Seninul care înstrăinează


Mai ții minte ce ploaie a fost când nu te-am sărutat ? Și astăzi, după atâta arșiță, mi-s tălpile gândurilor ude de potopul regretelor. De asta nu-ți mai trec prin grădina tăcerilor. Aș lăsa urme de iubire în colbul despărțirii. Ar ști lumea că norii ne-au adus aproape, iar seninul ne-a înstrăinat.

Anunțuri
  1. #1 by annaodette13 on 11 Septembrie 2014 - 1:21

    incerc din rasputeri sa fac abstractie de metaforele tale, care contrar opiniei tale, ma apropie si mai mult de visul tau, firesc oamenilor, pur sange divin. Cum si de ce? Stii mai bine decat oricine ca negarea luminii, transforma iluzia omului indragostit in certitudinea paradisului regasit in clipa tarzie a constientizarii fiintei pierdute. Pacat, ca nu ai stiut sa pastrezi aroma sarutului lacrimii de ploaie, ce parfumeaza nu numai seninul cerului, ce acopera al noastre destine, dar te umple de ocara pentru ca ai nesocotit esenta pura al singurului adevar, comun iubirii, prea mare, chiar si pentru tine,
    Omul ce te crezi, invulnerabil muritorilor de rand, dar care duci pe umeri, bagajul vorbelor visului scapat de sub control.
    Tu, Domnul Bob cu vorbe din rai, ai dezlantuit iadul ce zace in fiecare dintre noi, inclusiv cel din stranfundurile tale de om, neimpacat cu soarta harazita pana acum.
    Rusine, mie si cinste, tie pentru „seninul care înstrăinează” pe autor de lector, dar il ingemaneaza prin simtire si fire.

  2. #2 by corina on 6 Septembrie 2014 - 22:42

    Da,eu iubesc vantul indragostit
    Care alearga nebun dupa ploaie

    Da, eu iubesc furtuna
    Din aceasta vara
    Mai ales
    Cand ni s-au atins norii
    Si ploile,si foamea si setea
    Doar pentru moment
    Dar a fost de ajuns…
    Am strigat
    Cu glasul furtunii
    Am alergat
    Cu orbirea iubirii de-nceput
    Dupa tine
    Tu, ca vantul indragostit,
    Ai disparut
    Mirosul tau de iarba uda
    Imi facea ochii sa lacrimeze
    Cu petale de trandafir alb
    Oftand…
    Voi pune
    Trandafirul
    Intr-o vaza, pe masa
    La tine pe terasa,
    Langa sezlong
    Si-o patura groasa…
    Acolo sigur ii va fi bine
    Udat cu apa sfintita
    De soaptele tale.

  3. #3 by corina on 6 Septembrie 2014 - 12:24

    Cum as putea uita?
    Doar eu m-am rugat
    Sa ploua
    Siroaie
    Te-am asteptat
    In ploaie
    Cu rochia
    Lipita de trup
    Si pe masura
    Ce ploua
    Rochia
    Mi se intiparea pe trup
    Se vedeau clar
    Urmele negre
    Ale buzelor tale
    Urmele albe ale
    Dintilor tai de lapte
    Sa nu regreti!
    Pe mine
    Ploaia
    M-a binecuvantat
    Cu sarutarile
    Tale
    Care imi acopera
    Sufletul
    Sa nu simta
    Potopul
    Regretelor…
    Care
    S-ar putea
    Sa-i stearga
    Urmele
    Pasilor tai…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: