Ceamainecesară Nouă


Mi-am mânat ca un nebun gândurile spre tine. Și le grăbeam cu biciul disperării, iar șfichiurile lui, de care atârnau lacrimi grele, de plumb, le sfâșiau spinările lăsând să curgă, roșii și vâscoase, râuri de cuvinte iubindu-te. Tu te îndepărtai mai tare și eu mai sălbatic loveam, iar gândurile mai grabnic alergau în urma ta îndepărtându-te. Tălpile le-au ajuns zdrențe de hârtie, iar ele abia mai șopteau. Dar unul n-a crâcnit, unul nu mi s-a întors împotrivă, să mă suduie măcar, nicicum să mă muște. Doar când și când mă priveau, cu ochi în care li se vestea moartea, ca pe un creator. Pe mine, sălbaticul lor stăpân, celmailacom de tine, pe mine mă priveau ca pe dumnezeul Lor. Singurul Lor dumnezeu. Și te-am pierdut. Și le-am pierdut și pe ele. Aproape. Atât de hain le-am fost că ele mureau din mine. Din neomenia cu care le-am biciuit, cu care te-am iubit. Le-am promis odihnă, dorind să le curm suferința zbuciumatei lor vieți înecate în cerneală, și, oprind pe malul primului abis dintre noi, am așteptat să adoarmă, ca apoi să le împing cu vârful peniței în zadarnic. Dar în loc să cadă în hăul indiferenței, ele s-au înrădăcinat cu zdrențele tălpilor în piatra seacă și apoi unele în altele și s-au întins hrănindu-se cu propriul lor cuvânt, de sălbăticia iubirii mele izvorât, împletindu-se punte între noi. Au murit și s-au uscat ca să fie puntea mai trainică. Au murit pentru mine și nebunia mea, Tu, Ceamainecesară Nouă !

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: