Nu știu să știu

Nu știu să plec când mă alungi
Să tac când supărarea cu vorbe ascuțite mi-o împungi
Și nici să vin mai înainte să mă chemi
Să te încurajez când de sărutul meu te temi
Nu știu să-ți fiu eu bucurie când bucurie altora le ești
Să-îndur zâmbind când cu tristețe mă lovești
Nu știu să mă transform în mereu altul ce l-ai vrea
Să nu oftez când dormi iar eu te vreau a mea
Să nu te cert când vorba ta mă ocolește
Să n-o aud că altuia-i răspunde doar pentru clipa în care ieftin te dorește
Nu știu să nu te beau de sete, să nu te mușc de foame
Și nici să te golesc când plină ești de toane
Pe lângă tine să mă plimb nu știu cu mâinile în buzunare
Și ce-i mai rău, nu știu să știu să nu te mai iubesc atât de tare

This entry was posted on 24 March 2013, 23:32 and is filed under Souvenir. You can follow any responses to this entry through RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.

#1 by eu, măgarul lui Buridan on 13 April 2013 - 9:17

Induioșător și…atât de adevărat!

- #2 by Domnul Bob on 13 April 2013 - 9:23
  
  Mulțumesc !
  Uneori și bărbații plâng 🙂
- #3 by eu, măgarul lui Buridan on 13 April 2013 - 9:30
  
  Știu…Plânsul lor îi înnobilează 🙂
- #4 by Domnul Bob on 13 April 2013 - 9:32
  
  Da, dar din păcate, de cele mai multe ori, post-mortem
- #5 by eu, măgarul lui Buridan on 13 April 2013 - 9:48
  
  De cele mai multe ori nu înseamnă întotdeauna, deci mai există speranță 🙂
- #6 by Domnul Bob on 19 April 2013 - 20:30
  
  Dar intotdeauna, intr-un final, chinuitor, moare si speranta.
- #7 by eu, măgarul lui Buridan on 19 April 2013 - 21:05
  
  Speranța nu moare decât o dată cu noi ( și poate nici atunci) doar că uneori trebuie căutată și în alte locuri.
#8 by Beatrice on 9 April 2013 - 20:37

Superba poezia asta ! 🙂

- #9 by Domnul Bob on 10 April 2013 - 0:08
  
  Multumesc !
#10 by Elena on 2 April 2013 - 8:53

nu stiu sa stiu…minunat!

- #11 by Domnul Bob on 2 April 2013 - 11:33
  
  Multumesc !