Portretizată


Te privesc de departe
Te pictez în cuvinte portret într-o carte
Având o poveste fermecat decor
Culori înflorind Te iubesc pe lujeri subțiri de Mi-e dor
Cerul e greu și pe umerii sufletului albastru întunecat mă apasă
Un râu de singurătate își curge prin mine apa rece, furioasă
O poiană de verde târziu
Și tu, vis strălucind în tabloul de mine pustiu
Sunt un artist desăvârșindu-te al creației divin și unic subiect
Amestec iubire, tristețe, disperare, și pe tine minune în piept
Să obțin nuanța iubirii, nemaiîndrăznită de alt pictor vreodată
Lacrimă de femeie iubită, în tușe de cuvinte portretizată

  1. #1 by eumariana on 25 Martie 2013 - 0:33

    …Cerul e greu și pe umerii sufletului albastru întunecat mă apasă
    Un râu de singuratate își curge prin mine apa rece, furioasă
    O poiană de verde târziu
    Și tu, vis strălucind în tabloul de mine pustiu….

  2. #2 by dordefemeie on 24 Martie 2013 - 0:03

    Ai dat atatea nunante iubirii, in fiecare poezie, incat sigur ai obtinut-o si pe cea reala (daca exista una)….

    • #3 by Domnul Bob on 24 Martie 2013 - 0:15

      Cum spunea Melanie citand-o pe Fata de Fragi, uneori iubirile mor ucise de paralelism….😦

    • #4 by dordefemeie on 24 Martie 2013 - 0:22

      Iubirile mor ucise in atatea feluri… si mereu se inventeaza noi si noi modalitati…

    • #5 by Domnul Bob on 24 Martie 2013 - 0:24

      Da ! Si asta e adevarat ! Dar ce nu-i adevarat cand e vorba de iubire, o metafora in sine.

    • #6 by dordefemeie on 24 Martie 2013 - 0:27

      Despre iubire poti sa spui atat de multe
      Toate s-au spus si inca se mai spun
      Dar cine n-a trait-o oricum n-o intelege
      Si niciodata misterul ei n-o sa-l dezlege…🙂

    • #7 by Domnul Bob on 24 Martie 2013 - 0:44

      Despre iubire cuvintele mele tac
      Sunt mantia cu care taina i-o-îmbrac
      Lacătul sub care un sărut țin prizonier
      Eternul veșnic sfârșind efemer
      Despre iubire cuvintele mele sunt mute
      Arse pe rug pentru închipuite sensuri nevrute
      Îngropate de vii în al uitării pustiu
      Cuvintele mele iubesc până la moarte, dar cum și pe cine, numai eu știu
      Sângele meu e cerneala, peniță unghia cioplind în granit
      Viața mea e o carte, în ea cu silabe ascunse am scris pe cine-am iubit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: