Minune împreună


Vrăjile nu mor, nici măcar din întâmplare. Își zbate timpul genele, le scutură de întuneric și uitare. Clepsidrele le răsucește, să stea nispul lor pe loc, oleacă. Cât valul țărmului i se întoarce într-o îmbrățișare care nu mai pleacă. Se țin de mână, vraja și timpul ei plecând spre infinit. S-anunțe îngerii că el s-a terminat, dar a rămas de verde-îndrăgostit. Și-i duce numele în stele și luminează abisale gânduri. Dar nu s-o termina nimica până nu-s gata nescrisele lui rânduri. Iar anotimpul în care s-a născut poema lui nebună. Ți-l lasă ție, minune, să-ți fie împreună.

Anunțuri
  1. #1 by Camelia on 15 Iunie 2017 - 13:22

    Lasă naiba vrăjile, că mor, dacă nu se lasă cu fiinţare, rămân nişte cuvinte himerice şi atâta tot, de dragul poeziei.

    • #2 by Domnul Bob on 16 Iunie 2017 - 7:00

      Parafrazând-l pe Cioran aș zice că o iubire consumată e o carte nescrisă 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: