Domnul Bob
This user hasn't shared any biographical information
Homepage: http://bogdanbaciu.ro
Laș și nemernic
Posted in Cuvinte Răvășite on 8 July 2013
Aveai o bluză neagră, ca și noaptea în care stăteam ascunși, fără mâneci, cu un decolteu puțin larg prin care-ți zăream încruntătura sânilor. Părul ți-era încă umed, șuvițe subțiri ți se lipeau de gâtul în care auzeam zbătându-se emoția, nedumerirea. Ne despărțea timiditatea mâinii tale pe care am înhățat-o cu graba unui hoț aflat la primul lui furt. Te-ai smucit și m-ai tras spre tine, poate de teamă, dar ți-ai oprit gestul brusc și mi-ai lăsat palma să se odihnească pe goliciunea pulpelor pe care ți le-am simțit tari și fierbinți. Mi-aș fi strecurat-o între ele, să-ți mușc coapsele cu dinții degetelor, să-mi umplu gura palmei cu gustul cărnii tale albe, să te desfac cum aș fi desfăcut petalele unui trandafir încăpățânându-se să înflorească înainte de a-l fi dăruit iubitei, ție, nerăbdător să aflu dacă te-ai îndulcit și numai la gândul meu. M-aș fi aplecat să-ți înveselesc sânii cu buzele; poate mi-ai fi ridicat bărbia să mi le sfâșii cu ale tale, ori poate m-ai fi lăsat fără suflare afundându-mi-le în tine, țintuindu-mi fruntea de pântecul tău fremătând.
Eu doar te-am mângâiat, ca din întâmplare, și ți-am cerut iar mâna într-a mea privindu-te în ochii care nu vroiau să mă zărească. Așteptai dimineața, prea repede venind pentru mine și începutul sfârșitului de noi.
De asta mi-ai spus apoi că am fost laș și nemernic ? Doar pentru că n-am avut curaj să te am, să te iau fără să te cer, preferând să te cumpăr mai întâi cu iubirea mea cinstită și prostească ?
Tu ai convingeri
Posted in Caligrafie, Gânduri on 6 July 2013
Am văzut câștiguri, victorii, izbânzi, izbucnind bucurii și fericire pe chipuri obosite de luptă, ori îmbujorate de plăceri. Eu n-am reușit decât să-ți curg o lacrimă, nu ți-am fost decât o lacrimă, puțin sărată și întinată de rimel. M-ai șters repede să nu-ți stric machiajul de-o seară, de-o oră, de-o strofă, de-o frică că o să-ți placă să plângi. De fericire. Ți-a fost frică că mă vei câștiga iar sufletul tău nu-i atât de mare cât să mă poată ține prizonier o viață. Și atunci m-ai șters, m-ai ucis. Tu nu iei prizonieri din dragoste. Tu ai convingeri, nevoi, tu ucizi, tu vânezi, tu consumi.
Fin
Posted in Caligrafie, Gânduri on 4 July 2013
Cuvintele pot intrista, pot bucura, pot amagi. Dar toate povestile se termina cu o privire. Acolo adevarul nu mai poate fi vopsit nici macar in culorile iubirii.
Tot cu o privire se termina si povestea Cuvintelor Ravasite. Una marturisind minciuna, batjocura, interesul meschin, tradarea.
Bon courage.
Atingere
Posted in Caligrafie, Gânduri on 1 July 2013
Lacrima ta a fost cândva focul meu de artificii anunțând cu bucurie nașterea unui anotimp din simpla atingere a mâinilor noastre. Buzele tale întrupând silabe de suflet mi-au fost cea mai dulce alinare a suferinței mărturisirii. De atunci eu m-am retras în chilia amărăciunii lăsându-ți numai ție stăpânirea unei lumi în care eu n-am mai încăput. Prea împovărător mi-ar fi fost balastul gândurilor pentru corabia fericirii tale, mânată de vânturi ademenitoare spre orizonturi apunându-mi visele, departe de cuvintele prin care ți-am ridicat corali de povești în abisale oceane de dor.
Ce zici ?
Aș vrea să fac ceva pentru tine. Ceva care să închidă cu lacătele veșniciei cufărul bârfelor de coșmar ale lumii, care să limpezească cerul de nori lăsând stelele să-și împletească strălucirea cu a ta, care să încrunte poveștile de frumusețea poveștiii tale. Poate e prea îndrăzneț, dar mă gândisem să-ți fiu eu. Ce zici ?
Primește-mă să rămân
Și de mi-ai aștepta, chiar încruntată, întoarcerea din Iad, ți-aș îmbrățișa tălpile cu brațele buzelor, te-aș încălța în conduri de sărut potriviți doar pasului tău întorcându-mi-te, să nu mai simți pietrele disperării care-mi împânzesc drumul spre suflet, ți-aș alinta genunchii cu rotundul palmelor, numai potrivite să le încapă tremurul revederii, mi-aș lipi obrazul aspru de obrazul catifelat al pântecului tău cerșindu-ți îndurare fierbinte cuvântată la răscrucea coapselor, m-aș obliga să trudesc noapte de noapte la mângâierea domoală și odihnitoare a sânilor tăi întăriți de martiriul iubirii mele, lăsându-te să-mi crestezi spatele cu biciul unghiilor, adânc în carne, atunci când vei simți cum dă năvală în tine toată încrâncenarea regăsirii noastre. Și ți-aș mușca umărul alb ca să-mi las pe el pecetea sângerie, nu a treceri și vremelnic stăpânirii, ci a rămânerii mele în tine, chiar și după ce demult mi se va fi umbrit chipul fericirii în oglinda ochilor tăi.
Un gând murdar
Când vei coborî treptele Raiului o să mă găsești pe ultima dintre ele așteptându-te cu ochii ridicați spre Cer ca pe o sfântă pentru ca prinzându-te de gleznele subțiri să te opresc și să-ți sfâșii straiul feciorelnic imaculat dezvelindu-ți coapsele pe care strângându-le între degetele fierbinți până când vei țipa de uimită plăcere o să ți le desfac încet făcând timpul să ofteze și o să-ți rup cu dinții dantelele ispitindu-mi gura să-ți caute gustul pătrunzându-te și sorbindu-te călduță și dulce până când tremurând în transa plăcerii vei îngenunchea iertător peste mine pedepsindu-mă să-ți sărut sânii bogați ca ai unei icoane bizantine așteptând nerabdătoare să îi înmuguresc cu mușcături ușoare cerșindu-ți să mă botezi obligându-mă să mă scufund adânc în apele începând să fiarbă ale Iordanului trupului tău devenit Ierihonul vindecării mele de lăcomia avuției tale și templul în care din sălbatic stăpânitor m-ai hirotonisit sclav dăruindu-mi-te
Capitulare
Și dacă i-ai refuzat alianța, eu te sfătuiesc să-ți pregătești armura nepăsării, să-ți ascuți sabia tăcerii, să-ți întinzi arcul depărtării, dar mai ales să te înarmezi cu mult curaj și să te pregătești pentru ce-i mai frumos fiindcă tare mi-ai înfuriat iubirea și de data asta nu te mai iartă cu uitare, e hotărâtă să te cucerească chiar cu prețul dăruirii vieții. Sau poți capitula de pe acum și atunci fioroasele armate de cuvinte vor lăsa locul pașnicelor mângâieri și împăciuitoarelor sărutări, iar palatul trupului tău nu va mai fi asediat de priviri furișate, ci va fi ocrotit de brațele puternice ale îmbrățișărilor de dor. Sfatul meu e să alegi pacea gândurilor și să mi te predai așa frumoasă și iubită cum îmi ești.
Mândruță năucitoare…
De-am să te prind la eșafod, acolo unde-mi ascut creioanele colorate cu placul moftulețelor tale de sânziană o să-ți împletesc păpădioare fluturânde în păr, o să-mi înnod degetele inelușe în el, și cu dojana ochilor obosiți de dor te voi purta în caleașca brațelor până în poiana gândurilor înflorindu-ți sfioșenie îmbietoare la sărut în obraji, unde am să te oblig sub jurământul tăcerii, având martori gâze buburuze, să te însoțești cu primul meu gând născut nebun după tine. Asta să-ți fie bine pedeapsă meritată !
Mândruță năucitoare
Dacă te mai prind alergând prin grădina gândurilor înflorind pentru tine, răscolindu-le petalele abia deschise cu degetele sprintene și curioase ale râsului tău cristalin, împletind coronițe din cuvintele pe care cerneala încă nu și-a uscat culorile iubirii, pe care mai apoi să le arunci în pârâiașul furios al sentimentelor mele doar ca să le vezi înecându-se, să știi c-am să te urechez zdravăn cu cea mai arzătoare șoaptă de dragoste plânsă vreodată de buzele unui muritor la urechea unui înger. Ba o să asmuțesc asupra ta cohorte de fluturi să te îmbrace în mătase fină, de picioare o să-ți leg pietre prețioase care să te încetinească cu greutatea strălucirii lor, iar înainte-ți voi trimite, în trăsuri trase de păuni pintenați, alai de privighetori care să vestească lumii oarbe frumusețea ta, mândruță năucitoare a sufletului meu !
Ș
Posted in Souvenir on 23 June 2013
De-aș fi pictor te-aș desena și n-aș mai avea nevoie de tine
Aș privi desenul, liniile tale sublime
Aș mai corecta o culoare, aș mai adăuga încă una
Te-aș lăsa să dansezi, goală, în fiecare noapte cu Luna
Aș adormi zâmbind, mângâiat de privirea ta zămislind povești rușinoase
Ți-aș visa visele mele, tu mi-ai tălmăci tâlcurile lor misterioase
Te-aș săruta înainte să plec să ucid fără tine încă o zi
Tu ai râde văzându-mi pe buze acuarela buzelor tale de culoare rămase pustii
M-ai aștepta să mă-întorc să-ți povestesc noutăți de prin târg
Eu lângă șevalet așezat ți-aș desena durerea clipelor când fără tine se scurg
Ți-aș mângâia mâna care odată a stat într-a mea
Poate ți-aș dărui și-un inel din culoare aurie de stea
Dar pictor nu sunt, să te desenez pe hârtie nu știu
Te iubesc desenând cu cerneală, cuvinte pe un perete de viață pustiu
Gând de femeie mereu
Posted in Souvenir on 23 June 2013
Am trecut aseară
Prin locul unde ne-am născut noi, moșiți de o abia trezindu-se vară
Aruncați din pântec de întuneric în scutece moi de Lună
Goi, și împreunați de teama iubirii ținându-ne strâns de mână
Tu ai țipat prima, primul cuvânt ți-am fost eu
Iar dintre toate femeile gânduri am știut că tu îmi vei fi gândul de femeie mereu
Dar stelele ursitoare ne-au blestemat, la o margine de pădure pe un leagăn de deal
Tu să-mi fii apă, iar eu ție stâncă, să nu ne întâlnim niciodată mângâiere la mal
Să mă cauți mereu spărgându-te lacrimi de pieptul meu de granit
Eu să nu-ți pot strânge în brațele pietruite trupul în care m-am vrut împlinit
Să stau pentru vecie cu fruntea acoperită de nori
Tu să curgi prin albii străine, să speli pietre reci și lipsite de ale iubirii culori
Poate doar o minune să rupă blestemul amar
Să te-întorci în brațele mele și gând de femeie mereu să-mi fii iar
Mai frumoasă
Te iubesc. Să ai o noapte frumoasă. Mai frumoasă chiar decât cea pe care mi-ai răpit-o mie. Să-ți cânte stelele, să te dezmierde Luna, iar visele să te poarte pe tărâmul poveștilor tale împlinindu-se fără mine.
Îți vine să crezi ?
Cea mai fericită zi din ultima mea viață a fost una de ieri spre azi. Îți vine să crezi că după atâta timp buzele mele încă îți caută palma penru a-și lăsa în ea sărutul de despărțire ?
Ea ești tu
Am buzele cusute cu ață aspră de amintiri nepetrecute, am ochii astupați cu umbrele altor frumuseți înșelătoare, mâinile îmi sunt legate la spate cu rugi de trandafiri sălbatici uscați, de picioare îmi atârnă drumul neputinței. Toate astea ca să nu-ți vorbesc, să nu te privesc, să nu te mângâi, să nu te mai pot urma. Să nu te mai am. Ce nu știi tu, tartor și călău al iubirii, mele este că nu eu, ci sufletul meu i-a șoptit, el s-a îmbătat cu frumusețea ei, tot el a mângâiat-o și nimeni altul decât el i-a urmat rușinat pașii. Nu eu, sufletul meu a avut-o, și o are, și o va avea mereu. Și chiar de-ai să-mi desfaci cu cleștii urii coastele, una câte una, în mine nu vei mai găsi nimic decât carne putredă și puroi. Sufletul i l-am dăruit ei. Odată cu veșnicia iubirii mele. Iar de ea nu te poți atinge, ea ești tu.
Sunt trist foc
Sunt trist foc, așa că nu-mi mai sta în calea gândurilor. S-ar putea ca în sălbăticia lor să sară la gâtul tău și să-și înfigă colții sărutului în el. Vei sângera picuri dulci și fierbinți de suspine și vei leșina în brațele lacome ale poveștilor despre noi. Iar eu nu sunt vreun prinț fermecat să rup blestemul iubirii cu buzele, pentru ca apoi, trezindu-te în împărăția iubirii mele, să readuc fericirea la viață. Eu sunt trist foc.
“Te iubesc”-ul meu
Poate că tu nu-ți dai seama, iar eu nu-ți mai pot șopti pe înserat, poveștile mele și-au înghițit limba, dar încă miroși a “Te iubesc”. Cei care te admiră n-o fac pentru frumusețea ta, ci pentru frumusețea ta mirosind a “Te iubesc”-ul meu.
Nemai
Tot ce am avut eu să-ți dau, ți-am dat. Imensitatea acelui nemaisfârșit, nemaimăsurat, nemaivăzut, nemaipovestit, nemairostit, nemaigândit, nemainicimăcardedemiurgîndrăznit ” Te iubesc ! “. Restul, iubito, sunt dorințe lumești, pe care azi le ai, iar mâine te au ele pe tine. Te-am ferit din calea lor și te-am îndemnat să pășești pe ulițe de vise. Într-o zi, ai să vezi, toată călătoria asta nemaivrută îți va prinde bine, chiar dacă astăzi îți este nemaifolositoare, ori nemaiaducătoare de scurte bucurii când se înserează de dimineață.
Întoarcerea
Inevitabil viața ni se încurcă în sexualitate. Incapabil, probabil, să înțeleg pe de-a întregul păcatul divin, am ales, și din mândrie, taxată la vremea ei ca mitocănească, nu știu de ce, să iubesc mai abitir decât a iubit vreodată un condamnat la moarte viața. Ironia face ca după corvoada asta auto impusă, la capătul căreia trebuia să întrezăresc, măcar, poarta Raiului, să mă regăsesc spectator, de data asta plătitor de bilet, al celei mai vechi îndeletniciri din lume. Amin!
P.S. A nu se înțelege că sunt vreun sfânt, sunt doar un drac fugit de-acasă să vadă, până nu e prea târziu, câmpiile Elysees, doar că m-am rătăcit și am nimerit în piața Pigalle.
Plouă iar
Plouă, iar, și-mi dau seama că noi nu ne-am plimbat niciodată prin ploaie. Să ne ude, să ne dizolve, să ne amestece unul cu altul, cu iarba, cu pământul din care să răsărim curcubeu zâmbindu-ne unul altuia de la capete și întâlnindu-ne peste nori în culorile sărutului. Plouă și aș vrea să te sărut. Cu ochii închiși peste cearcănele plumburii care au născut atâtea amintiri plăcute și niciodată petrecute despre tine, cu obrajii tăi rușinați ascunși între palmele mele. Plouă și aș vrea să-ți sorb lacrimile furișate printre gene, fugite din fântâna ochilor în care mi-am adăpostit tăcuta iubire. Plouă. Și tare mult aș vrea să te sărut.
O hoață !
Mi s-a plâns o cireașă că i-ai furat dulceața să-ți însiropezi sărutul, și un licurici că i-ai furat scânteierea să-ți strălucești privirea, ba chiar un fluture că i-ai furat gingășia să-ți unduiești pasul, iar un trandafir mi s-a plâns că i-ai furat roua să-ți limpezești lacrima. Dar cel mai trist, mi s-a plâns un înger că i-ai furat frumusețea. Eu ce să mai zic când mie mi-ai furat gândurile, cuvântul, ba era să-mi furi chiar și viața. Ești o hoață și am hotărât să te pedepsesc iubindu-te !
Mâna ta
Sunt amestecat. De-o mână mică și albă, dar care ține cu îndârjire furculița amintirilor.
Carne, oase, sânge, lacrimi, zâmbete, parfumul tău, toate. Și mă amestecă cu furie și răzbunare. Să nu mai rămână nimic la locul lui.
Doar ochii, doar ei, îmi aleargă de colo-colo și privesc mâna, mică și albă, care mă amestecă de zor. Mâna ta.
Oare cui
Întoarce-te alta decât cea care mi te-a plecat. Întoarce-te Ea a Mea, și nu tu a oare cui.
Nu știu dacă gândurile îți spală plaja pustiită a sufletului cu valuri înspumate de plumb așa cum mi-o răscolesc mie, dar dacă o fac întoarce-te Ea, altfel, oare cui va fi ori care pentru hai și tu.
Să te înveți minte!
Sunt bucuros foc așa că nu-mi sta în cale fiindcă o să te pleznesc peste gură cu un sărut, o să-ți rup urechile cu degetele șoaptelor, o să te iau de mână și o să te azvârl ca pe un înger în sufletul meu, să te înveți minte să te mai iubesc! Frumoaso!
Teiul regretelor
Mai îndrăznește un singur pas spre mine și mă voi înfășura strâns în jurul tău acoperindu-te cu straiul blând al sufletului meu precum iedera învelește cu verdele iertării trupul alb al teiului regretelor. Îndrăznește, și nu-ți voi mai da drumul niciodată ! Sau râzi și alungă cu parfumul tău otrăvitor frunzele de poezie cu care încerc să-ți acopăr goliciunea. Lasă-te în pofta drumeților sau îndrăznește și ascunde-te în mine.
O frază
Adorm sprijinindu-mi tâmpla pe un sfârșit ascuțit de poveste care-mi crestează vena prin care clocotește gândul despre tine lăsând să curgă o lacrimă mică și roșie plină de amintiri frumoase dar care acuma ard obrazul pe care-și croiesc sârguincios drum săpând cu dalta timpului către buzele care nu te-au sărutat niciodată dar care astăzi sunt gata să te bea ca pe o dulce ultimă dorință a unui condamnat la veșnicia nepăsării tale față de care se face vinovat de iubire caligrafiată în formă agravantă de poezie tăinuind complice un “Te iubesc” în ascunzișul unui suflet prin grădina căruia obișnuiai cândva să-ți plimbi surâsul în trăsura viselor.
Te tot mai
Posted in Souvenir on 28 May 2013
Te tot-mai-iubesc, de ce ?
De trup, nu te-am atins
Pe gura ta sărutul nu mi-a fost surprins
De mână nu te-am mai ținut de mult
Și nici cuvântul nu-ți e vină, tăcerea doar ți-o mai ascult
Și te tot-mai-iubesc, de ce, ce-mi ești ?
Făptură strălucindu-și straiul frumuseții în povești
N-ai vrut, și tâlcul lor ți se părea obositor
Și te tot-mai-iubesc de parcă nu mi-ai fost destul prea dor
Un fir de iarbă
Într-o zi se va întâmpla că toate zilele au fost. Te voi privi cu ochii întredeschiși oglindind cerul în timp ce pământul o să mă sărute pe gură până când, săturându-se de gustul meu, mă va lăsa să respir un fir de iarbă de la abia încolțindu-mă a lui sămânță. Doar că eu o să-i refuz acest dar al genezei ca să te pot întreba, așa-i că nu ți-ai dorit niciodată să nu te mai iubesc ? Iar dacă îmi vei răspunde cu o lacrimă atunci firul de iarbă își va înălța făptura plăpândă gâdilându-te, sau dacă nu, pământul îmi va coase buzele cu fibra lui uscată, nu ca să-mi tacă cuvântul, ci ca să nu-ți mai pot săruta tălpile călcându-mă.
Ceamainecesară Nouă
Mi-am mânat ca un nebun gândurile spre tine. Și le grăbeam cu biciul disperării, iar șfichiurile lui, de care atârnau lacrimi grele, de plumb, le sfâșiau spinările lăsând să curgă, roșii și vâscoase, râuri de cuvinte iubindu-te. Tu te îndepărtai mai tare și eu mai sălbatic loveam, iar gândurile mai grabnic alergau în urma ta îndepărtându-te. Tălpile le-au ajuns zdrențe de hârtie, iar ele abia mai șopteau. Dar unul n-a crâcnit, unul nu mi s-a întors împotrivă, să mă suduie măcar, nicicum să mă muște. Doar când și când mă priveau, cu ochi în care li se vestea moartea, ca pe un creator. Pe mine, sălbaticul lor stăpân, celmailacom de tine, pe mine mă priveau ca pe dumnezeul Lor. Singurul Lor dumnezeu. Și te-am pierdut. Și le-am pierdut și pe ele. Aproape. Atât de hain le-am fost că ele mureau din mine. Din neomenia cu care le-am biciuit, cu care te-am iubit. Le-am promis odihnă, dorind să le curm suferința zbuciumatei lor vieți înecate în cerneală, și, oprind pe malul primului abis dintre noi, am așteptat să adoarmă, ca apoi să le împing cu vârful peniței în zadarnic. Dar în loc să cadă în hăul indiferenței, ele s-au înrădăcinat cu zdrențele tălpilor în piatra seacă și apoi unele în altele și s-au întins hrănindu-se cu propriul lor cuvânt, de sălbăticia iubirii mele izvorât, împletindu-se punte între noi. Au murit și s-au uscat ca să fie puntea mai trainică. Au murit pentru mine și nebunia mea, Tu, Ceamainecesară Nouă !
Mărturisită împlinire
Posted in Erostire on 12 May 2013
Strânge-ți părul în coadă, răsucește-l în coc
Desfă-l râzând când în el cu degetele vreau să mă joc
Dezvelește-ți umărul alb și rotund
Fă loc unui sărut, pe gâtul subțire cu buze pășind să-ți ajung
Ceartă-ți îndărătnicii mici nasturi de la cămașă
Care nu-mi lasă palma să mângâie a sânului tău înălțime trufașă
Hainele care-n ele încep să strângă dorințe clocotitoare
Pedepsește-le să-ți alunece rușinându-te la picioare
Cu privirea, cu degetele, cu gura să pot colinda fără oprire
Trupul în care mă chemi să-ți fiu mărturisită-împlinire
Catren despicat în patru
Posted in Je t'aime en minuscule on 11 May 2013
În patru despic firul de floare
Îi scot sufletul izvorându-i culoare
Și pe el tot în patru-l despic
Îi vreau inima care iubită iubirii mele te-a dăruit
Flirt
Nu te-am abandonat niciodată, doar te-am șterpelit de lângă mine și te-am ascuns cu nonșalanță în buzunarul de la piept al sufletului. Mi-am încheiat apoi sacoul coastelor la toți nasturii și, așa gătit , cu tine zbătându-mi-te-n piept, m-am dus să curtez moartea. Însă pe drum m-a ajuns din urmă dorul de tine și am rămas împreună chiar dacă nu ne vorbim.
Doar ca să te iubesc puțin mai mult pe tine
Credincioșii spun că Dumnezeu e iubire și iubirea lui e lumină. Mă întreb atunci de unde necredința ta în iubirea pe care am ales să ți-o dăruiesc ție în loc să făuresc cu ea Olimpul. Poate că ai văzut-o întunecată, dar numai fiindcă te-a îmbrăcat pe tine cu lumina hărăzită, de la primul până la ultimul, tuturor sorilor nemărginitelor Universuri ale tuturor Zeilor. Am lăsat până și Timpul în beznă doar ca să te iubesc puțin mai mult pe tine.
Ce despărțire !
În fiecare seară gândurile îmi fug spre tine având brațele încărcate cu îmbrățișări, buzele înroșite de șoapte mușcate, tâmplele zbătându-se de dorul sânului tău rotund și odihnitor, obrajii înfierbântați de povara amintirii sărutului furișându-se rușinat, palme nerăbdătoare să-și împletească degetele cu ale tale.
În fiecare dimineață gândurile mi se întorc cu tălpile sângerând lacrimi, oprite din anevoiosul lor drum chiar la granița sufletului tău de vameșii zădărniciei.
Ce despărțire iubito !
Măruntă făptură
Posted in Je t'aime en minuscule on 29 April 2013
Măruntă și plăpândă făptură
Te iubesc și frumusețea ta mă lovește cu palma tăcerilor peste gură
Buzele-mi sângerează și cuvintele mi se coc în puroi
Măruntă și plăpândă făptură, adună-ne împreună doar pe noi doi
Trupușor
Posted in Souvenir on 28 April 2013
Un lac, un ochi înlăcrimat, rotund
Tu salcie vrăjită, trupușor plăpând
Pe malu-i molcom din dorință răsărită
În gând i te-oglindești, de gându-i ești iubită
Cu plete lungi i-umbrești adâncurile cristaline
Și trupușorul tău din lacrima lui bea, și gândul lui pătrunde-n tine
Ciorchini pufoși plutindu-i printre lacrimi, cuvintele i le rodești
Iar lacul, trupușorul ți-l dezmiardă cu valuri tandre, de povești
Către izvorul lui ți se întinde rădăcina, și-l face să scânteie
Și trupușoru-ți lacrima i-o crește, precum sămânța vieții trupul de femeie
Se lasă seara și stele în oglinda lui se-alintă
Valul i se-învolburează, nu te mai vede, dar trupușorul vrea să-ți simtă
Credință
Posted in Souvenir on 28 April 2013
Am început să cred în miracole când te-am întâlnit, minune, pe tine
De atunci, cuvintele de tăcerea ta fermecată-mi sunt pline
Și gândurile cu ștreang de emoții sufletul mi-l sugrumă
Am început să cred în tine când te-am ținut prima oară de mână
Când buzele mi-ai lăsat doar obrazul să-ți știe
Și brațul numai umerii tăi albi să mi-l ție
Am început să cred în noi rătăciți pe al destinului drum
Mai cred în el, deși are sfârșit de poveste, și-acum
Am început să cred, numai ție m-am închinat credincios
Religia ta o predic și azi, deși m-ai răstignit dureros
M-ai lăsat să putrezesc de viu răscolit de vânturi și ploi
Atunci am știut că numai iubirea ne poate sfinți pe-amândoi
Fără să ne spovedim într-un templu mincinos și lumesc
E destul să oftezi când îți spun “Te iubesc”
Nu mai suntem
Tu nu mai ești. Te-ai desfăcut gură rotundă în mușcătură de buze roase de prea ușor, pe la colțurile cărora curge lăcomia, sâni hrănind palme uscate de plictisite sfârcuri de negre fecioare ale cuvântului blestemat, pântec zgâriat de barba aspră a încă unei nopți desfătătoare, coapse linse de o limbă aspră, atât de aspră că nu știe nici șopti “Te Iubesc”-ul meu asurzitor de Dumnezei. Te-ai desfăcut petale de carne încă roșie și zemoasă precum o rodie curgându-și semințele pe taraba unui negustor șiret, vânzându-te mult după ce ai dat în pârg, coaptă pe ramul cel mai înalt, cel mai aproape de Stele, al copacului poveștii mele. Și din care gustă cu poftă zgomotoasă îndemnând pe ceilalți târgoveți să te cumpere, să se bucure de zaharurile tale. Ieftine.
Și nici eu nu mai sunt. Nu mai sunt cuvânt iubindu-te neîncepută, nici gând adormitor visându-se învelit cu dragoste de gândul tău. Am curs dulceață de suflet în țărâna reavănă a nevrându-m-ei primăveri prin care tălpile tale au sărit ștrengărește bucuroase să împrăștie stropi strălucitori de iubire în jurul umbrelor tale.
Mă crezi (3) ?
Posted in Souvenir on 26 April 2013
Mă crezi sau nu misterioasă domnișoară
Nu te-am iubit numai în noaptea care a născut o primă zi de vară
În care ne-am plimbat ținându-ne de mână pe ale gândului alei
Feriți de ochii lumii adormite în umbra trupului de plop cu flori de tei
Și nu mi-ai fost frumoasă doar în serile puține
În care-mi adormeai cuvântul lângă tine
Și-l mângâiai și îl strângeai cu dragoste la piept
Iar diminețile pe-al tău nu mă lăsai zadarnic să-l aștept
Mă crezi sau nu, iubită și frumoasă misterioasă domnișoară
Mi-e dor de tine și de noaptea în care am ars că să aprind scânteia ta aniversară
Cea mai frumoasă vreodată
Posted in Souvenir on 13 April 2013
Aș putea să acopăr lumea cu nori de cuvinte
S-o frământ cu furtuna care frământă nebuna mea minte
În bucăți să o rup, să-i sting inima care arde
Diminețile, să i le trimit pe toate la moarte
Munții, într-un pumn de nisip să-i transform
Aș putea orice vis pentru vecie să îl adorm
Am nemăsurate puteri de diavol și lucrarea divină pot s-o strâmb în păcat
Cu un singur semn rugăciunile în blestem aș putea să prefac
Și toți îngerii să-i trimit slugi în Infern
Chiar Raiul să îl alung în efemer din etern
Dar cuvintele le-am făcut lanțuri care de tine mă leagă
Le-am ferecat cu penița care de-atâta scrisă iubire-i beteagă
Infernul l-am transformat în grădină de flori
Și focul l-am înapoiat stelelor, palidele tale surori
Raiul ți l-am povestit seară de seară
Iar dimineților le-am lăsat Soarele să-l răsară
Lumea a rămas cum a fost, de mânia mea neschimbată
Căci dintre toate puterile am păstrat numai una, să te iubesc pe tine, cea mai frumoasă vreodată
Am nevoie de tine
După atâta timp fără noi am nevoie de tine. Vreau să mă ajuți să șterg lacrima pe care mi-ai lăsat-o în suflet în cea mai scurtă noapte a Timpului. Altfel nu sunt primit în Infern; păstrând-o sunt considerat un sfânt și deci nevrednic pentru a-mi petrece eternitatea în chinurile veșnicsfârșitului. Și e atât de dulce iluzia că aș putea cumpăra uitarea doar întorcându-ți acea lacrimă înapoi. Cred că în ea ascunseseși și puțină iubire, ori înțelegerea a fost ca doar eu să te iubesc.
Are gust
Posted in Souvenir on 31 March 2013
Iubirea are gust sărat, de nesărut
Copt pe buzele tale, din sâmburi de șoaptă crescut
Îngrijit cu palme surprinse mângâiere pe sâni
Hrănit cu lacrima care în pântec a vrut să-ți nască minuni
Iubirea are gust de sărut nesărat
De pe buzele tale cu viscol în pustiu de singurătate-alungat
Stârpit dintre coapse între care n-a prins rădăcini niciodată
Iubirea are gust de frunză între coperți de cuvinte presată
Din care ai sosit
Posted in Souvenir on 29 March 2013
Din care zori pierduți de lume
Din care antic infinit
Sosit-ai tu, frumoasă-anume
Ca eu să-ți fiu îndepărtat iubit
Din ce păgână rugăciune
Din ce religie orbească
Sosit-ai tu, să-mi fii închinăciune
Și cruce răstignind dorința mea lumească
Din care călimară goală
Din ce peniță ruginită
Sosit-ai tu, simpatică cerneală
Să-mi fii doar în uitat ascuns cuvânt iubită
Din care pricini fără rost
Din ce istovitoare gânduri
Sosit-ai tu, călcând peste ce-a fost
Șoaptă pierzându-și urma printre rânduri
Je t’aime !
Posted in Je t'aime en minuscule on 29 March 2013
En minuscule, insaisissable, c’est vrai, mais je t’aime! Profondément! Je ne peux rien faire de plus. N’est-ce pas suffisant? C’est tout dont je suis capable de faire! Tu veux accepter mon amour ou mon silence pour toujours?
Nu știu să știu
Posted in Souvenir on 24 March 2013
Nu știu să plec când mă alungi
Să tac când supărarea cu vorbe ascuțite mi-o împungi
Și nici să vin mai înainte să mă chemi
Să te încurajez când de sărutul meu te temi
Nu știu să-ți fiu eu bucurie când bucurie altora le ești
Să-îndur zâmbind când cu tristețe mă lovești
Nu știu să mă transform în mereu altul ce l-ai vrea
Să nu oftez când dormi iar eu te vreau a mea
Să nu te cert când vorba ta mă ocolește
Să n-o aud că altuia-i răspunde doar pentru clipa în care ieftin te dorește
Nu știu să nu te beau de sete, să nu te mușc de foame
Și nici să te golesc când plină ești de toane
Pe lângă tine să mă plimb nu știu cu mâinile în buzunare
Și ce-i mai rău, nu știu să știu să nu te mai iubesc atât de tare
Și mâine ?
Am trecut doar să-ți amintesc de Tine. Să nu te pierzi de Te iubesc ! E multă aglomerație pe străzile lui Vreau să te uit, gânduri bezmetice căutând un Te vreau doar pentru o seară. Și mâine ? Te iubesc te va aștepta, cum a făcut-o mereu, chiar dacă nu l-ai simțit, în pragul Tristeții. Deschide-i ușa și primește-l în odaia Fericirii.
Un gând răzleț
Nu te voi putea privi niciodată altfel decât cu ochii furtunii care mi te-a adus în suflet. Pentru mine vei fi mereu Te iubesc !
Nerostit
Posted in Souvenir on 24 March 2013
Luna își musca buzele, e geloasă
Că povestea ta e cea mai frumoasă
Stelele, și ele nervoase clipesc
Că dintre toate numai pe tine eu te iubesc
Cerul e negru și apăsător
În raiul tău vreau să ajung după ce mor
Pământul mormăie și el supărat
În bratele tale vreau să fiu iubindu-te îngropat
Luna, stele, cer și pământ
Toate doar tu îmi ești, eu ție doar un nerostindu-se vreodată cuvânt
Portretizată
Posted in Souvenir on 23 March 2013
Te privesc de departe
Te pictez în cuvinte portret într-o carte
Având o poveste fermecat decor
Culori înflorind Te iubesc pe lujeri subțiri de Mi-e dor
Cerul e greu și pe umerii sufletului albastru întunecat mă apasă
Un râu de singurătate își curge prin mine apa rece, furioasă
O poiană de verde târziu
Și tu, vis strălucind în tabloul de mine pustiu
Sunt un artist desăvârșindu-te al creației divin și unic subiect
Amestec iubire, tristețe, disperare, și pe tine minune în piept
Să obțin nuanța iubirii, nemaiîndrăznită de alt pictor vreodată
Lacrimă de femeie iubită, în tușe de cuvinte portretizată
Dacă și numai dacă
Posted in Souvenir on 23 March 2013
Să ne înțelegem matematic de la început
Ai fost ipoteză la timpul trecut
Așteptând demonstrație într-un timp viitor
Iar eu sunt un geniu nebun iubindu-te creator
Când plâng o fac perfect logaritmic
Și râd în termeni de șir curgând infint ritmic
Anevoie mă bucur, dar o fac predilect
În desene de suflet, el însuși un corp geometric perfect
Tristețea am tratat-o în toate detaliile ei, chiar cele mărunte
Teoremele disperării îmi poartă numele, și cât sunt de multe
Am enunțat principii fără prilej de îndoială
Și altora le-am corectat sistematic orice greșeală
Sunt creatorul de necontestat al științei iubirii matematic alcătuită
Totul pornind de la o axiomă simplă, eu dacă și numai dacă tu-mi ești iubită