Archive for category Gânduri

Păcatul creației

Se zvonește, gândito, că s-ar fi deschis Raiul pe pământ. Să nu mergem să-l vedem, că la porți ne vor verifica sfințenia, iar lăsându-ne să intrăm te voi avea în auzul tuturor cuvintelor lumii, asurzindu-le cu uimirea mărturisirilor mele, iar ăsta îi va fi sfârșitul, și nouă începutul, de credință născută omenește, dintr-un păcat al creației.

4 Comments

Insomnie

Așa-i că dacă n-ar fi gândurile mele ai dormi neîntoarsă până dimineață ?

4 Comments

Ce-am căutat, am găsit. Dar de ce eu ?

Cineva m-a întrebat ce-și doresc bărbații de la femei, iar răspunsul meu urma să se audă în alte urechi, mai întâi. Însă cum timpul ne-a separat cu tăcere, cred că nu încalc înțelegerea dacă-l dezvălui, puțin modificat, eu, aici:

O întrebare scenariu, care cere un răspuns interpretat cu pasiune, ca pentru Oscar. Cred.
Nu mi-am dorit niciodată să fii frumoasă, mi-erai deja strălucire, ori gospodină, mi-erai deja îndestulare, nici supusă, mi-erai deja stăpână, și nici măcar poveste, mă trăiai deja cu a o mie una. Nu, nici măcar să mă iubești n-am vrut, ne iubeam deja noi. Când ne-am întâlnit nu am dorit ceva de la tine, te-am dorit pe tine și am fost dispus să te plătesc cu mine. Mă bucur că ai acceptat târgul, și că, pe cât de zgârcită ți-ai fost cu mine, pe atât de darnică mi-ai fost cu tine. În fiecare zi, din mine luai doar câte puțin, să-ți ajung toată viața, în schimb, tu m-ai lăsat să te consum cât și după cum mi-a poftit inima, și-n fiecare noapte, după ce, strângându-se la pieptul meu, doar sufletul mai rămânea din tine, renășteai. Diminețile mă trezeau zâmbindu-mi cu mereu alta aceeași tu, pentru același eu. Cititorii mai pretențioși ar putea spune, bine, dar întrebarea este ce-și doresc bărbații de la femei, nu ce-mi doresc eu de la tine. Păi, bărbați vor mai fi, fost, ori sunt, dar femei, cu siguranță, ești doar tu, și atunci ce ar mai putea să dorească eu bărbat de la femei, când te-am avut pe toate !
Totuși, după atâta tine, mă chinuie o remușcare, poate ai puterea să mi-o alinți. Aș dori să știu, de ce eu ?

8 Comments

Lefter

Ți-am scris atâtea, multe, poate nu ți-au plăcut, sau poate da, sau unele da, altele nu, sau poate nici nu le-ai citit pe toate, dar nu contează, nu de asta am venit, am venit pentru că mi-au spus că fiecare literă scurtează viața, da, acuma am aflat, acuma mi-au spus, acuma au aflat și ei, sunt cercetări de ultimă oră, rezultatele nici n-au fost făcute publice, încă, dar eu am un statut privilegiat, o știi, și problema e că eu le-am scris pe toate, câte le-am scris, irevocabil, și au calculat ei cât, iar ca să le plătesc pe toate a trebuit să mă împrumut și din moarte, așa că pentru moment sunt lefter și vroiam să te întreb, până primesc avansul următoarei vieți, n-ai vrea să-ți împarți câteva gânduri cu mine ?

12 Comments

Cârceii gândurilor

Nu, nu știu numele tale. La ce mi-ar trebui ? Eu te chem cu orbul ochilor, cu știrbul dinților, cu rănile buzelor, cu bătăturile palmelor, cu înțepeneala degetelor, iar când toate chemările astea nu mi te aduc, îmi târăsc pe după tine cârceii gândurilor.

2 Comments

Dispariție

Eu nu o să mor niciodată, înțelegi? Eu o să dispar. Așa cum dispare o picătură de ploaie, o știi, ai văzut-o, ai văzut chiar locul unde a căzut, dar când te apleci să o iei, nu mai e! A dispărut! Așa cum dispare vântul, acum îi simți palma moale și caldă pe obraz, dar când vrei să i-o strângi într-a ta, nu e! A dispărut! Înțelegi? Dacă o să treci pe strada noastră și o să întrebi de mine o să râdă lumea de tine. Nebuno! Să nu faci asta, o să râdă de tine. Eu n-am locuit niciodată acolo, pentru ea. Eu n-am fost, chiar dacă m-ai simțit, chiar dacă m-ai văzut, chiar dacă m-ai ținut de mână, chiar dacă te-am mângâiat, ca lacrimă poate, pe obraz, înțelegi? Eu o să-ți dispar, ca oricare alt gând iubindu-te.

3 Comments

Bătrânețe fără tinerețe

Să nu mai fugi când vreau să te sărut ! Îmi rămân buzele agățate în spinii timpului și mă îmbolnăvesc de bătrânețe fără tinerețe. Și nimic nu-i veșnic, iar fără mine la ce ți-ar fi de folos iubirea mea ?

2 Comments

Sfârșitul născător

Nu sunt un bun istoric. Eu nu pot relata, încadrându-le în epoci, eforturile diplomatice, jocul intrigilor, combatanții, strigătele de luptă, pânda, frica, agonia, vitejia, trădarea, onoarea, doar sfârșitul născător de lacrimi, de bucurie, ori tristețe, victoria, ori înfrângerea. De asta eu nu pot spune nici de ce, nici când, nici cum, doar “Te iubesc”, sfârșitul născător de lacrimi, de bucurie, pentru tine, de tristețe, pentru mine.

7 Comments

Bosfor

Ochii tăi au culoarea Bosforului și-n ei plutesc mistere orientale, poveștile nopților furișându-se spre corabia dorințelor mele, poate voind să o scufunde în adâncurile poftelor tale. De te-aș întâlni în vreun port oprindu-mă din calea unei neștiute furtuni, te-aș lua în brațe și te-aș trece apa vieții de pe un mal pe altul, oricât de abrupte ar fi, din țara nimănui în țara mea.

Leave a comment

Întâlnire

Ai aflat că astăzi m-am întâlnit cu ochii tăi ? Nu degeaba vorbește lumea că m-ar cunoaște, chiar dacă ei neagă cu vehemența pleoapelor.

4 Comments

Seninul care înstrăinează

Mai ții minte ce ploaie a fost când nu te-am sărutat ? Și astăzi, după atâta arșiță, mi-s tălpile gândurilor ude de potopul regretelor. De asta nu-ți mai trec prin grădina tăcerilor. Aș lăsa urme de iubire în colbul despărțirii. Ar ști lumea că norii ne-au adus aproape, iar seninul ne-a înstrăinat.

3 Comments

De neștiut

Mă întreb, dacă n-ai fi fost tu aș fi cunoscut-o vreodată pe ea ?

4 Comments

Din nebăgare de seamă

E deja noapte, s-au schimbat anotimpurile, a încărunțit timpul. Mai ții minte ? Când te iubeam, la ora asta plângeau amurgurile de nebăgare în seamă. Acuma ele râd, nebăgându-mă în seamă.

2 Comments

Numai eu

Aș vrea să-ți mai scriu ceva, dar mi-e atât de somn că mă duc să te visez. Cel puțin de visat, te visez numai eu.

7 Comments

Destin

Simți cum îi scapă și o îndesă repede înapoi, în buzunarul de la piept. Se sperie de moarte numai gândindu-se că ar putea s-o piardă, prostește, pe drum. Apoi grăbi pasul, deși nu știa cu exactitate unde trebuia să meargă. Și își petrecu bine coastele, să nu-i sară iar din piept mai înainte s-o termine.

Leave a comment

Împiedica-te-ai !

Și după ce a fost tot ce n-a fost între noi, după toate despărțirile din care nici una n-a fost menită să ne apropie, după toată greutatea cuvintelor cu care ai strivit ușuraticele mele gânduri, după ce s-a stins și ultima șoaptă din spectacolul tăcerii, tot ce mi-a rămas e iertarea, și ți-o dau ție. Ți-o las în prag să te împiedici în fiecare dimineață de ea. Poate că într-o zi te vei împiedica mai tare și pierzându-ți echilibrul uitării o să-mi cazi în brațe, și îngreunându-mă cu tine o să cădem împreună în noi.

3 Comments

Drum de pleoape

Închide ochii, plimbă-ți pleoapele drum sub buzele mele, desfă-ți trupul iad pedepsindu-mă, ascunde-te șoaptă în alte vise, dar ascultă numai tăcerea iubirii mele, las-o să te întindă cu palme de cerneală pe un alb de suflet. Închide ochii, păstrează tainele care ți-s în spatele strălucirii lor, mie dă-mi doar suspinul rătăcirii tale, drum de pleoape sub pașii buzelor mele, drum fără capăt.

4 Comments

Celor ce le vei fi

Te-am zărit într-o fotografie îngălbenită de soare, arămită de întuneric, zbârcită de timp. Stăteai cu genunchii strânși în brațe, într-o grădină de palmieri, rezemată de un zid antic, ba nu, medieval, ba nu, de zidul cetății, Cetatea Împărăției Frumuseții, frumusețe care i-a adus și pustiul, lăsându-i doar umbre, povești care nu vom ști dacă-s vreodată adevărate. Te uitai la mine, pătrunzându-mă până în măduva gândurilor, înrobindu-mă cu sentimentul tău, cu vestea nașterii lui mai înainte ca lumea noastră să existe, înainte să știu că tu-mi ești icoană, născătoare de patimi și iertătoare de păcate închipuite. Icoană te-am și pictat, pe un papirus pe care scrisesem prima rugăciune a iubirii, încă nu se născuse lumea urmând să scormonească în noroiul creației ei după oasele mele, har cu care m-ai prea-înzestrat, pedepsindu-mă de teamă că sprijinit în toiagul timpului voi colinda de-a lungul și de-a latul lutului spunând cuvântul meu despre tine, și nu pe-al tău, schimbând cursul veșniciei primului Te Iubesc al Universului. Rostit de mine întru cântarea ta și a tuturor celor ce le vei fi.

4 Comments

Număr ascuns

Am vrut să te sun, cu număr ascuns, să tac după ce ai fi răspuns, curiozitatea biruindu-ți îndoiala. Să te aud spunând “Alo ! Alo ! Alo !” neștiind dacă s-a întrerupt apelul ori celălaltu-ți nu răspunde, dacă-i Eu Cel Bun, ori Eu Cel Rău, ori Eu Cel Păcătos, ori Eu Cel Laș, ori El de lângă peste mine, ori El dintre toți cei ce-ți sunt El, să-ți aud respirația devenind nervos temătoare, să-ți aud gândurile alergând prin toate colțurile lumii, căutându-L printre cuvinte pe ne-cunoscutul sunându-te cu număr ascuns, să-ți simt îndoiala, “Cine dracu mă sună, ce vrea, nesimțiții dracului !”. Să-ți închid mai înainte să mă înjuri, în toate limbile pământului, și doar apoi să murmur, către cea numindu-se Apel Terminat, Te iubesc.

18 Comments

Crede și nu cerceta

Nu există nimic mai sublim decât femeia iubită. Ea îți este Univers, Dumnezeul tuturor celor făcute și nefăcute, spuse și nespuse, văzute și nevăzute, Raiul și Iadul împărțind aceeași intrare în grădina trupului ei rotund și fierbinte parfumând mistuitor nările dorințelor tale. Sânii ei sunt, mereu înflorind, Sodoma și Gomora, buzele, pâinea și vinul, gândurile, Turnul Babel, iar coapsele legănul în care ademenindu-te să-ți adormi puterea tot ea ți-a ursit să o iubești pe veci, fără întrebări, fără răspunsuri, doar cu multe și sfâșietoare îndoieli. Privirea ei e mai puternică decât porunca lui Moise, iar pântecul ei mai salvator decât Arca lui Noe. Dragostea ei e Cartea Sfântă a Facerii Lumii. Crede și nu cerceta sau arzi în chinurile Iadului.

4 Comments

Jumătăți

Împart timpul în bucățele mici, să ne-ajungă o viață, iar bucățelele le despart în jumătăți, o jumătate mie, o jumătate ție. Jumătatea mea plânge după jumătatea ta, iar jumătatea ta se enervează și pleacă, fuge de fapt, fuge cu viteza timpului, cu viteza atâtor alte jumătăți, se hârjonește, se amestecă cu ele, se bucură, râde, poate că-i place, ori poate doar place celorlalte jumătăți. Jumătatea mea rămâne doar a mea, așteptând, ca orice jumătate de timp, împlinirea eternității. Și plânge, fără ca jumătatea ta să mai vrea să știe ca a fost odată un întreg împreună cu jumătatea mea, că eu le-am despărțit ca să-ți dăruiesc jumătatea ta, cea râvnind să fie întregită de atâtea alte jumătăți. Când și ultima bucățică de timp mi se va termina o să ți-o dăruiesc întreagă, mi-e teamă că despărțind-o jumătatea ta va uita jumătatea mea și nu va mai fi alt timp în care ele să fie împreună, chiar și pentru o clipă efemeră în drumul ei spre eternitate.

Leave a comment

Zeița mea

Te-ai născut șoaptă furișată de sub palma care-ți mângâia pântecul rotund și tare răzvrătit împotriva gândurilor care-l trageau în adânc înrobitor de brațe poruncite să te poarte în leagănul lor către dimineața ce ar fi trebuit să mă găsescă ostenit, iar pe tine ștergând cu palma moale nădușeala frunții adormind în ocrotirea palmelor sânilor tăi rotunzi începând să rodească pentru răspunsul chemării mele în tine, minunată și fermecată mică făptură, înger frumos ca și tine, zeița mea !

Leave a comment

Iubicid

Îmi plăceau ridurile fine de la colțurile ochilor, le pândeam să zăresc strălucirea lacrimilor de fericire pe care le ascundeai repede în podul palmei, le așteptam să se întindă știind că urmează să zâmbești îngropându-ți seriozitatea în gurița obrajilor pe care o astupam repede cu buzele respirându-ți răsuflarea bucuriei, le mângâiam cu gândul nopților liniștite după zile puține, dar prea pline de obositoarea mea iubire, le visam adormindu-mi în palme în timp ce-ți spuneam pe frunte povestea sărutului. Îmi plăceau pistruii răzleți care-ți vesteau îmbujorarea sfioasă când îți șopteam nevrednica mea iubire. Îmi plăceau buzele roase de timiditate când îndrăzneam să mă îndrept spre ele cu ale mele. Îmi plăceau unghiile îngrijite și potrivit de ascuțite care-mi înțepau ștrengărește palma când te țineam de mână obligându-mă să-mi împletesc degetele cu ale tale într-o tăcută declarație de dragoste.
Acuma ți-ai întins ridurile, ți-ai ascuns pistruii, ți-ai vopsit buzele, ți-ai plastifiat unghiile uscând cu iubicid dragostea mea naturală înflorind frumusețea ta cândva naturală.

Leave a comment

Tu ai convingeri

Am văzut câștiguri, victorii, izbânzi, izbucnind bucurii și fericire pe chipuri obosite de luptă, ori îmbujorate de plăceri. Eu n-am reușit decât să-ți curg o lacrimă, nu ți-am fost decât o lacrimă, puțin sărată și întinată de rimel. M-ai șters repede să nu-ți stric machiajul de-o seară, de-o oră, de-o strofă, de-o frică că o să-ți placă să plângi. De fericire. Ți-a fost frică că mă vei câștiga iar sufletul tău nu-i atât de mare cât să mă poată ține prizonier o viață. Și atunci m-ai șters, m-ai ucis. Tu nu iei prizonieri din dragoste. Tu ai convingeri, nevoi, tu ucizi, tu vânezi, tu consumi.

51 Comments

Fin

Cuvintele pot intrista, pot bucura, pot amagi. Dar toate povestile se termina cu o privire. Acolo adevarul nu mai poate fi vopsit nici macar in culorile iubirii.
Tot cu o privire se termina si povestea Cuvintelor Ravasite. Una marturisind minciuna, batjocura, interesul meschin, tradarea.
Bon courage.

32 Comments

Atingere

Lacrima ta a fost cândva focul meu de artificii anunțând cu bucurie nașterea unui anotimp din simpla atingere a mâinilor noastre. Buzele tale întrupând silabe de suflet mi-au fost cea mai dulce alinare a suferinței mărturisirii. De atunci eu m-am retras în chilia amărăciunii lăsându-ți numai ție stăpânirea unei lumi în care eu n-am mai încăput. Prea împovărător mi-ar fi fost balastul gândurilor pentru corabia fericirii tale, mânată de vânturi ademenitoare spre orizonturi apunându-mi visele, departe de cuvintele prin care ți-am ridicat corali de povești în abisale oceane de dor.

9 Comments

Ce zici ?

Aș vrea să fac ceva pentru tine. Ceva care să închidă cu lacătele veșniciei cufărul bârfelor de coșmar ale lumii, care să limpezească cerul de nori lăsând stelele să-și împletească strălucirea cu a ta, care să încrunte poveștile de frumusețea poveștiii tale. Poate e prea îndrăzneț, dar mă gândisem să-ți fiu eu. Ce zici ?

26 Comments

Primește-mă să rămân

Și de mi-ai aștepta, chiar încruntată, întoarcerea din Iad, ți-aș îmbrățișa tălpile cu brațele buzelor, te-aș încălța în conduri de sărut potriviți doar pasului tău întorcându-mi-te, să nu mai simți pietrele disperării care-mi împânzesc drumul spre suflet, ți-aș alinta genunchii cu rotundul palmelor, numai potrivite să le încapă tremurul revederii, mi-aș lipi obrazul aspru de obrazul catifelat al pântecului tău cerșindu-ți îndurare fierbinte cuvântată la răscrucea coapselor, m-aș obliga să trudesc noapte de noapte la mângâierea domoală și odihnitoare a sânilor tăi întăriți de martiriul iubirii mele, lăsându-te să-mi crestezi spatele cu biciul unghiilor, adânc în carne, atunci când vei simți cum dă năvală în tine toată încrâncenarea regăsirii noastre. Și ți-aș mușca umărul alb ca să-mi las pe el pecetea sângerie, nu a treceri și vremelnic stăpânirii, ci a rămânerii mele în tine, chiar și după ce demult mi se va fi umbrit chipul fericirii în oglinda ochilor tăi.

5 Comments

Un gând murdar

Când vei coborî treptele Raiului o să mă găsești pe ultima dintre ele așteptându-te cu ochii ridicați spre Cer ca pe o sfântă pentru ca prinzându-te de gleznele subțiri să te opresc și să-ți sfâșii straiul feciorelnic imaculat dezvelindu-ți coapsele pe care strângându-le între degetele fierbinți până când vei țipa de uimită plăcere o să ți le desfac încet făcând timpul să ofteze și o să-ți rup cu dinții dantelele ispitindu-mi gura să-ți caute gustul pătrunzându-te și sorbindu-te călduță și dulce până când tremurând în transa plăcerii vei îngenunchea iertător peste mine pedepsindu-mă să-ți sărut sânii bogați ca ai unei icoane bizantine așteptând nerabdătoare să îi înmuguresc cu mușcături ușoare cerșindu-ți să mă botezi obligându-mă să mă scufund adânc în apele începând să fiarbă ale Iordanului trupului tău devenit Ierihonul vindecării mele de lăcomia avuției tale și templul în care din sălbatic stăpânitor m-ai hirotonisit sclav dăruindu-mi-te

29 Comments

Capitulare

Și dacă i-ai refuzat alianța, eu te sfătuiesc să-ți pregătești armura nepăsării, să-ți ascuți sabia tăcerii, să-ți întinzi arcul depărtării, dar mai ales să te înarmezi cu mult curaj și să te pregătești pentru ce-i mai frumos fiindcă tare mi-ai înfuriat iubirea și de data asta nu te mai iartă cu uitare, e hotărâtă să te cucerească chiar cu prețul dăruirii vieții. Sau poți capitula de pe acum și atunci fioroasele armate de cuvinte vor lăsa locul pașnicelor mângâieri și împăciuitoarelor sărutări, iar palatul trupului tău nu va mai fi asediat de priviri furișate, ci va fi ocrotit de brațele puternice ale îmbrățișărilor de dor. Sfatul meu e să alegi pacea gândurilor și să mi te predai așa frumoasă și iubită cum îmi ești.

12 Comments

Mândruță năucitoare…

De-am să te prind la eșafod, acolo unde-mi ascut creioanele colorate cu placul moftulețelor tale de sânziană o să-ți împletesc păpădioare fluturânde în păr, o să-mi înnod degetele inelușe în el, și cu dojana ochilor obosiți de dor te voi purta în caleașca brațelor până în poiana gândurilor înflorindu-ți sfioșenie îmbietoare la sărut în obraji, unde am să te oblig sub jurământul tăcerii, având martori gâze buburuze, să te însoțești cu primul meu gând născut nebun după tine. Asta să-ți fie bine pedeapsă meritată !

La Fée Blanche

Mândruță năucitoare…
1016352_467287346688632_1727810784_nDacă te mai prind înfoindu-mi parura involtă cu degetele tale albastre, am să împletesc borangicurile lumii până ce voi îmbrăca toate cele 11 lebede-feciori de împărat ! Apoi, cu energia ultimei urecheli, mă voi lăsa purtată în căruța de piață până la eșafodul cetății și-mi voi primi, bine-meritată, pedeapsa.
Iar tu vei striga încă o dată șoapta de muritor la urechea de înger, semn că fără Drăgaică, nuanțele iubirii sunt de un alb fad.
Fecioarele de la castel vor împleti ultimele cununițe de sânziene și le vor arunca pe râurile de cerneală, scurse până la ultima picătură din trupul meu, și vor dansa desculțe și sprintene în grădina gândurilor ce înfloreau pentru tine.

View original post

3 Comments

Mândruță năucitoare

Dacă te mai prind alergând prin grădina gândurilor înflorind pentru tine, răscolindu-le petalele abia deschise cu degetele sprintene și curioase ale râsului tău cristalin, împletind coronițe din cuvintele pe care cerneala încă nu și-a uscat culorile iubirii, pe care mai apoi să le arunci în pârâiașul furios al sentimentelor mele doar ca să le vezi înecându-se, să știi c-am să te urechez zdravăn cu cea mai arzătoare șoaptă de dragoste plânsă vreodată de buzele unui muritor la urechea unui înger. Ba o să asmuțesc asupra ta cohorte de fluturi să te îmbrace în mătase fină, de picioare o să-ți leg pietre prețioase care să te încetinească cu greutatea strălucirii lor, iar înainte-ți voi trimite, în trăsuri trase de păuni pintenați, alai de privighetori care să vestească lumii oarbe frumusețea ta, mândruță năucitoare a sufletului meu !

13 Comments

Mai frumoasă

Te iubesc. Să ai o noapte frumoasă. Mai frumoasă chiar decât cea pe care mi-ai răpit-o mie. Să-ți cânte stelele, să te dezmierde Luna, iar visele să te poarte pe tărâmul poveștilor tale împlinindu-se fără mine.

7 Comments

Îți vine să crezi ?

Cea mai fericită zi din ultima mea viață a fost una de ieri spre azi. Îți vine să crezi că după atâta timp buzele mele încă îți caută palma penru a-și lăsa în ea sărutul de despărțire ?

2 Comments

Ea ești tu

Am buzele cusute cu ață aspră de amintiri nepetrecute, am ochii astupați cu umbrele altor frumuseți înșelătoare, mâinile îmi sunt legate la spate cu rugi de trandafiri sălbatici uscați, de picioare îmi atârnă drumul neputinței. Toate astea ca să nu-ți vorbesc, să nu te privesc, să nu te mângâi, să nu te mai pot urma. Să nu te mai am. Ce nu știi tu, tartor și călău al iubirii, mele este că nu eu, ci sufletul meu i-a șoptit, el s-a îmbătat cu frumusețea ei, tot el a mângâiat-o și nimeni altul decât el i-a urmat rușinat pașii. Nu eu, sufletul meu a avut-o, și o are, și o va avea mereu. Și chiar de-ai să-mi desfaci cu cleștii urii coastele, una câte una, în mine nu vei mai găsi nimic decât carne putredă și puroi. Sufletul i l-am dăruit ei. Odată cu veșnicia iubirii mele. Iar de ea nu te poți atinge, ea ești tu.

4 Comments

Sunt trist foc

Sunt trist foc, așa că nu-mi mai sta în calea gândurilor. S-ar putea ca în sălbăticia lor să sară la gâtul tău și să-și înfigă colții sărutului în el. Vei sângera picuri dulci și fierbinți de suspine și vei leșina în brațele lacome ale poveștilor despre noi. Iar eu nu sunt vreun prinț fermecat să rup blestemul iubirii cu buzele, pentru ca apoi, trezindu-te în împărăția iubirii mele, să readuc fericirea la viață. Eu sunt trist foc.

10 Comments

“Te iubesc”-ul meu

Poate că tu nu-ți dai seama, iar eu nu-ți mai pot șopti pe înserat, poveștile mele și-au înghițit limba, dar încă miroși a “Te iubesc”. Cei care te admiră n-o fac pentru frumusețea ta, ci pentru frumusețea ta mirosind a “Te iubesc”-ul meu.

4 Comments

Nemai

Tot ce am avut eu să-ți dau, ți-am dat. Imensitatea acelui nemaisfârșit, nemaimăsurat, nemaivăzut, nemaipovestit, nemairostit, nemaigândit, nemainicimăcardedemiurgîndrăznit ” Te iubesc ! “. Restul, iubito, sunt dorințe lumești, pe care azi le ai, iar mâine te au ele pe tine. Te-am ferit din calea lor și te-am îndemnat să pășești pe ulițe de vise. Într-o zi, ai să vezi, toată călătoria asta nemaivrută îți va prinde bine, chiar dacă astăzi îți este nemaifolositoare, ori nemaiaducătoare de scurte bucurii când se înserează de dimineață.

14 Comments

Întoarcerea

Inevitabil viața ni se încurcă în sexualitate. Incapabil, probabil, să înțeleg pe de-a întregul păcatul divin, am ales, și din mândrie, taxată la vremea ei ca mitocănească, nu știu de ce, să iubesc mai abitir decât a iubit vreodată un condamnat la moarte viața. Ironia face ca după corvoada asta auto impusă, la capătul căreia trebuia să întrezăresc, măcar, poarta Raiului, să mă regăsesc spectator, de data asta plătitor de bilet, al celei mai vechi îndeletniciri din lume. Amin!

P.S. A nu se înțelege că sunt vreun sfânt, sunt doar un drac fugit de-acasă să vadă, până nu e prea târziu, câmpiile Elysees, doar că m-am rătăcit și am nimerit în piața Pigalle.

13 Comments

Plouă iar

Plouă, iar, și-mi dau seama că noi nu ne-am plimbat niciodată prin ploaie. Să ne ude, să ne dizolve, să ne amestece unul cu altul, cu iarba, cu pământul din care să răsărim curcubeu zâmbindu-ne unul altuia de la capete și întâlnindu-ne peste nori în culorile sărutului. Plouă și aș vrea să te sărut. Cu ochii închiși peste cearcănele plumburii care au născut atâtea amintiri plăcute și niciodată petrecute despre tine, cu obrajii tăi rușinați ascunși între palmele mele. Plouă și aș vrea să-ți sorb lacrimile furișate printre gene, fugite din fântâna ochilor în care mi-am adăpostit tăcuta iubire. Plouă. Și tare mult aș vrea să te sărut.

15 Comments

O hoață !

Mi s-a plâns o cireașă că i-ai furat dulceața să-ți însiropezi sărutul, și un licurici că i-ai furat scânteierea să-ți strălucești privirea, ba chiar un fluture că i-ai furat gingășia să-ți unduiești pasul, iar un trandafir mi s-a plâns că i-ai furat roua să-ți limpezești lacrima. Dar cel mai trist, mi s-a plâns un înger că i-ai furat frumusețea. Eu ce să mai zic când mie mi-ai furat gândurile, cuvântul, ba era să-mi furi chiar și viața. Ești o hoață și am hotărât să te pedepsesc iubindu-te !

7 Comments

Mâna ta

Sunt amestecat. De-o mână mică și albă, dar care ține cu îndârjire furculița amintirilor.
Carne, oase, sânge, lacrimi, zâmbete, parfumul tău, toate. Și mă amestecă cu furie și răzbunare. Să nu mai rămână nimic la locul lui.
Doar ochii, doar ei, îmi aleargă de colo-colo și privesc mâna, mică și albă, care mă amestecă de zor. Mâna ta.

8 Comments

Oare cui

Întoarce-te alta decât cea care mi te-a plecat. Întoarce-te Ea a Mea, și nu tu a oare cui.
Nu știu dacă gândurile îți spală plaja pustiită a sufletului cu valuri înspumate de plumb așa cum mi-o răscolesc mie, dar dacă o fac întoarce-te Ea, altfel, oare cui va fi ori care pentru hai și tu.

32 Comments

Să te înveți minte!

Sunt bucuros foc așa că nu-mi sta în  cale fiindcă o să te pleznesc peste gură cu un sărut, o să-ți rup urechile cu degetele șoaptelor, o să te iau de mână și o să te azvârl ca pe un înger în sufletul meu, să te înveți minte să te mai iubesc! Frumoaso!

18 Comments

Teiul regretelor

Mai îndrăznește un singur pas spre mine și mă voi înfășura strâns în jurul tău acoperindu-te cu straiul blând al sufletului meu precum iedera învelește cu verdele iertării trupul alb al teiului regretelor. Îndrăznește, și nu-ți voi mai da drumul niciodată ! Sau râzi și alungă cu parfumul tău otrăvitor frunzele de poezie cu care încerc să-ți acopăr goliciunea. Lasă-te în pofta drumeților sau îndrăznește și ascunde-te în mine.

10 Comments

O frază

Adorm sprijinindu-mi tâmpla pe un sfârșit ascuțit de poveste care-mi crestează vena prin care clocotește gândul despre tine lăsând să curgă o lacrimă mică și roșie plină de amintiri frumoase dar care acuma ard obrazul pe care-și croiesc sârguincios drum săpând cu dalta timpului către buzele care nu te-au sărutat niciodată dar care astăzi sunt gata să te bea ca pe o dulce ultimă dorință a unui condamnat la veșnicia nepăsării tale față de care se face vinovat de iubire caligrafiată în formă agravantă de poezie tăinuind complice un “Te iubesc” în ascunzișul unui suflet prin grădina căruia obișnuiai cândva să-ți plimbi surâsul în trăsura viselor.

6 Comments

Un fir de iarbă

Într-o zi se va întâmpla că toate zilele au fost. Te voi privi cu ochii întredeschiși oglindind cerul în timp ce pământul o să mă sărute pe gură până când, săturându-se de gustul meu, mă va lăsa să respir un fir de iarbă de la abia încolțindu-mă a lui sămânță. Doar că eu o să-i refuz acest dar al genezei ca să te pot întreba, așa-i că nu ți-ai dorit niciodată să nu te mai iubesc ? Iar dacă îmi vei răspunde cu o lacrimă atunci firul de iarbă își va înălța făptura plăpândă gâdilându-te, sau dacă nu, pământul îmi va coase buzele cu fibra lui uscată, nu ca să-mi tacă cuvântul, ci ca să nu-ți mai pot săruta tălpile călcându-mă.

6 Comments

Ceamainecesară Nouă

Mi-am mânat ca un nebun gândurile spre tine. Și le grăbeam cu biciul disperării, iar șfichiurile lui, de care atârnau lacrimi grele, de plumb, le sfâșiau spinările lăsând să curgă, roșii și vâscoase, râuri de cuvinte iubindu-te. Tu te îndepărtai mai tare și eu mai sălbatic loveam, iar gândurile mai grabnic alergau în urma ta îndepărtându-te. Tălpile le-au ajuns zdrențe de hârtie, iar ele abia mai șopteau. Dar unul n-a crâcnit, unul nu mi s-a întors împotrivă, să mă suduie măcar, nicicum să mă muște. Doar când și când mă priveau, cu ochi în care li se vestea moartea, ca pe un creator. Pe mine, sălbaticul lor stăpân, celmailacom de tine, pe mine mă priveau ca pe dumnezeul Lor. Singurul Lor dumnezeu. Și te-am pierdut. Și le-am pierdut și pe ele. Aproape. Atât de hain le-am fost că ele mureau din mine. Din neomenia cu care le-am biciuit, cu care te-am iubit. Le-am promis odihnă, dorind să le curm suferința zbuciumatei lor vieți înecate în cerneală, și, oprind pe malul primului abis dintre noi, am așteptat să adoarmă, ca apoi să le împing cu vârful peniței în zadarnic. Dar în loc să cadă în hăul indiferenței, ele s-au înrădăcinat cu zdrențele tălpilor în piatra seacă și apoi unele în altele și s-au întins hrănindu-se cu propriul lor cuvânt, de sălbăticia iubirii mele izvorât, împletindu-se punte între noi. Au murit și s-au uscat ca să fie puntea mai trainică. Au murit pentru mine și nebunia mea, Tu, Ceamainecesară Nouă !

Leave a comment

Flirt

Nu te-am abandonat niciodată, doar te-am șterpelit de lângă mine și te-am ascuns cu nonșalanță în buzunarul de la piept al sufletului. Mi-am încheiat apoi sacoul coastelor la toți nasturii și, așa gătit , cu tine zbătându-mi-te-n piept, m-am dus să curtez moartea. Însă pe drum m-a ajuns din urmă dorul de tine și am rămas împreună chiar dacă nu ne vorbim.

25 Comments

Doar ca să te iubesc puțin mai mult pe tine

Credincioșii spun că Dumnezeu e iubire și iubirea lui e lumină. Mă întreb atunci de unde necredința ta în iubirea pe care am ales să ți-o dăruiesc ție în loc să făuresc cu ea Olimpul. Poate că ai văzut-o întunecată, dar numai fiindcă te-a îmbrăcat pe tine cu lumina hărăzită, de la primul până la ultimul, tuturor sorilor nemărginitelor Universuri ale tuturor Zeilor. Am lăsat până și Timpul în beznă doar ca să te iubesc puțin mai mult pe tine.

10 Comments