Numai văzându-te
Zâmbindu-mi
Am știut
Că mi-e sfârșitul
Și am simțit
Ștreangul sugrumându-mi
Tăcerea
Care a început să se zvârcolească
Agățată
De grinzile Raiului
Horcăind
Cuvinte iertătoare
Sub privirile aprige
Ale nepăsării
Devenită neputincioasă
Ai râs apoi
Și ghilotina amintirilor
Mi-a retezat
Gâtul înțepenit
Al despărțirii
Care nu s-a mai întors
Nici la stânga
Nici la dreapta
De când
Plecarea ta
L-a imobilizat
Într-o direcție
Nemaicunoscându-te
Și așa
M-ai ucis a doua oară
Mort fiind deja
Ai suflat peste mine
Iluzii
Doar cât să mă trezesc
Să-mi văd
Sfârșitul
Fastuos
Pe care mi l-ai pregătit
Cu toată frumusețea ta
Cu toată amintirea noastră
Cu tine întreagă
De parcă
Ți-aș fi fost
Rege
Nu bufon
Am vrut să-mi răscumpăr
Cu minciună
Liniștea
Aruncând vina
Pe Te-am iubit
Dar
Ca un nefăcut al sorții
A fost acuzat
Pentru complicitate
Un nevinovat
Te Iubesc
Iar mulțimea bârfelor
S-a îngrămădit spre eșafod
Să-l vadă
Agonizând
Fără să știe
Și nici tu
Că de fapt
Ne-ai condamnat
La veșnicie
#1 by Lore on 24 December 2013 - 8:45
Sărbători fericite ! 🙂
#2 by Domnul Bob on 24 December 2013 - 8:47
Sărbători fericite și ție ! Și multe cadouri 🙂
#3 by Andreotti on 24 December 2013 - 1:00
Sa ai sarbatori frumoase, linistite si calde!
#4 by Domnul Bob on 24 December 2013 - 2:08
Mulțumesc Prințesă ! Sărbători pline de magie și ție !