Adorm sprijinindu-mi tâmpla pe un sfârșit ascuțit de poveste care-mi crestează vena prin care clocotește gândul despre tine lăsând să curgă o lacrimă mică și roșie plină de amintiri frumoase dar care acuma ard obrazul pe care-și croiesc sârguincios drum săpând cu dalta timpului către buzele care nu te-au sărutat niciodată dar care astăzi sunt gata să te bea ca pe o dulce ultimă dorință a unui condamnat la veșnicia nepăsării tale față de care se face vinovat de iubire caligrafiată în formă agravantă de poezie tăinuind complice un “Te iubesc” în ascunzișul unui suflet prin grădina căruia obișnuiai cândva să-ți plimbi surâsul în trăsura viselor.
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by dianette01 on 2 June 2013 - 3:11
Cu tamplele sprijinite.. ca un condamnat la nesomn, iti rasfoiesc gandurile si visez cu ochii deschisi…
Sunt mereu surprinsa cat frumos naste in tine o iubire destul de trista ori doar amintirea ei…
#2 by Domnul Bob on 2 June 2013 - 7:59
Oh Prințesă ! Și ce vise mi-a născut Ea ! Și cât nesomn, și câte povești stoarse din gânduri care nesecând niciodată mi-au curs pe obraz ….
Mulțumesc !
#3 by Diana şi Dan on 31 May 2013 - 18:41
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
#4 by Eda on 31 May 2013 - 16:17
Foarte frumos !
Astept urmatoarea fraza… 🙂
#5 by Domnul Bob on 31 May 2013 - 16:34
Mulțumesc Prințesă !
Este și va fi doar o propoziție ! Știe ea care ! 😉
#6 by incaunipocrit on 31 May 2013 - 15:49
Reblogged this on Playground.