Sunt un zid
Bătrân
De cărămidă
Putrezită
De ploi și îngheț
Acoperit
De iederă
Verde mereu
Treceai
Pe lângă mine
Zilnic
În drumul tău
Spre ziduri
De sticlă
Și Oțel
Te-ai oprit
Doar una
Din zilele voastre
Lângă mine
Vorbeai la telefon
Cu cineva
Care vorbea
Cu tine
La telefon
Eu ți-am șoptit
De aproape
Cuvinte
Adevărate
Cu verde
Și am tușit
Cu praf
Cărămiziu
Te iubesc
Am șoptit tușind
Te-ai depărtat
Un pas
Mirată
Că un zid bătrân
Vorbește verde
Tușind cărămiziu
Ai dat la o parte
Câteva frunze
Să vezi
Cine
Te iubește
Tușind cărămiziu
Cu vorbe verzi
M-ai netezit
Cu palma ta
Albă și moale
O inimă
Ți-am lăsat în ea
Cărămizie
Bătând verde
Te iubesc
Cam de patru ori
Pe minut
Te-ai uitat
La ea
Și ai lepădat-o
Dezgustată
Îți murdărise palma
Albă
Cu verde cărămiziu
De Te iubesc
De atunci
Pentru restul
Zilelor
Tu
Nu te mai oprești
Lângă mine
Eu
Nu mai șoptesc
Te Iubesc
Verde cărămiziu
Și iedera
S-a uscat
Nu mai are
De ascuns
Cărămiziu
Sub verde
O inimă
Lepădată
Cu dezgust alb
De oțel și sticlă
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by slowaholic on 23 December 2013 - 17:58
Cavalere, vino înapoi aici și acum, te rog nu aluneca iar în atunci și acolo.
#2 by Domnul Bob on 23 December 2013 - 22:01
Atunci trebuie să plec de acolo, Prințesă. Dar bidiviul gândurilor mele nu știe spre înainte, doar spre îndărăt. E tare încăpățânat.