Ce vară, doamnă, cu armăsari de foc
Înhămați cu vânt la trăsuri de arșiți și potop
În nări le freamătă furtuni, în coamă li se răsucesc raze de soare
Către amurg rostogolesc tot Universul, îi calcă zorile-n picioare
Nechează în galop nebun spre trupu-ți plin de daruri coapte
Iar eu îi mân nerăbdător și aprig, să mă arunce poftă-n pofta ta la noapte
Din piept să-mi smulgi destinul, din șoapte rădăcini de timp
Iar în a ta cetate, cuceritor eu să descalec din Olimp
Tu să le domolești năvala, cu brațe albe tandru să-i strunești
Să te agăți de dorul meu și să-i încaleci, să zbori cu ei dându-le aripi de povești
Să-i potcovești cu stele și șauă să le faci din tinere dorinți
Cu bici de geamăt șuierat și unghii strânse-n carne să-i alinți
Când între coapse te-or încinge și-n palme ai simți arzând tăciuni
Să te înalți țipând pe mine, să ne iubim ca doi nebuni
Să ridicăm în urmă praful nopții, să fugărim comete care nasc eroi
Iar Universului trezit din somn, în vara asta să îi fim stăpâni doar noi
Souvenir 