Tu nu mai ești. Te-ai desfăcut gură rotundă în mușcătură de buze roase de prea ușor, pe la colțurile cărora curge lăcomia, sâni hrănind palme uscate de plictisite sfârcuri de negre fecioare ale cuvântului blestemat, pântec zgâriat de barba aspră a încă unei nopți desfătătoare, coapse linse de o limbă aspră, atât de aspră că nu știe nici șopti “Te Iubesc”-ul meu asurzitor de Dumnezei. Te-ai desfăcut petale de carne încă roșie și zemoasă precum o rodie curgându-și semințele pe taraba unui negustor șiret, vânzându-te mult după ce ai dat în pârg, coaptă pe ramul cel mai înalt, cel mai aproape de Stele, al copacului poveștii mele. Și din care gustă cu poftă zgomotoasă îndemnând pe ceilalți târgoveți să te cumpere, să se bucure de zaharurile tale. Ieftine.
Și nici eu nu mai sunt. Nu mai sunt cuvânt iubindu-te neîncepută, nici gând adormitor visându-se învelit cu dragoste de gândul tău. Am curs dulceață de suflet în țărâna reavănă a nevrându-m-ei primăveri prin care tălpile tale au sărit ștrengărește bucuroase să împrăștie stropi strălucitori de iubire în jurul umbrelor tale.
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by fatadefragi on 28 April 2013 - 15:38
Trecerea ta înveşmântată în mantia majusculelelor iubirii peste netezimea viselor sale scrie poveşti cu îngeri îndrăgostiţi, o maculare atât pură ce naşte minuni.
#2 by Domnul Bob on 28 April 2013 - 15:55
Sunteți prea bună cu mine Prințesă, ori eu nu sunt decât un cerșetor la porțile iubirii ei. Porți zăvorâte cu lacătele tainelor femeiești, și pe care le-aș putea lesne desface cu cheile promisunilor deșarte, ca mai apoi, înveșmântat cu mantia unui străjer adormit, să cuceresc cetatea. Dar ce folos să stăpânesc un loc pustiu de mine, unde doar strălucirea arginților aduce zâmbete de mulțumire ? Așa, așteptând mila destinului, mă amăgesc că am un rost și mă ispitesc să cunosc încă și încă o zi cu dulceața viselor pe care-mi sprijin tâmpla în nopțile în care doar tristețea mea strălucește pe cerul deșertăciunilor. Unul îmbietor la mincinoasă desfătare de altfel.
#3 by fatadefragi on 28 April 2013 - 16:30
Fiecare dintre noi cerşim cu blidul fericirii întins la porţile Iubirii. Îmbrăcaţi în promisiuni strălucitoare ori ponosite cuvinte, trecătorii aruncă arginţii crezând că ne-aduc fericirea aproape. Sclipirea lor se rostogoleşte zornăindu-şi deşănţarea pe lângă noi şi blidul rămâne gol în aşteptarea Darului…
#4 by Domnul Bob on 28 April 2013 - 16:33
Voi îndrăzni să Vă îmbrățișez Prințesă ! Cuvintele voastre îmi spun că nu sunt eu bufonul Regatului, cu toată nebunia mea.
#5 by fatadefragi on 28 April 2013 - 17:01
Suntem bufoni şi regi, înţelepţi şi cu minţi rătăcite deopotrivă pe tărâmul Iubirii, Cavalere.
Răspund îmbrăţişării Domniei Voastre rugându-Vă să lăsaţi razele viselor să mângâie luminile întunecate ale tristeţii ce Vă doboară adeseori. Plecăciune…
#6 by Domnul Bob on 28 April 2013 - 17:15
Ce broderie de cuvinte împunsă în gânduri cu acul înțelesurilor subtile, Domniță ! Cu siguranță aveți aripi de înger ! Voi porunci norilor să tune cu încântare asupra Voastră ! Să nu vă temeți dacă la noapte Veți adormi înconjurată de Lumină. Am rugat suratele Voastre, Stelele, să Vă fie aproape cât eu sunt plecat în pelerinajul destinului.
#7 by fatadefragi on 28 April 2013 - 14:30
…chiar si atunci când arunci amintiri o faci rotund, perfectiune arcuită peste timpul împovărat cu frumuseţea razelor de întuneric în care-ţi scalzi gândurile înainte de a le strivi – perle negre de cuvinte rătăcind spre nicăieri…
#8 by Domnul Bob on 28 April 2013 - 14:45
Inima mea e rotundă Prințesă. Am frământat-o între palmele gândurilor și am muiat-o în cerneala lacrimilor până când colțul din care mi-a născut viața a dispărut. Îi zgâria ei urmele pașilor și asta mă transforma în demon. Ori eu nu vreau să fiu nici măcar înger. Doar ACELA care o iubește.
#9 by Diana şi Dan on 27 April 2013 - 20:53
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.