Souvenir

Îți place slova, doamnă, o sorbi furiș din gândul meu închipuit
Sau doar îți învelești un gând al tău, pe care îl dezbraci de vorbe la fiecare asfințit
Nu știu de o alinți cu degetul, abia atins, pe ale cărții albe coapse
Ori poate-o chemi șoptit din buze, să-ți stea sub sân cu-înfiebântări de palme aspre
Nu știu de-o împletești inele, în părul lung ce-i place vântului pe umeri să ți-l zburde
Ori socotești că-i doar un șir de neghiobii urâte și absurde
Să-mi spui, frumoasă doamnă, cum ți se-așează slova mea în gând
De are voie să-ți atingă gura, de-ți poate zbate-n gene fluturi cu aripi de cuvânt
De mura sânilor i-e dat să-ți ți-o strivească cu pătimaș sărut
De-o lași să te poftească-n voie mai înainte să te-ascunzi în așternut
Să-mi spui, frumoasă doamnă, de slova mea îți e prilej de încântare, ori ți-e chin
C-aș vrea să schimb cerneala, să pun în ea din tine și frumusețea ta puțin
Ca peste veacuri de închipuiri lumești pierdute și uitate
Cel care te-o citi în slova mea să te viseze a lui în fiecare noapte