Gânduri desperecheate


Dacă vă întrebați unde au dispărut poeziile din Caligrafie, ei bine mă pregătesc să le aranjez frumos în rafturi, Souvenir de la Domnul Bob.
Până atunci vă invit să răsfoiți Scrisori cu Fata de Fragi, să savurați poeziile ei și să zâmbiți, ori poate nu, En minuscule.

Uneori, iubito, mă gândesc la tine cu trupul. Poate-i păcat, sau poate nu, poate că o să mă judece, Creatorul, sau poate nu. Dar până atunci toate gândurile astea mi le dezbrac de rostiri și le botez cu tine în apa Erostirii.

Un Souvenir în bibliotecă

Aș vrea să te iubesc într-o bibliotecă. Să smulg furios litere din romane de dragoste, să ți le împrăștii pe trup, să le culeg cu buzele, să le leg în șoapte și să ți le tipăresc pe suflet cu sărut. Să recit odiseea iubirii pe pielea ta albă, cu mângâieri fermecate, așa cum nici zeii, în nemărginita, eterna și netăgăduita lor putere, nu pot face. Să-mi ocrotești viața între brațele tale, precum coperțile ocrotesc cerneala gândurilor. Să mă așezi apoi Cartea Cărților în biblioteca inimii tale. Să mă recitești când serile îți vor fi prea lungi pe cărarea Timpului. Voi fi scris acolo despre noi, și despre amândoi. Despre cum te-am iubit. În bibliotecă. Poate o să râzi văzând o virgulă anapoda pusă, sau poate o să verși o lacrimă ștergând punctul de final.

Pe tine, numai pe tine,  Dumnezeu nu te-a făcut din coasta mea, ci din sufletul meu. Iar când a luat, nu s-a zgârcit deloc fiindcă a lăsat acolo un deșert răscolit de furtunile gândurilor și pustiit de arșița iubirii. Ce bine ar fi să-mi trimiți primăvara surâsului tău și să faci să rodească iarăși îmbrățișarea cuvântului. Doar a cuvântului.

Te-au durut vreodată ochii ? Așa cum mă dor pe mine, scoși din orbite de de ghearele adevărului, unul lacom și nerăbdător să-mi strige asurzitor greșeala prezenței tale în mine ?

Știai că toată iubirea mea încape într-o lacrimă ? Nu fiindcă e mică, ci fiindcă e dureroasă, iar gândul tău nu mai e să-mi usuce obrazul.

Nu știu ieri, nu știu mâine, dar azi te iubesc.

Porțile Raiului nu ți se deschid decât o dată. Dacă nu intri nu-ți rămâne decât să pribegești în lumea umbrelor sau să încălzești iadul.

Să-ți privești tristețea din spatele ochilor, asta e cu adevărat trist.

Poate că pentru ochii tăi sunt un păcătos, dar eu mă văd ca un sihastru în chilia sufletului tău, murmurând la nesfârșit rugăciune după rugăciune din Biblia Iubirii. Cea scrisă de poetul eu nebun Dumnezeului Tu !

Știi de unde îmi vin toate cuvintele astea ? Nu din necredința de care mă acuzi tu, ci din credința pe care ți-am mărturisit-o eu !

Ai văzut vreodată cum se naște o lacrimă ? La fel de violent ca Universul. Un nimic de suflet explodeaza la întâlnirea cu un gând.

Ce sublim e să primești apreciere fără să fi dăruit nimic ! E ca un dar ceresc ! Și ce infernal e să primești nepăsare de acolo de unde ai dăruit totul ! E ca o caznă a Iadului !

Iertarea nu-i doar un atribut al Divinității, ci al tuturor celor care știu ce înseamnă Suferința.

Dacă urcând Golgota vieții ai ajuns pe Culmea Disperării ai face bine să rămâi acolo. Ca să ajungi pe Culmea Fericirii trebuie să cobori și n-o poți face decât înapoi, în Derizoriu, sau înainte în Penibil. Te vei transforma din Erou în Actor. Vei juca apoi pe scena Lumii într-o piesă de teatru intitulată Ridicol, o comedie surogat pentru Fericire, în care scenariul vei fi chiar Tu. La Final vei fi fluierat și batjocorit. Spectatorii te urmăresc chiar de la Începutul carierei și se așteptau să vadă un Erou sfârșind trist, nu un Actor jucând rolul vieții lui.

Viața e o boală a morții. Altfel de ce ni s-ar promite una mai bună pe lumea cealaltă dacă îndurăm cum se cuvine pe aceasta ?

A fost o perioadă când mă închipuiam var pe pereții vieții ei. De asta am albit. Să aibă o viață luminoasă. Dar ei îi plac umbrele curcubeului. Seara, la adăpostul Lunii. Departe de orașul viselor mele, fără povestea mea.

Cred că Dumnezeu a fost inconștient când mi-a dat viață. N-a realizat că nătânga Lui creație poate iubi mai profund decât EL. Acuma îL suspectez că vrea să-și ia darul înapoi.

Nu mori cu adevărat până când Dumnezeu Însuși nu te urăște; ura muritorilor e doar invidie. Ura cea pură, clară, fără de îndoială, care sfârtecă, care usucă, care arde, care preface Timpul în Neant și Viața în lut, e rezervată Zeilor.

„Te Iubesc !” nu-i o vorbă de suflet, e un suflet într-o vorbă …

„Te Urăsc !” însă, e un suflet smuls de lângă altul !

Unii își fac un titlu de glorie din a copia mofturile altora că stai și te întrebi ce vor face după ce vor fi abandonați ? Probabil își vor căuta alți stăpâni fiindcă ei nu pot trăi neatașați de un caracter cu care să se hrănească. Ei nu au unul.

  1. #1 by Bianca Alexandra on 7 Februarie 2016 - 15:48

    Absolut superb…

  2. #3 by Luiza-Cristina on 8 Octombrie 2015 - 11:15

    Buna. Imi place foarte mult blogul tau si sper ca nu te deranjeaza ca te-am ales in mica provocare de a spune cateva lucruri despre tine. Mai multe detalii gasesti aici: https://simplyuniqueword.wordpress.com/2015/10/08/despre-mine-in-7-puncte-the-versatile-blogger-awards/
    O zi frumoasa.

    • #4 by Domnul Bob on 8 Octombrie 2015 - 17:54

      O să încerc să dezvălui🙂
      Mulțumesc !

  3. #5 by La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur on 8 Septembrie 2015 - 7:30


    Io-l sărut de nu mai pot…🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: