mai știe
Pe mine
M-a orbit întunericul
Amăgirilor
Dar tot e bine
Că nu mai pot să văd
Ce întâmplări
Petreci
Am doar amintirea
Primului tău chip
Și un suflet plin ochi
De lumina ta
O să sorb din ea
Puțin câte puțin
Să-mi ajungă
Până mor

Am fost întâi puțin topită, de emoție, o ciocolată
Apoi o floare în sertar, cu degete-înțepate-n spinii nerăbdării strecurată
În fiecare zi, un zâmbet căutându-l pe al tău
Iar când nu te vedeam, am fost împresurat de rău
Și gând, cu mine să îți murdărească trupul
Buze gustându-ți, prea zgârcit, sărutul
Am fost și două inimi mărunțele la început de primăvară
Un jurământ nespus la miez de noapte-aniversară
Un drum pe care timpul s-a oprit în poarta dimineții
Dorința de a-mi dezlega tu ghicitoarea vieții
Cuvinte, stele nu sunt pe cer atât de multe
Scrise cu șoapte, urechile tăcerii tale să le-asculte
O palmă întâlnind-o grăbită pe a ta mereu
Am vrut doar eu să-ți fiu când tu n-ai vrut să-ți mai fiu eu

Și ochii tăi au fluturi
Amorezați de-a ta privire dulce
Blajin cu genele îi scuturi
Când între buze vor să mi se culce

Pe ale tale tale descuiate
Lumea se-înghesuie s-o vadă
Sătule de-întristând singurătate
Șoapte lăsându-se dorinței pradă

Iar pe obrazul alb ca neaua
Buimac roșește o mirare
Când peste gura ta pun șaua
Și-o-încalec voinicește cu o sărutare

Într-o zi
Ți-am furat mirosul
Fără să știi
Când
Te-ai parfumat
Puțin
La încheietură
Erai curioasă
Dacă-mi place
Poate vroiai să știi
Dacă-i va plăcea și lui
N-aveam de unde să știu
Ce aveai tu
În minte
Dar
Ți-am mirosit
Pielea
Am inspirat adânc
Și am expirat
Parfumul
Am păstrat
Doar mirosul tău
De teamă
Să nu-l pierd
N-am mai respirat
Iar noaptea
Mi-ai spus
Noapte bună
Și te-am rugat
Să mă adormi
La piept
Dar cred că m-ai mințit
Cum făceai mereu
Și de fapt
M-ai aruncat pe noptieră
Eu
M-am afundat
Între perne
Și am suflat peste ele
Mirosul tău
Am verificat
Apoi
Să nu fi rămas
Vreo urmă
Din parfumul
Pentru el
Nu era
Pernele mele
Miroseau doar a tine
Erai doar tu
Între ele
Și eu peste tine
Nu te gândi
La mizerii băloase
Nu
Nu te-am posedat
Lacom
Te-am luat în brațe
Să dorm
La pieptul tău
Așa cum îmi promisesei
Mințindu-mă
De fapt
Mă aruncasei
Pe noptieră
Ca pe un cercel
Cu toarta ruptă
Ce e straniu
Pernele mele
Au mirosul tău
Și astăzi
Iar eu
Din noaptea aceea
Am uitat
Să respir
Miraculos
Mirosul tău
Mă ține
În somn
Veșnic
Ce bine
Că nu mai trebuie
Să inspir
Parfumul
Pentru el
Oricum
Mirosea urât

Ochi negri, sprâncenele cu blând penel sunt desenate
Capăt de drum buzele sunt pentru-ale sărutului păcate
Un zâmbet învelind dorințe strălucind mister istovitor
Și gânduri fermecate încărcând priviri cu dulce dor
Părul e-ascuns în roșu borangic cu flori pictat
Doar câteva șuvițe din strânsa lui îmbrățișare au scăpat
Și ar mai fi ceva de spus ca taina ta toți să o știe
Dar eu sunt egoist, și-n plus, în minunate vorbe mi-a fost dezvăluită numai mie

Într-un parc pustiu, pe o bancă cu vopseaua jupuită de timp
Stă scrijelită povestea unei prințese și a zeului ei alungat din Olimp
E o seară de toamnă cu parfum de tei înflorind iar într-o vară târzie
Pe care vântul blând cu aripi de vise mângâietoare l-adie
Umbre se joacă pe-alei, tăceri foșnesc prin iarba uscată
De bancă se-apropie un vagabond cu pas șchiopătat de iubire însingurată
Se așează la un capăt, același mereu
Pe locul unde a stat iubind-și prințesa, alungat din Olimp, al ei zeu
Oftează și murmură răscolind cuiburi de adormite-amintiri câteva șoapte
Apoi își culcă tâmplele acolo unde-ar fi fost coapsele ei încurajate de noapte
Adoarme gândind la gustul ei dulce, de prea mult coaptă fecioară
Și noaptea-l acoperă cu toamna mințind că e vară

Nu ne vedea nimeni
Dar ți-era teamă
Așa-mi spuneai
Când te ceream să te ating
Sau poate
Teama
Venea din altceva
Că odată atinsă
Urma să te transformi
Nu într-un bulgăre de aur
Nici într-un cristal de diamant
Într-o femeie
Iubind un bărbat
Sălășluind în mine
Poate nu chiar pe mine
Doar bărbatul din mine
Ales de tine
Să nu mai fiu eu
Asta mai târziu
Când atingerea lui
Nu-ți mai era sămânță de frică
Ci fruct
De umilire
A mea
Purtătorul
Bărbatului
Nu al tău
Ci tu a lui
Teama de astăzi
Vine de-acolo
Că
Fără mine
Nu-i al tău
Iar eu
Nu mai sunt al nimănui
Iar el
Se teme
Că folosindu-mă
Mi te va da mie
Iar eu îl voi abandona
Și voi fugi
Confiscându-i-te
Pe drumul
Cu două sensuri
Unul împreună
Și unul
Doar tu
Iar el
Nu va fi
Nici măcar linia albă
Care să ne separe
Pe noi
De tine
Femeie !

Uneori stelele ning lampadare, se-aprind când pășești
Cu priviri pierzându-se leneș în orizonturi de neterminate povești
Pe sub pleoape-ți aleargă bidivii năzdrăvani cu nume de prinți
Între gene vrăjitoare prepară în aburi de lacrimi fermecate dorinți
Strângi perna în brațe, aventura abia a-început
Într-o zi ce încă n-a fost iubirea pe la poarta inimii tale-a trecut
Cu glas stins de povara dorului purtat pe lung drum de tristețe
Cu un oftat de speranță a dat frumuseții tale binețe
Și somnul te cheamă, nopții încă nu-i timpul să-i afli sfârșitul
Dar dimineața zâmbești, poate că astăzi poveștii tale îi e sortit începutul

Și-a mai turnat un pahar, iar eu începusem să mă plictisesc. Trebuia să mă duc la o petrecere, dar mă rodea curiozitatea, trebuia să aflu ! Așa că stăteam să-i ascult boului tâmpeniile sentimentale. Un cretin ! Un curvar nesimțit ! Și bețiv !
Începuseră să vorbească aproape în fiecare seară, de fapt ea îl căutase prima dată. Discuții mărunte, despre ce-a fost peste zi, despre neîmpliniri, despre bucurii. Despre amintiri, ale lui, ea nu și-a deschis niciodată sufletul și el nu insistase. Știa că femeile au secrete, iar în plus trecutul ei nu-l interesa, sub aspect sentimental, ba îi acceptase și prezentul, nu tocmai ortodox. Aflase că în viața ei mai este cineva, foarte bine ascuns, însă atenția pe care i-o arăta lui îl făcea să creadă că el are ceva să-i ofere, ceva ce nu-i poate oferi celălalt, ceilalți chiar …
Mi-am aprins o țigară fiindcă începuse să-mi dea detaliile pe care le așteptam. Și-a aprins și el una. În restaurant era un fum să-l tai cu cuțitul, mă usturau ochii, dar de-acum nu mai puteam pleca până nu se îmbăta și-mi spunea tot ! L-am întrebat de unde știe de celălalt, și dacă e sigur de existența lui, dar nu mi-a răspuns, a continuat povestirea lui. Nu era prost, știa că mă grăbesc și că stau doar din pricina curiozității. Și mă chinuia pentru asta. În definitiv, totul are un preț, iar eu acuma plăteam prețul curiozității mele.
Vorbeau, aproape în fiecare seară, câteodată foarte mult, până târziu spre miezul nopții. Nimicuri. Nimicuri care pe el îl înfundau și mai mult în nisipurile înșelătoare ale iubirii pentru ea. Apoi a fost o zi, s-au certat, ea l-a mințit cu ceva, ceva atât de neimportant că el, care nu concepea defel minciuna, a erupt. Gelozie ? Poate și asta, dar mai mult s-a simțit umilit. Și un bărbat umilit de femeia pe care o iubește divin devine animal. Iar cuvintele dulci se transformă în unele amare.
O iubea deja ? Era sigur ?
Da, deși nu vroia să-și recunoască nici măcar lui însuși. Știa că dacă o va iubi va fi sfârșitul. Și nu-și putea permite un sfârșit.
Bătea câmpii cu sfârșitul ăsta dar l-am lăsat să continue. Mă grăbeam la petrecere, prostul dracului ! Că nu mai spunea odată ce mă interesa pe mine !
Și ?
Și nu și-au mai vorbit mult timp. Deloc. Nici măcar nu se mai salutau. Bine, el se purta ca un îndrăgostit nebun, dar ea ? Ea cum se purta ? În fine. Într-o zi a ieșit cu colegele la un suc. Întâmplător a trecut și el pe acolo să mănânce ceva. Zărindu-le a trecut pe la masa lor și le-a salutat pe toate, mai puțin pe ea. Asta e enervat-o, era vizibil. Apoi s-a așezat la altă masă și a comandat. Ea și-a făcut drum la toaletă și a trecut pe la masa lui.
Aici a râs, autoironic și cu poftă. Da, el fusese mereu așezat în drumul ei. Spre toaletă !
A zăbovit întrebându-l de ce nu o salutat-o și dacă mai e supărat. Evident că mai era supărat, de aia nici n-a salutat-o !
– Dacă te pup îți trece ?
– Poate
Și l-a pupat ! Dacă i-a trecut ? Cum dracu să nu-i treacă ! I-a prins ușor mâna când ea a plecat. Și ea nu l-a respins. Doar l-a privit. Așa cum o femeie privește un bărbat pe care l-ar vrea.

L-a rugat să o ajute, cu ceva, nu mai știa cu ce, ceva banal, mult prea banal, iar el s-a bucurat, a fost convins că doar căuta un motiv de conversație, ceea ce s-a și întâmplat după ce mărunta ei problemă fusese rezolvată. Zâmbea la fiecare cuvânt al lui, se foia, n-avea stare, îl sfredelea cu ochii, și el simțea cum otrava iubirii îl inundă încet. Își ținea răsuflarea încercând să-i încetinească efectul, știa că-i va fi dezastruos, dar apoi, când inspira iar, valul dorințelor, încărcat de parfumul ei, îi acoperea și cele mai semețe stânci ale sufletului. Era moale, se topise, și ea putea să facă orice cu el. Fără să știe, dar avea să afle mai târziu, trăia prima zi a ceea ce urma să fie lunga lui sinucidere.
S-au despărțit zâmbind, iar ceva mai târziu și-a făcut de lucru în preajma ei, dar de data aceasta nici nu l-a băgat în seamă, parcă n-ar fi existat. S-a supărat și a plecat. S-au întâlnit apoi pe scări și el a trecut pe lângă ea ca pe lângă un zid rece. L-a strigat din urmă:
– De ce faci asta ?
– Eu ?
– Dar cine ?
– Tu !
Și a plecat întorcându-i spatele. Se purtau deja ca doi îndrăgostiți, și încă niciunul nu mărturisise nimic celuilalt. Spre seară a venit la el să-l întrebe dacă mai e supărat.
– Nu sunt supărat
– Dar ?
– Dar nu înțeleg
– Ce ?
– De ce te porți așa cu mine
– Cum ?
– Păi când am venit nici nu m-ai băgat în seamă !
– Aveam treabă, eram și nervoasă și mă durea și capul
– De ce te-a durut capul ?
– Încă mă mai doare
– De ce ?
– Nu știu, așa mă doare
– Pup și trece !
– Ei da ! și i-a zâmbit !
– Da !
– Nu cred !
I-a prins obrajii în palme și a sărutat-o încet pe frunte. Apoi i-a trecut pe după ureche o șuviță care scăpase din strânsoarea elasticului de păr. Îi plăcea când își făcea coc, ori când purta părul strâns în coadă. Îi plăcea oricum, doar că i se părea mult mai frumoasă așa.
Ea n-a schițat niciun gest, a fost surprinsă de îndrăzneala lui. Doar l-a privit, cumva interogativ, de parcă l-ar fi întrebat “Mă iubești ?”. Apoi a spus un “Pa !” suspinat, s-a întors și a fugit.
A doua zi iar și-a făcut de lucru pe la ea. În buzunar avea o ciocolată. Ea a ridicat bucuroasă din sprâncene când i-a dat-o și l-a pupat. Pe amândoi obrajii. Apoi a pus ciocolata cu grijă în sertar. În sertarul ei de dulciuri. Era prima oară când el vedea mica ei comoară de zahăr, a râs, a pupat-o repede și el pe obraz, i-a făcut cu ochiul și a plecat. Din ușă a mai privit-o încă o dată. Și ea îl privea. Și a scos limba la el, în joacă, când privirile li s-au întâlnit. A făcut și el același gest, apoi a închis ușa încet, privind-o întrebător.

Frunzele cireșului pleacă primele
Spre raiul lor
Pământesc
Și trandafirii
Rămân doar țepoși
Teii
Trebuiau să-și fi îngropat deja
Parfumul
Amintirilor
Anul ăsta
Cireșii încă au frunze
Verzi
Și trandafirii încă înfloresc
Teii încă se joacă
Cu amintirile
Anul trecut
Pe vremea asta
Era deja ger
Și mult rău
Chinuitor
Vezi ?
De când te-am lăsat
Să te uit
Și anotimpurile
Au intrat în matca lor
Acuma-s iar blânde
O să trec
Pe la teiul nostru
Cu trup de plop
Să-l curăț de grijile uscate
Și să-l ud
Am o găleată de lacrimi
Limpezi
Plânse pentru tine
Dacă mai ține puțin vremea asta
Tandră
Ar putea să înflorească
A doua oară pe anul ăsta
Cumva
N-aș vrea să se întâmple asta
Ar însemna să te iubesc
Din nou
Și tu odată
Aduci gerul
Îți închipui ?
Ce-ai însemna
Pentru teiul nostru
Înflorit ?
Moartea !
Rămâi acolo
În anotimpul tău
Rece
O să am eu grijă
De lăsându-ne-rile tale în urmă
O să îngrijesc
De tei
Și el de mine
Iar nopțile
În cele mai scurte
O să ne aducem aminte
De ce n-am fost
Și poate
Într-una din ele
O să-i adorm
La picioare
Acoperit
Așa cum tu n-ai făcut niciodată
Cu bunătate
De raiul lui
Pământesc.

Stăteam față în față
Căutând fiecare cuvântul perfect
De rămas bun
Ori poate tu de adio
Ori poate eu de nu pleca, mai stai
Aveai mâinile în buzunarele paltonului
Și priveai în jos
Către desenul pe care-l făceai cu vârful ghetei
În zăpada care încă nu apucase să fie ninsă
Aveam mâinile în buzunare
Pipăiam pachetul de țigări
Și mă gândeam
Că-i prea devreme
Să aprind alta, abia stinsesem una
Tot pe asfalt
Cu vârful ghetei
Într-o mișcare lentă
Să mai treacă timpul
Să nu pleci încă
Și poate m-ai fi lăsat să te sărut
Aș fi mirosit a tutun
Aș fi avut gust de cenușă
Așa că am scos pachetul de gumă
Am luat o tabletă
Era mentolată
Dacă te-aș fi sărutat
Aș fi mirosit a proaspăt
Aș fi avut gust dulce
Ți-ar fi plăcut, nu ?
Să te sărut
Te-am întrebat dacă vrei
Mă gândeam
Ca tu să-mi fi răspuns
Întrebându-mă șoptit
Ce ?
Iar eu să fi zis
Să te sărut
Te-aș fi sărutat
Tu ai fi fugit repede în casă
Fără să-mi spui
Dacă ți-a plăcut
Dar tu ai ridicat privirea spre mine
Și ai zâmbit
Ai scos mâinile din buzunare
Cumva
Ca la școală
În fața profesorului
Le-am scos și eu
Am privit cerul
Să-mi fac puțin curaj
Să te iau în brațe și să te sărut
Iar tu să nu poți fugi repede în casă
Fiindcă ai fi fost prinsă în brațele mele
Dar mi-a venit altă idee
Am sărit și am scuturat cerul de-un colț
Și cum a început să ningă !
Cu fulgi mari
Cât niște aripi de fluturi
Ori poate de îngeri
Iar tu ai încut să râzi
Și să te învârtești cu brațele desfăcute
Fulgii ți se topeau pe față
Pe buze
Doar unii mai îndrăzneți
Ți se agățau de gene
Iar când clipeai
Adia primăvara
Sigur erau aripi de îngeri
Ori poate de fluturi
Și îngerii și fluturii iubesc
Primăvara
Din ochii tăi
Nu ?
Te-am prins în brațe
Amețito !
Te-ai învârtit prea mult
Și te-am sărutat direct peste râs
Ți l-am sorbit
Iar tu ai rămas
În brațele mele
N-ai fugit repede în casă
Ai plecat încet
Uitându-te în urmă
La mine
Cum desenam
Cu vârful ghetei
Un om de zăpadă
Omul tău de zăpadă
L-am lăsat acolo
Cu tine
Eu am plecat
Ce rost mai aveam ?

Eram friguroși amândoi
Mergeam unul lângă altul
Prin recele însingurat al nopții
Și tu îți priveai vârfurile ude ale cizmelor
Cred că aveai picioarele înghețate
Întorceai puțin capul și te uitai la mine
Pe sub sprăncene
Cu ochi mari și curioși
De parcă aș fi fost
Și te uimea că mai sunt
Când n-ar mai fi trebuit
Să-ți fiu
Dar eram
Lângă tine
Cu pasul, cu gândul, cu trupul
Îți trăgeai nasul și zâmbeai
Oftai și ridicai din umeri
Te gândeai tu
La ceva
La mine ?
La el ?
Te luam de braț
Când traversam străzi
Parcă ar fi fost lumi
Mă uitam în stânga
Apoi în dreapta
Să nu dea peste noi
Vreo întâmplare rătăcită bezmetic
Și traversând ea
Lumea noastră
Îți simțeam parfumul
Și adierea caldă a trupului
Inspiram adânc
Lacom după mirosul femeii din tine
Și te-aș fi sărutat
Să știu și ce gust ai
Și să aflu
Dacă și ție îți place gustul meu
Dar ajungeam pe partea cealaltă
În altă lume
Și băgam mâinile înapoi în buzunare
Găseam tot rece acolo
Și mă gândeam
Că tu ești caldă
Mi le-ai fi încălzit
Dacă le-aș fi strecurat
În haina ta
Să-ți cunoască mijlocul
Și sânii
Și pântecul
Atâta m-am gândit la asta
Cum să fac să-mi întâlnesc mâinile
Cu trupul tău
Și gura cu gura ta
Dorințele mele cu ale tale
Ce-ar fi fost ?
Un capăt de lume ?
Lumea noastră nu avea capete
Noi fusesem la capetele ei
Și acum eram unul lângă altul
Lumea noastră o devenisem aproape un cerc
Dacă ne-am fi și legat
Noi doi, capetele ei
Să nu ne mai dezlege nimeni
Am fi desenat un cerc
În Univers
Îți dai seama ?
Am fi fost noi un cerc în Univers
Ce spun ? Prostii !
Am fi închis Universul în cercul nostru !
Asta am fi făcut !
Cercul nostru ar fi fost mai mare decât Universul
Și nimeni n-ar fi putut să-l desfacă
Să elibereze Universul
Din stăpânirea lumii noastre
Tu ai fi fost stăpâna mea
Eu stăpânul tău
Și amândoi stăpânii lumii noastre stăpânind Universul
La asta mă gândeam
Și am întors capul spre tine
Să te privesc, să găsesc coordonatele perfecte
Ale locului
Unde urma să te sărut
Neatent !
Abia am apucat să te împing înapoi în lumea ta
Când m-a lovit în plin
Lumea lui
Traversând lumea noastră
Cu viteza luminii
Transformându-mă în atomi
Fără valență
Un material necunoscut
În lumea voastră nucleară
Rezultată din fisiunea lumii mele
Ciocnită de lumea lui
Sub privirea ta cântărind critic
Nehotărârea mea
Vrând să te iubească
Mai înainte să fuzioneze împreună cu tine
Într-o legătură indestructibilă

Întindeți cerul tainelor trupului peste carnea mea de pământ
Cu lunile sânilor astupă-mi gura în jurul lor cu sărut gravitând
Desfă-ți adâncul muntelui să curg în el împietrite dorinți
Noapte bună iubito, păcătuiește-mi în vis cuvintele care ziua-s cuminți

Știu că n-ai gânduri la mine gândind
Nici ochi într-ai mei nesfârșită iubire să vadă
Brațele știu că nu către mine de dor se întind
Și picioarele nu după mine grăbite-ți aleargă

Știu că n-ai dragi cuvinte lângă-ale mele să pui
Nici timp să ne măsurăm cu el viața-împreună
Când eu în cale-ți răsar tu în depărtări străine apui
Si-n altă îmbrățișare te-adăpostești de-a iubirii mele furtună

Știu toate-ți împlinindu-le dăruiri
Și calea zâmbetelor până la capăt ți-o știu
Am lăsat șoapte să le urmezi către tărâmul nevrutei mele iubiri
La o răscruce de mărturisiri într-o noapte de vară, târziu

Încă aștept rătăcirea-ți drumul meu să-l aleagă
Și gardul nepăsării l-am vopsit în vesele culori de iertare
Sufletul nerăbdător așteaptă pasul tău pragul să-i treacă
La ușă să bați deranjându-mă cu a iubirii întrebare

Am gânduri care în palme nerăbdări de frământ se adună
Volburi de fiori tăcuți prevestind a desfătării furtună
Ochii îmi scapără scântei de pofticioase dorinți
Buzele mi te-așteaptă cu mușcate săruturi fierbinți
Perfect așezat îți e trupul, mă năpustesc peste el
Oftezi și o lacrimă ți se naște și curge într-un fir argintiu subțirel
Obrazul îți udă, îl șterg aspru cu-al meu
Ți se oprește nehotărâtă pe gură și a mea o alungă de-acolo cu greu
Lași capul pe spate și pe gât o alerg cu ușuratice șoapte
Își caută drum printre sânii cu piscuri tari, rotunde și coapte
Sunt pregătit, o aștept, deja în palme alintându-i îmi stau
Lacrima care fuge vreau s-o prind și întreagă s-o beau
Temeinic îi cercetez, îi mângâi, le vorbesc, în zadar
Se furișează tăcut și urma-i pierd iar
O zăresc, e departe, de luminișul pântecului trecută
Mă arunc după ea prea târziu, când între coapse ți se face pierdută
Grabnic ți le despart, cu de la Iubire poruncă le cer să mă-înconjoare
Te pătrund în adâncuri de basm, ce divină, ori păcătoasă-încântare
În temniți de plăceri mă închizi, și mă muști, și mă cerți
În tine ard prizonier, apoi cu lung suspin mă alungi și mă ierți
Rușinat de-îndrăzneală, te acopăr cu mantia trupului meu
Cu nasturi de sărut o închei, și strai te implor să-ți fiu numai eu
Peste buze-mi așterni o ploie de lacrimi, nu-mi răspunzi în cuvinte
Sunt amare, și înțeleg că-mi vei fi doar dulce o-aducere-aminte

Nu mi-e rușine
Că te-am iubit cum am putut, și nu cum se cuvine
Că multe n-am putut să-ți fac, să-ți dau
Că doar ți-am fost în loc să-ți stau
Că ai fugit pe-ascuns când calea ți-am ținut
Că ai tăcut
Că mă privește lumea ca pe-un cerșetor
Că ți-am îngenuncheat mai înainte ca ce nu ne-a fost să îl omor
Că frumusețea-ți n-am avut și nici n-am vrut s-o șterpelesc
Că am plecat învins, trădat de credinciosul “Te iubesc”

De privirea ta mă împiedic, însingurată într-un colț depărtat de terasă
Să stau, să plec parfumul tău nu mă lasă
Sorbi limonadă dintr-un pahar lung aburit
O țigară își așteaptă sfârșitul începând la lumina unui chibrit
Pari nepăsătoare, dar ești tristă, o știu
În lumea ta-i prea devreme și devreme înseamnă pustiu
Mă ai doar pe mine, să mă iei, să aștepți altul, poate sunt cu noroc
Mă privești peste umăr, privirea ta îmi cere un coniac și un foc
Îți răscolești decolteul, un picior dezvelești peste dezvelit alt picior
Ai glezne fine, frumoase, pulpe căutând mușcături, mă-înfior
Și sâni ca marmura albă, buze cărnoase și-n ochi priviri ce mă leagă
Fac semn unui chelner, două pahare și nota, să plecăm vreau degrabă
Nu scoți o vorbă, bei, fumezi, mă privești cu o insistență curioasă
Beau și eu, mă apropii de buzele tale, îți sorb răsuflarea, mâna strecor între coapse sub masă
Zâmbești superior, dar văd neliniștea dându-ți năvală în piept
Îți ating un sân, tresari, cu mâna mă avânt mai adânc în tine, dorința să-mi umezească degetele aștept
Brusc mă oprești, te ridici, pleci, mă tragi după tine, ai fusta ridicată prea mult
Se zărește o dantelă subțire și înflorată, îți trag de fustă în jos s-o ascund
Tocurile-ți zoresc cu sunet ascuțit în asfalt, eu brațul ți-l strâng tot mai tare
Ajungem într-o cameră doar cu un pat mobilată, și un tablou, un nud pictat în culori țipătoare
Iți smulg hainele, cu mâinile îți frământ carnea albă și tare și moale
Te întorc, te desfac, te privesc, dinții și buzele mi le-arunc peste tine
Oftezi, suspini, mă tragi în adâncurile-ți de fierbinți păcate prea pline
Te strecori de sub mine, mă sfâșii cu unghiile, mă muști, parcă vrei să mă rupi
Sorbi toată puterea din mine, cu gura tremurul ei îmi astupi
Respiri greu, grăbită o lacrimă se rostogolește spre sân peste îmbujoratu-ți obraz
Mă întind să o sorb, las în locul ei peste sfârc un sărut, cazi în extaz
Privindu-te goală mă îmbrac, scot portofelul să te plătesc
Îmi șoptești cu tristețe “Nu trebuie, să mai vii, pe tine vreau doar să te iubesc”

În fiecare seară mă arunc nerăbdător în beția dulce a viselor de dinaintea somnului povestindu-mi basmul nostru, cu alte și alte culori tâlcuite pașnice săruturi strivite lacom de buzele tale, ori dantele diafane acoperindu-ți trupul mărunțel dar harnic la iubire, piedici șugubețe în calea palmelor mele căutând odihnitoarele-ți rotunjimi fierbinți, pentru ca adormindu-mă să alunec în abisul speranței că în zori îmi vei spune “Bună dimineața” trăgându-mă leneș în grădina brațelor tale.

Fecioară
Roșunjit curb de vioară
Sâni vulcani, cuiburi de stele
Râu de-argint curge-între ele
Lănțișoare bizantine
Petrec culmi de șolduri line
Pântec rumen, harnic, aspru
Încuiat c-un ciob de astru
Coapse cu fierbinte strânse
Sub corali dantelă-ascunse
Ghioc ghicind un viitor născut
Leagă vrăji jertfind sărut
Gânduri, taina vieții-și povestesc
Toate-îndeamnă s-o iubesc
Cald izvor să-i curg în trup
Geamăt lung să-i smulg, să-i rup
Oști de iuți scurte suspine
Războindu-se cu mine
Buze asupră-mi strai de dor
Dinți mușcându-mă de zor
Și apoi, tăcere moale
Ostenită împăcare între două trupuri goale

În fiecare noapte mă trezesc mistuit de un vis, același mereu
În care tu ești roditoare grădină și sâmbur de mâine sunt eu
Scăpat din ghearele timpului în trupul tău temându-se de dorință
Dar care vrea cu nemărturisită ardoare să încolțească o făgăduință
Pe care serile s-o adormi cu fermecat născocite povești
Diminețile, și de nu-s însorite, cu bucurie să i le zâmbești
Să-i povestești despre mine, cum de nicăieri am sosit
Cum m-ai aruncat înapoi, hrană timpului, după ce te-am iubit
Cum alte brațe, mai harnice ca ale mele, ai cerut ocrotire să-ți fie
Din mine păstrând doar noaptea împlinind-o pe ea, fruct de iubire târzie
Parfum fără seamăn stors din dureri rămase nealinate
De greșite înțelesuri și atingeri pretinse fără însemnătate