Mai ții minte ce ploaie a fost când nu te-am sărutat ? Și astăzi, după atâta arșiță, mi-s tălpile gândurilor ude de potopul regretelor. De asta nu-ți mai trec prin grădina tăcerilor. Aș lăsa urme de iubire în colbul despărțirii. Ar ști lumea că norii ne-au adus aproape, iar seninul ne-a înstrăinat.
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by annaodette13 on 11 September 2014 - 1:21
incerc din rasputeri sa fac abstractie de metaforele tale, care contrar opiniei tale, ma apropie si mai mult de visul tau, firesc oamenilor, pur sange divin. Cum si de ce? Stii mai bine decat oricine ca negarea luminii, transforma iluzia omului indragostit in certitudinea paradisului regasit in clipa tarzie a constientizarii fiintei pierdute. Pacat, ca nu ai stiut sa pastrezi aroma sarutului lacrimii de ploaie, ce parfumeaza nu numai seninul cerului, ce acopera al noastre destine, dar te umple de ocara pentru ca ai nesocotit esenta pura al singurului adevar, comun iubirii, prea mare, chiar si pentru tine,
Omul ce te crezi, invulnerabil muritorilor de rand, dar care duci pe umeri, bagajul vorbelor visului scapat de sub control.
Tu, Domnul Bob cu vorbe din rai, ai dezlantuit iadul ce zace in fiecare dintre noi, inclusiv cel din stranfundurile tale de om, neimpacat cu soarta harazita pana acum.
Rusine, mie si cinste, tie pentru “seninul care înstrăinează” pe autor de lector, dar il ingemaneaza prin simtire si fire.
#2 by corina on 6 September 2014 - 22:42
Da,eu iubesc vantul indragostit
Care alearga nebun dupa ploaie
Da, eu iubesc furtuna
Din aceasta vara
Mai ales
Cand ni s-au atins norii
Si ploile,si foamea si setea
Doar pentru moment
Dar a fost de ajuns…
Am strigat
Cu glasul furtunii
Am alergat
Cu orbirea iubirii de-nceput
Dupa tine
Tu, ca vantul indragostit,
Ai disparut
Mirosul tau de iarba uda
Imi facea ochii sa lacrimeze
Cu petale de trandafir alb
Oftand…
Voi pune
Trandafirul
Intr-o vaza, pe masa
La tine pe terasa,
Langa sezlong
Si-o patura groasa…
Acolo sigur ii va fi bine
Udat cu apa sfintita
De soaptele tale.
#3 by corina on 6 September 2014 - 12:24
Cum as putea uita?
Doar eu m-am rugat
Sa ploua
Siroaie
Te-am asteptat
In ploaie
Cu rochia
Lipita de trup
Si pe masura
Ce ploua
Rochia
Mi se intiparea pe trup
Se vedeau clar
Urmele negre
Ale buzelor tale
Urmele albe ale
Dintilor tai de lapte
Sa nu regreti!
Pe mine
Ploaia
M-a binecuvantat
Cu sarutarile
Tale
Care imi acopera
Sufletul
Sa nu simta
Potopul
Regretelor…
Care
S-ar putea
Sa-i stearga
Urmele
Pasilor tai…