Dispariție


Eu nu o să mor niciodată, înțelegi? Eu o să dispar. Așa cum dispare o picătură de ploaie, o știi, ai văzut-o, ai văzut chiar locul unde a căzut, dar când te apleci să o iei, nu mai e! A dispărut! Așa cum dispare vântul, acum îi simți palma moale și caldă pe obraz, dar când vrei să i-o strângi într-a ta, nu e! A dispărut! Înțelegi? Dacă o să treci pe strada noastră și o să întrebi de mine o să râdă lumea de tine. Nebuno! Să nu faci asta, o să râdă de tine. Eu n-am locuit niciodată acolo, pentru ea. Eu n-am fost, chiar dacă m-ai simțit, chiar dacă m-ai văzut, chiar dacă m-ai ținut de mână, chiar dacă te-am mângâiat, ca lacrimă poate, pe obraz, înțelegi? Eu o să-ți dispar, ca oricare alt gând iubindu-te.

  1. #1 by annaodette13 on 5 Octombrie 2014 - 11:37

    aprinsi de iubire
    stinsi in durere
    de furtuna despartirii
    temporare a clipirii
    nebune
    glasurlor straine
    cautati reconcilierea
    prin duelarea
    armele intemperiilor
    cauzatoare instrainarilor
    sfarsind in arena lui Dumnezeu
    in cel mai minunat Curcubeu
    Teodora Stoica-Ti:

    • #2 by Domnul Bob on 5 Octombrie 2014 - 21:56

      Oarecum, da. Mai putin reconcilierea😉

  2. #3 by corina on 5 Octombrie 2014 - 0:50

    Am inteles demult
    ca esti vant,ca esti furtuna
    de cuvinte
    inlantuite pe capul meu
    cununa
    cu voal straveziu
    prin care privesc
    o usa deschisa
    Cuvantului
    sa vina la mine,
    mireasa vantului
    sa-mi fluture voalul
    sa-mi mangaie fata
    cu palma lui
    sa-mi vorbeasca
    in limba sarutului
    sa ma ia in brate
    sa ma duca
    in tara lui
    si acolo sa locuim
    intr-o cetate sigura
    care sa ne fereasca
    de toate relele…
    Dar tu esti facut
    ca sa pleci mereu
    tu n-ai nici o trebuinta
    de vreo locuinta
    Am incercat vantule
    sa te inchid in mine
    dar mi-ai spart ferestrele
    sufletului
    m-ai asurzit cu glasul tau
    de furtuna
    ecoul tau se aude mereu:
    Nebuna!…Nebuna!….
    Ah, vantule, nu pot
    sa te tin de mana!
    sa fug cu tine in Luna…
    sunt grea de cuvinte
    zamislite cu tine, vantule,
    in linistea noptii, in cetate
    pe cand te iubeam
    imbatata de soapte…
    Bezmetica, ma plimb pe strazi
    cu case frumoase
    cu gradini verzi si trandafiri rosii
    cu spini, cu oameni
    care-mi zambesc
    cu ochi canini…
    un nod mi se pune in gat
    de emotie
    e atata fericire in jur incat
    as putea face comotie
    As uita de ce ma plimb
    pe strazi cu case frumoase
    de ce ploaia imi trezeste
    amintiri dureroase
    de ce cand bate vantul
    si norii se aduna
    pe-obrazul meu,
    o lacrima se sterge
    de-o nevazuta mana.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: