Vorbeam
Cu 23 de ani
Puțin triști
Și le spuneam
Să zâmbească
Zâmbetul
E poveste
Și mi-am dat seama !
Zâmbetul Tău
E cartea mea
De povești
Romanul meu
De dragoste
Jurământul meu
De supunere
Deși
Nu l-am citit niciodată
Până la capăt
De câte ori am încercat
Ai închis repede
Coperțile buzelor
Ferindu-ți poveștile
De ochii
Sărutului
Meu
Reclame
#1 by Simona on 26 decembrie 2013 - 19:03
superb…
#2 by Domnul Bob on 26 decembrie 2013 - 20:08
Mulțumesc Prințesă !
#3 by illusion on 26 decembrie 2013 - 15:50
🙂 Eu zâmbesc… puţin amar, dar zâmbesc 🙂
#4 by Domnul Bob on 26 decembrie 2013 - 17:37
Esti o poveste, si pentru asta trebuie sa zambesti dulce 🙂
#5 by illusion on 26 decembrie 2013 - 20:03
Orice om e o poveste 🙂 eu sunt o poveste siropoasă sau o telenovelă întortocheată, de exemplu!
#6 by Domnul Bob on 26 decembrie 2013 - 20:09
Toți suntem la fel 🙂
#7 by illusion on 26 decembrie 2013 - 20:10
Şi în acelaşi timp diferiţi 🙂
#8 by Domnul Bob on 26 decembrie 2013 - 20:12
Suntem actori în aceeași piesă, interpretăm același rol, doar publicul e diferit. Și actorul principal.
#9 by illusion on 26 decembrie 2013 - 20:17
Fiecare e actor principal în viaţa lui (sau a altora, sunt multe persoane care le permit altor să fie personaje principale) şi secundar în vieţile celorlalte persoane pe care le cunoaşte şi de ce nu figurant(ă)!
#10 by Domnul Bob on 26 decembrie 2013 - 21:34
Am teoretizat prea mult, hai sa traim 🙂
#11 by illusion on 27 decembrie 2013 - 11:14
Hai!