Și de mi-ai aștepta, chiar încruntată, întoarcerea din Iad, ți-aș îmbrățișa tălpile cu brațele buzelor, te-aș încălța în conduri de sărut potriviți doar pasului tău întorcându-mi-te, să nu mai simți pietrele disperării care-mi împânzesc drumul spre suflet, ți-aș alinta genunchii cu rotundul palmelor, numai potrivite să le încapă tremurul revederii, mi-aș lipi obrazul aspru de obrazul catifelat al pântecului tău cerșindu-ți îndurare fierbinte cuvântată la răscrucea coapselor, m-aș obliga să trudesc noapte de noapte la mângâierea domoală și odihnitoare a sânilor tăi întăriți de martiriul iubirii mele, lăsându-te să-mi crestezi spatele cu biciul unghiilor, adânc în carne, atunci când vei simți cum dă năvală în tine toată încrâncenarea regăsirii noastre. Și ți-aș mușca umărul alb ca să-mi las pe el pecetea sângerie, nu a treceri și vremelnic stăpânirii, ci a rămânerii mele în tine, chiar și după ce demult mi se va fi umbrit chipul fericirii în oglinda ochilor tăi.
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by Diana şi Dan on 27 June 2013 - 22:44
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
#2 by greierusa on 27 June 2013 - 17:32
Dacă ar citi asta, nu cred că ar putea să-și abțină lacrimile..
Salutări, m-ai atins 🙂
#3 by Domnul Bob on 27 June 2013 - 17:34
Mulțumesc, poate că va citi, ori poate doar va lăcrima … 😉
#4 by greierusa on 27 June 2013 - 17:50
Defapt, e un sentiment de nedescris când știi că provoci în cineva astfel de sentimente.
Iar tu ai norocul acela că poți sculpta cuvinte frumoase din sentimente 🙂
Cu plăcere! 😀
#5 by Domnul Bob on 27 June 2013 - 18:49
Adevărat ! E satisfacția că poți dărui, iar darul tău e primit ca niciun altul.