Ce iarnă, doamnă
Somnoroasă
Pe coapsa albă tremurând pe sub matasă
Mă-întind spre gustul rodului de toamnă
Peste genunchii strânși, pândind hoțește
Să prindă soarele-între ei, fierbinte
Dar palma mea îi păcălește, rotundul tare le cuprinde
Și șoapta mânioasă-ți potolește
Ei se desfac, spre știrea mea, poftindu-ți trupul
Cu pătimașe gânduri, apoi atingeri izgonind rușine
Cu buze aspre mușc câte puțin din tine
Și te grăbesc să strigi când iute, chiar sub pântec, îmi îneci sărutul
Ce iarnă, doamnă, somnoroasă
Dar tu n-ai somn, ai îndrăzneluri tinerești
Ai coapsa albă dezvelită de mătasă
Să vin pășind pe ea cu buzele aprinse, în tine, cu desfături mă poftești
Souvenir 