Cuvinte Răvășite

Strânge-ți părul în coadă, răsucește-l în coc
Desfă-l râzând când în el cu degetele vreau să mă joc
Dezvelește-ți umărul alb și rotund
Fă loc unui sărut, pe gâtul subtire cu buze pășind să-ți ajung
Ceartă-ți îndărătnicii mici nasturi de la cămașă
Care nu-mi lasă palma să mângâie a sânului tău înălțime trufașă
Hainele care-n ele încep să strângă dorințe clocotitoare
Pedepsește-le să-ți alunece rușinându-te la picioare
Cu privirea, cu degetele, cu gura să pot colinda fără oprire
Trupul în care mă chemi să-ți fiu mărturisită-împlinire

Nu te-am abandonat niciodată, doar te-am șterpelit de lângă mine și te-am ascuns cu nonșalanță în buzunarul de la piept al sufletului. Mi-am încheiat apoi sacoul coastelor la toți nasturii și așa gătit , cu tine zbătându-mi-te-n piept, m-am dus să curtez moartea. Însă pe drum m-a cucerit dorul de tine și am rămas împreună chiar dacă nu ne vorbim.

Tunetul asurzitor pe care-l auzi nu-i al pământului revărsându-și măruntaiele fierbinți în încercarea de a usca curgătoare păcate lumești prin albiile adânci ale deșertăciunii, ci al oaselor mele care se înconvoaie și se frâng sub povara iubirii pe care nu mi-ai ridicat-o niciodată de pe umerii sufletului cu palma ta micuță dar destul de puternică să poarte sfințenia sărutului meu născut dintr-o mamă primăvară și un tată bețiv de cuvinte purtând în ele tăria unei mărturisiri nebune.
Fulgerele pe care le vezi orbind lumea nu-s mânia cerului revărsată peste păduri de gânduri frivole, ci strălucirea sufletului meu rămas dezgolit și spărgându-se în cioburi de fericire sperând să-ți cresteze tălpile tăcerii la trecerea ta prin colbul amintirii de mine, pe care nici vântul blestemelor și nici graba străinilor călători n-au reușit să-l spulbere din drumul dorințelor tăiat în stânca nepăsării către castelul amăgirilor tale.
Iar liniștea, care ție nu-ți place, e ce-a mai rămas din mine după ce am fost devorat de fiara disperării, asmuțită cu tunete și fulgere asupra cărnii dulci a cuvintelor mele.

Credincioșii spun că Dumnezeu e iubire și iubirea lui e lumină. Mă întreb atunci de unde necredința ta în iubirea pe care am ales să ți-o dăruiesc ție în loc să făuresc cu ea Olimpul. Poate că ai văzut-o întunecată, dar numai fiindcă te-a îmbrăcat pe tine cu lumina hărăzită, de la primul până la ultimul, tuturor sorilor nemărginitelor Universuri ale tuturor Zeilor. Am lăsat până și Timpul în beznă doar ca să te iubesc puțin mai mult pe tine.

În fiecare seară gândurile îmi fug spre tine având brațele încărcate cu îmbrățișări, buzele înroșite de șoapte mușcate, tâmplele zbătându-se de dorul sânului tău rotund și odihnitor, obrajii înfierbântați de povara amintirii sărutului furișându-se rușinat, palme nerăbdătoare să-și împletească degetele cu ale tale.
În fiecare dimineață gândurile mi se întorc cu tălpile sângerând lacrimi, oprite din anevoiosul lor drum chiar la granița sufletului tău de vameșii zădărniciei.
Ce despărțire iubito !

Un lac, un ochi înlăcrimat, rotund
Tu salcie vrăjită, trupușor plăpând
Pe malu-i molcom din dorință răsărită
În gând i te-oglindești, de gându-i ești iubită
Cu plete lungi i-umbrești adâncurile cristaline
Și trupușorul tău din lacrima lui bea, și gândul lui pătrunde-n tine
Ciorchini pufoși plutindu-i printre lacrimi cuvintele i le rodești
Iar lacul trupușorul ți-l dezmiardă cu valuri tandre de povești
Către izvorul lui ți se întinde rădăcina, și-l face să scânteie
Și trupușoru-ți lacrima i-o crește, precum sămânța vieții trupul de femeie
Se lasă seara și stele în oglinda lui se-alintă
Valul i se-īnvolburează, nu te mai vede, dar trupușorul vrea să-ți simtă

Am început să cred în miracole când te-am întâlnit minune pe tine
De atunci cuvintele de tăcerea ta fermecată-mi sunt pline
Și gândurile cu ștreang de emoții sufletul mi-l sugrumă
Am început să cred în tine când te-am ținut prima oară de mână
Când buzele mi-ai lăsat doar obrazul să-ți știe
Și brațul numai umerii tăi albi să mi-l ție
Am început să cred în noi rătăciți pe al destinului drum
Mai cred în el, deși are sfârșit de poveste, și-acum
Am început să cred, numai ție m-am închinat credincios
Religia ta o predic și azi deși m-ai răstignit dureros
M-ai lăsat să putrezesc de viu răscolit de vânturi și ploi
Atunci am știut că numai iubirea ne poate sfinți pe-amândoi
Fără să ne spovedim într-un templu mincinos și lumesc
E destul să oftezi când îți spun “Te iubesc”

Mă crezi sau nu misterioasă domnișoară
Nu te-am iubit numai în noaptea care a născut o vară
În care ne-am plimbat ținându-ne de mână pe ale gândului alei
Feriți de ochii lumii adormite de umbra trupului de plop cu flori de tei
Și nu mi-ai fost frumoasă doar în serile puține
În care-mi adormeai cuvântul lângă tine
Și-l mângâiai, și îl strângeai cu dragoste la piept
Iar diminețile pe-al tău nu mă lăsai zadarnic să-l aștept
Mă crezi sau nu iubită și frumoasă misterioasă domnișoară
Mi-e dor de tine și de noaptea în care am ars că să aprind scânteia ta aniversară

Dereticam în odaia acum părăsită de gânduri
Și am găsit sub patul viselor aruncate, de la o neprietenă câteva rânduri
Scrise cu lacrimile care au curs moartea-mi vestind
Pe un colț de hârtie ascunzând ultima pastilă a unui suflet nesimțit suferind

În ceasul de pe urmă când te-a izbit realitatea
Spunându-ți rolul ei în a ta minunata lume
Abandonat-ai tu nemaiținându-i partea
Și-ai șters încet, încet din minte acel nume

Te-a chinuit râzând de-a ta iubire adevarată
Ți-a plămădit în inimă durere, lacrimi și tortură
De ai crezut că a ta iubire e otravă în suflet strecurată
Lipsită de esența-i dumnezeiască și etern pură

Ai inima în curs de vindecare
Și scoți din ea noroiul produs de atâta suferință
Scurs din minciună, hohote și tone de trădare
Sub care se sufocă înecate o pasiune și o dorință

Te uită-n urma ta pentru a slăvi drumul parcurs
Cuvintele născute din nopți de vise și răstălmăcire
Nu cere veșniciei să facă la a ei iubire recurs
În viața ta a fost doar un moment de rătăcire

Mulțumesc pentru slove, și snoavă
Pentru promisiunea cu gust dulce de-otravă
Prea scurt am trăit-o, dar ce frumos am murit
Când de sub platani altul a cumpărat pe furiș ce eu curajos am iubit

Aș putea să acopăr lumea cu nori de cuvinte
S-o frământ cu furtuna care frământă nebuna mea minte
În bucăți să o rup, să-i sting inima care arde
Diminețile să i le trimit pe toate la moarte
Munții într-un pumn de nisip să-i transform
Aș putea orice vis pentru vecie să îl adorm
Am puteri de diavol și lucrarea divină pot s-o schimb în păcat
Cu un singur semn rugăciunile în blestem aș putea să prefac
Toți îngerii aș putea să-i trimit slugi în Infern
Chiar Raiul l-aș putea alunga în efemer din etern
Dar cuvintele le-am făcut lanțuri care de tine mă leagă
Le-am ferecat cu penița care de-atâta scris e beteagă
Infernul l-am făcut grădină de flori
Și focul l-am īnapoiat stelelor, palidele tale surori
Raiul ți l-am povestit seară de seară
Iar dimineților le-am lăsat Soarele să-l răsară
Lumea a rămas cum a fost, neschimbată
Și din toate păcatele am ales numai unul, să te iubesc pe tine, cea mai frumoasă vreodată

După atâta timp fără noi am nevoie de tine. Vreau să mă ajuți să șterg lacrima pe care mi-ai lăsat-o în suflet în cea mai scurtă noapte a Timpului. Altfel nu sunt primit în Infern; păstrând-o sunt considerat un sfânt și deci nevrednic pentru a-mi petrece eternitatea în chinurile veșnicsfârșitului. Și e atât de dulce iluzia că aș putea să cumpăr uitarea doar întorcându-ți acea lacrimă înapoi. Cred că în ea ascunsesei și puțină iubire, ori înțelegerea a fost ca doar eu să te iubesc.

Primăvara-i pentru mine rea și rece
Nici necuvântul tău prin lumea mea absurdă nu mai trece
Totul e întristat într-o uitare fără argument
Și eu nu pot să uit că te iubesc din primăvara ta absent
Iarna doar pentru tine se schimbă surâzând la față
Îmbracă-n verde trupul pământului încremenit atâta timp în gheață
Îl spală cu izvor de calde lacrimi stoarse din zăpada friguroasă
Și eu nu pot să uit că te iubesc absent din primăvara ta frumoasă
Mi-e dor de amintirile care-mi lipsesc seară de seară
Tu înflorești frumoasă, eu te iubesc uscat într-o neprimăvară

Iubirea are gust sărat de nesărut
Copt pe buzele tale, din sâmbure de șoaptă crescut
Îngrijit cu palme surprinse mângâiere pe sâni
Hrănit cu lacrima care în pântec a vrut să-ți nască minuni
Iubirea are gust de sărut nesărat
De pe buzele tale cu viscol în pustiu de singurătate-alungat
Stârpit dintre coapse între care n-a prins rădăcini niciodată
Iubirea are gust de frunză între coperți de cuvinte presată

Din care zori pierduți de lume
Din care antic infinit
Sosit-ai tu frumoasă-anume
Ca eu să-ți fiu îndepărtat iubit

Din ce păgână rugăciune
Din ce religie orbească
Sosit-ai tu să-mi fii închinăciune
Și cruce răstignind dorința mea lumească

Din care calimară goală
Din ce peniță rugintă
Sosit-ai tu simpatică cerneală
Să-mi fii doar în uitat ascuns cuvânt iubită

Din care pricini fără rost
Din ce istovitoare gânduri
Sosit-ai tu călcând peste ce-a fost
Șoaptă pierzându-și urma printre rânduri

Nu știu să plec când mă alungi
Să tac când supărarea cu vorbe ascuțite mi-o împungi
Și nici să vin mai înainte să mă chemi
Să te încurajez când de sărutul meu te temi
Nu știu să-ți fiu eu bucurie când bucurie altora le ești
Să-îndur zâmbind când cu tristețe mă lovești
Nu știu să mă transform în mereu altul ce l-ai vrea
Să nu oftez când dormi iar eu te vreau a mea
Să nu te cert când vorba ta mă ocolește
Să n-o aud că altuia-i răspunde doar pentru clipa în care ieftin te dorește
Nu știu să nu te beau de sete, să nu te mușc de foame
Și nici să te golesc când plină ești de toane
Pe lângă tine să mă plimb nu știu cu mâinile în buzunare
Și ce-i mai rău, nu știu să știu să nu te mai iubesc atât de tare

Luna isi musca buzele, e geloasa
Ca povestea ta e cea mai frumoasa
Stelele si ele nervoase clipesc
Ca dintre toate doar pe tine eu te iubesc
Cerul e negru si apasator
Ca-n raiul tau vreau sa ajung dupa ce mor
Pamantul mormaie si el suparat
Ca-n bratele tale vreau sa fiu iubindu-te ingropat
Luna, stele, cer si pamant
Toate doar tu imi esti, eu tie doar un nerostindu-se vreodata cuvant

Te privesc de departe
Te pictez în cuvinte portret într-o carte
Având o poveste fermecat decor
Culori înflorind Te iubesc pe lujeri subțiri de Mi-e dor
Cerul e greu și pe umerii sufletului albastru întunecat mă apasă
Un râu de singuratate își curge prin mine apa rece, furioasă
O poiană de verde târziu
Și tu, vis strălucind în tabloul de mine pustiu
Sunt un artist desărvârșindu-te al creației divin și unic subiect
Amestec iubire, tristete, disperare, și pe tine minune în piept
Să obțin nuanța iubirii, nemaiîndrăznită de alt pictor vreodată
Lacrimă de femeie iubită, în tușe de cuvinte portretizată

Să ne înțelegem matematic de la început
Ai fost ipoteză la timpul trecut
Așteptând demonstrație într-un timp viitor
Iar eu sunt un geniu nebun iubindu-te creator
Când plâng o fac perfect logaritmic
Și râd în termeni de șir curgând infint ritmic
Anevoie mă bucur, dar o fac predilect
În desene de suflet, el însuși un corp geometric perfect
Tristețea am tratat-o în toate detaliile ei, chiar cele mărunte
Teoremele disperarii îmi poartă numele, și cât sunt de multe
Am enunțat principii fără prilej de îndoială
Și altora le-am corectat sistematic orice greșeală
Sunt creatorul de necontestat al științei iubirii matematic alcătuită
Totul pornind de la o axiomă simplă, eu dacă și numai dacă tu-mi ești iubită

Vii, te așezi la masa gândurilor și taci
Cu o sprânceană discret ridicată tăcerea în întrebare prefaci
Mă grăbesc spre tine, pe braț am șervet alb apretat cu lacrimi curate
Am carnet și stilou să-ți notez dorințele nepăcate
Comanzi cremă de cuvinte, având metaforă colorată glazură
De băut un sărut dulce pe gură
Decorez cu sirop de cerneală o imaculată hârtie
Așez pe ea crema de cuvinte în formă de iubindu-te poezie
Le savurezi fără să le atingi, fără să le privești
Te ridici și pleci, într-o altă cofetărie clienții te așteaptă pe tine să îi servești

Alerg spre capătul tău de început
Acolo unde cuvântul nu s-a irosit în sărut
Să-ți înapoiez căldura pierdută-într-o seară
În palma ținand pe a ta prima oară
Lacrima dezlegată cu fericită sfială de geană
Strălucirea pe deget încercuitî inel strâns cu teamă
Mă strecor printre gânduri în cuvinte grăbindu-se să dispară
Mă împiedic de altele nemaivrând să se nască știind că fără ale tale-or să moară
Întâlnesc Timpul plimbându-se cu pași măsurați, neobosit
Îl întreb dacă o fată purtând un început de iubire-a zărit
Mă privește nepăsător și fără să mă ocolească trece mai departe
Eu alerg către capătul care ne-a unit, el mă împinge către cel care ne desparte
Mă smulg din a lui încleștare, spre capătul de început, petrecut împreună, alerg
Te caut nebun într-un furnicar de gânduri, ești acolo, știu, și nu vreau să te pierd

Am palmele aspre, crăpate
Săpate în ele albii adânci, râuri de lacrimi, curse, uscate
O albie seacă e viață, sfârșit neizvorând-început
O alta iubirea, când a secat ce mult m-a durut
Norocul a avut și el albie, din întâmplare
Am băut lacrima lui, avea gust amar, de anghinare
Și multe alte mici albii, necunoscute
Cu lacrimile care le-au curs am scris cuvinte nevrute
Le-am avut călimară în nopțile lungi când îți citeam în palmă povești
Aveai palme moi, știai cu ele obrazul să mi-l iubești
Îți gustam albia iubirii, ce învolburata, dar dulce, era
Mă închipuiam așezand-o lângă albia vieții, a mea
Am palmele aspre și liniile-s de lacrimi secate
Lipsa ta adânc le-a săpat, cu târnăcop de basme seci, chiromanțate

Străină
De atâtea ori te-am zărit zâmbind, de atenție plină
Pășind peste gânduri răvașe lăsate
Ori ocolind altele zdrențuite și plate
De câte ori
Ți-am așteptat atingerea-n zori
Dar, străină
Tu-ți odihneai zâmbetul pe alți umeri, de atenție plină
Colindam străzi și lăsam în urmă vise frământate fărâme
Mă gândeam că urmându-le îmi vei auzi pulsul cum te strigă pe nume
Străină !
Am alungat tristețea când în ochi lacrimă sta să îți vină
Am vrut pe furiș să te gust, să te adulmec, să te beau
Străină, trup fierbinte lângă al tău am vrut să stau
Dar în zadar,
Tu ai rămas străină, iar eu un străin pictat pe un decor de bazar

Purșisimplă în alb născută lumină
Iscusită între palme de taină divină
Păr valuri de negru gata să acopere un sărut
Ochi așteptându-l sfios prefăcut
Să-i coboare pe umeri, de alb agațându-se roșu moale mușcat
Pregătind palme care fierbinte s-o țintuiască-n păcat
Să-i întoarcă privirea împletind-o vijelios cu al sărutului gând
Înnodându-i șoapta cu teama tremurată dorință-n cuvânt
Nevrut rostit din pieptul sugrumat de buzele încercuite pe sâni
Început de ritual, trup jertfindu-se unul altuia cu încleștare de mâini
Arcuind pântec bogat, roditor doar udat de ploi împlinite
Între văi de coapse de mângâieri îndelung răscolite
Purșisimplă furtună de alb domolită blajin
De un sărut lacom, străin

Sparg sâmburi de noapte abia scoși din coapte povești
Le sorb miezul dulce în care răsfăț tu îmi ești
Strâng între dinți coaja tare, sâmburii crapă
Tresari somnoroasă când din sâmburii tăi povestea cu dulce mi se adapă
Sparg sâmburi de timp aruncați în a uitării cămară
Le gust miezul uscat de amintiri coapte demult, într-o vară
Cu buzele-i moi, îi înec în sărut
Tresari somnoroasă când din sâmburii tăi povestea îmi încolțește tăcut
Sparg sâmburi de ceartă răsărind vorbe grele în gând
Le caut miezul triste împăcări ascunzând
Strâng între palme fructe de singurătate
Tresari somnoroasă când din sâmburii tăi povestea mi te răsare iubire în carte

Am prietenă o pastilă
Mică, rotundă, albă, tăcută, umilă
O strâng în palmă, prezența ei mă animă
Cu gândurile care-au plecat, le așteptam să revină
Să le prind, să le întemnițez viața dincolo de moarte
Acum c-au sosit le salut pe fiecare în parte
Sunt cum le știam, timpul nu le-a obosit cu alte gânduri străine
Și ele se bucură să mă vadă, au petrecut o viață în mine
Înainte să plece, pe furiș, luând și zâmbetul, bucuria, pofta de viață
Au lăsat în loc o lacrimă curgând riduri pe față
Și albastrul privirii cu nori l-au întunecat
Ochii îmi aruncau tot mai des doar umbre de înserat
Acum s-au întors, le servesc o cafea, o țigare
Le cert, blajin, ele se scuză, cer iertare
De alți ochi albaștri s-au îngrijit, e doar rostul lor
Eu zâmbesc, mă bucur, înghit pastila, de pofta de viață nu-mi mai e dor
Gândurile rămân împietrite de o vrajă fără scăpare
Îmi vor rămâne alături pe veci într-o amintire devenită uitare

Nu-mi pasă de viață, nu-mi pasă de moarte
De-s șters cuvânt nedorit dintr-o viață povestită-într-o carte
Ori strălucire pe furiș aruncată din mână
Dacă-s uitat lacrimă în a iubirii fântână
Nu-mi pasă de-s ars, cenușă aruncată în vânt
Și nici dacă-i rupt, chiar de zei, al meu jurământ
Ori de mă blestemi, dacă povestea mi-o citești unui străin
Dacă armatele Iadului le trimiți să mă pedepsească divin
Nu-mi pasă de mă frămânți înapoi într-o bucată de lut
Doar de tine îmi pasă, și ție de mine să-ți pese, atâta am vrut

Dacă pe cadranul vieții timpul ai vrea să-l întorci înapoi
Indicatoarele să-i rămână fixate indicându-ne doar pe noi
Ai sparge tăcerea care a curs aspru nisip din călimară
Și cuvintele te-ar mângâia iarăși îmbujorate de roua dimineților împreună din vară
Aș alunga cucuvelele care din podul minciunilor dau astăzi ora exactă
În palmă m-ai adormi nopțile de sărutul meu alintată
Te-ai preface că nu vrei, te-aș îndupleca cu o poveste și m-ai strânge la piept
Zâmbetul m-ai lăsa în zori cu un buchet de gânduri iubindu-te să-ți aștept
Întoarce clepsidra, lasă timpul să-și curgă înapoi multele zile rele
Am aștepta să se întoarcă cele puține frumoase și ne-am împleti destinul numai cu ele

Mă las pe mâna ta, tu să-mi reglezi destinul
Să mai slăbești șurubul care îmi strânge chinul
Să-mi cureți de rugină iubirea mecanism
Să redevin vesel precis și plin de optimism
Cu lacrimă numai o picătură pe gene să mă ungi
Și arcul timpului inele-n păr zâmbind să-l strângi
Ceasul iubirii noastre să îl fixezi exact, la zi, oră, secundă și minut
Când cucuveaua cântă miezul nopții buzele să ni le potrivim cu un sărut

Murmur numele tău, delirez
Mă scaldă sudorile Iadului, agonizez
Succesiv sunt orbit de strălucitoare lumină
Apoi cad în întuneric, noapte deplină
Mă zbat, mă lovesc, aș muri smulgându-mi carnea putredă de pe oase
Dar sunt legat de pereții vieții cu lanțuri bine strânse și groase
Și încă alți demoni îi vizitează pe aceia care mă locuiesc
Nu pot să dorm, îmi aleargă prin minte și mereu mă trezesc
Îmi strigă cu limba aspră a morții la nesfârșit
Povestea în care, ce nebun și ce mult, te-am iubit
Mincinoși îngeri mă tratează cu tine, cu șocuri și hapuri
Demonii pleacă, tu apari, mă privești, te bucuri, mă doare și nu te mai saturi
Te pierzi apoi în gândul amar mulțumit din care-ai sosit, nebunia revine
Draci sunt mai mulți și mai cruzi, smulg bucăți vii sângerând iubire din mine
De la unul la altul mă aruncă ca pe o carne gustoasă
Mă feliază în porții de viață, scormonesc să-mi găsească sufletul rămas fără casă
Nu mai pot sa îndur, mă sfârșesc, aștept liniștea albă a morții în agonie
Dar de lanțuri nu scap, iubirea de tine Iad nu contenește să-mi fie
Stăpânii tăi îmi sparg oasele în ale blestemului tari măsele
Pe spinare mă biciuie cu amintiri dureroase și grele
Tu-mi fierbi cuvântul de aur într-un cazan cu leșie și smoală
Vrei să-l topești, să umpli a trupului tău călimară cu a desfătării cerneală
Arunci în fiertură rădăcini de minciună, mucegai de zâmbet și al trădării noroi
În ochi îmi clocotesc lacrimi care se sparg în bășici mustind de puroi
Îmi ești Apocalipsă dar demența sfântă icoană mi te pictează în minte
Ție mă dăruiesc ultimă poveste din călătoria în ținutul nevrutelor mele cuvinte
Te iubesc nebun, mi-ai fost în viață și-mi ești boală în suflet și după moarte
Sfârșesc internat în sanatoriul cuvintelor răvășite, ți le las souvenir într-o carte

Dragilor,
Anul Nou sa va aduca multe ganduri frumoase in suflet, sa le coaceti dulci cuvinte la focul iubirii si sa le daruiti stele celor dragi.
La Multi Ani !

Io Domnul Bob
Peste Tinutul Patimilor de Iubire Voievod
Poruncesc ca incepand de astazi, prima zi
In jurul bradului incununat cu Steaua Vietii sa redeveniti copii
In dar v-aduc povesti nicicand de suflet spuse
Si vise tocmai dintre stele fermecate-aduse
Cu zambitoare chipuri voi sa le primiti
Si-n jocul vietii pururea sa fiti iubiti
Iar cand veti creste mari, cu bunatate
Si voi sa daruiti iubire sufletelor intristate
Aprindeti bradul si il impodobiti cu stralucire
Apoi deschideti darurile, am pentru voi doar fericire