Toamnă mințind


Într-un parc pustiu, pe o bancă cu vopseaua jupuită de timp
Stă scrijelită povestea unei prințese și a zeului ei alungat din Olimp
E o seară de toamnă cu parfum de tei înflorind iar într-o vară târzie
Pe care vântul blând cu aripi de vise mângâietoare l-adie
Umbre se joacă pe-alei, tăceri foșnesc prin iarba uscată
De bancă se-apropie un vagabond cu pas șchiopătat de iubire însingurată
Se așează la un capăt, același mereu
Pe locul unde a stat iubind-și prințesa, alungat din Olimp, al ei zeu
Oftează și murmură răscolind cuiburi de adormite-amintiri câteva șoapte
Apoi își culcă tâmplele acolo unde-ar fi fost coapsele ei încurajate de noapte
Adoarme gândind la gustul ei dulce, de prea mult coaptă fecioară
Și noaptea-l acoperă cu toamna mințind că e vară

  1. #1 by Anca Slowaholic on 12 Noiembrie 2013 - 22:30

    Cavalere, trist balsam îmi așterni tu pe răni neîngăduite. Să ai o noapte caldă, de vară, chiar dacă-i toamnă spre iarnă afară.

    • #2 by Domnul Bob on 12 Noiembrie 2013 - 22:40

      Prințesă, balsamul meu poate că-i trist, dar e vindecător ! Promit ! 🙂
      Mulțumesc pentru toamnă, oricum ar fi ea, e anotimpul rodului și al frumoaselor amintiri toride 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: