Minune împreună


Vrăjile nu mor, nici măcar din întâmplare. Își zbate timpul genele, le scutură de întuneric și uitare. Clepsidrele le răsucește, să stea nispul lor pe loc, oleacă. Cât valul țărmului i se întoarce într-o îmbrățișare care nu mai pleacă. Se țin de mână, vraja și timpul ei plecând spre infinit. S-anunțe îngerii că el s-a terminat, dar a rămas de verde-îndrăgostit. Și-i duce numele în stele și luminează abisale gânduri. Dar nu s-o termina nimica până nu-s gata nescrisele lui rânduri. Iar anotimpul în care s-a născut poema lui nebună. Ți-l lasă ție, minune, să-ți fie împreună.

  1. #1 by Camelia on 15 June 2017 - 13:22

    Lasă naiba vrăjile, că mor, dacă nu se lasă cu fiinţare, rămân nişte cuvinte himerice şi atâta tot, de dragul poeziei.

    • #2 by Domnul Bob on 16 June 2017 - 7:00

      Parafrazând-l pe Cioran aș zice că o iubire consumată e o carte nescrisă 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: