Poveste interzisă (VIII)


L-a rugat să o ajute, cu ceva, nu mai știa cu ce, ceva banal, mult prea banal, iar el s-a bucurat, a fost convins că doar căuta un motiv de conversație, ceea ce s-a și întâmplat după ce mărunta ei problemă fusese rezolvată. Zâmbea la fiecare cuvânt al lui, se foia, n-avea stare, îl sfredelea cu ochii, și el simțea cum otrava iubirii îl inundă încet. Își ținea răsuflarea încercând să-i încetinească efectul, știa că-i va fi dezastruos, dar apoi, când inspira iar, valul dorințelor, încărcat de parfumul ei, îi acoperea și cele mai semețe stânci ale sufletului. Era moale, se topise, și ea putea să facă orice cu el. Fără să știe, dar avea să afle mai târziu, trăia prima zi a ceea ce urma să fie lunga lui sinucidere.
S-au despărțit zâmbind, iar ceva mai târziu și-a făcut de lucru în preajma ei, dar de data aceasta nici nu l-a băgat în seamă, parcă n-ar fi existat. S-a supărat și a plecat. S-au întâlnit apoi pe scări și el a trecut pe lângă ea ca pe lângă un zid rece. L-a strigat din urmă:
– De ce faci asta ?
– Eu ?
– Dar cine ?
– Tu !
Și a plecat întorcându-i spatele. Se purtau deja ca doi îndrăgostiți, și încă niciunul nu mărturisise nimic celuilalt. Spre seară a venit la el să-l întrebe dacă mai e supărat.
– Nu sunt supărat
– Dar ?
– Dar nu înțeleg
– Ce ?
– De ce te porți așa cu mine
– Cum ?
– Păi când am venit nici nu m-ai băgat în seamă !
– Aveam treabă, eram și nervoasă și mă durea și capul
– De ce te-a durut capul ?
– Încă mă mai doare
– De ce ?
– Nu știu, așa mă doare
– Pup și trece !
– Ei da ! și i-a zâmbit !
– Da !
– Nu cred !
I-a prins obrajii în palme și a sărutat-o încet pe frunte. Apoi i-a trecut pe după ureche o șuviță care scăpase din strânsoarea elasticului de păr. Îi plăcea când își făcea coc, ori când purta părul strâns în coadă. Îi plăcea oricum, doar că i se părea mult mai frumoasă așa.
Ea n-a schițat niciun gest, a fost surprinsă de îndrăzneala lui. Doar l-a privit, cumva interogativ, de parcă l-ar fi întrebat „Mă iubești ?”. Apoi a spus un „Pa !” suspinat, s-a întors și a fugit.
A doua zi iar și-a făcut de lucru pe la ea. În buzunar avea o ciocolată. Ea a ridicat bucuroasă din sprâncene când i-a dat-o și l-a pupat. Pe amândoi obrajii. Apoi a pus ciocolata cu grijă în sertar. În sertarul ei de dulciuri. Era prima oară când el vedea mica ei comoară de zahăr, a râs, a pupat-o repede și el pe obraz, i-a făcut cu ochiul și a plecat. Din ușă a mai privit-o încă o dată. Și ea îl privea. Și a scos limba la el, în joacă, când privirile li s-au întâlnit. A făcut și el același gest, apoi a închis ușa încet, privind-o întrebător.

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: