Vârsta florilor

Ai văzut
Toamna asta te poartă strâns
Primăvară
În brațe
Că nu te știi
Străbătându-mi anotimpurile
Abia ai
Vârsta florilor

1 comentariu

Frumoasă, cum e ea

Frumoasă
Cum e ea
Nu-i poți spune numele
Oricum
Trebuie
S-o faci dezlegând cuvinte
Din ceruri
Verzi
În care ești
Uitat
De primăvara
Frumoasă
Cum e ea

2 comentarii

Demiurg de verde

Dintr-o dată
Se simți
Singur
În Univers
Așa
Că începu să-l umple cu scântei
Despre Ea
Doar
La sfârșitul zilelor
Se odihni
Când totul îi era
Verde
Și minunată
Lumea Lui

Lasă un comentariu

Anonim, cu A de la Amor

Tu ești
Mereu primăvară
Iar eu îți scriu
Din timpuri săturate
De mine
Și nu mă semnez niciodată
Tu ești
Mereu primăvară
Iar eu sunt scris
Pe o hârtie săturată
De mine
Și nesemnată
Ca o declarație anonimă
De amor

Tu ești
Mereu primăvară
Iar eu
Sunt scrisul tău
Anonim
Ca să mă recunoști
Cu A de la Amor

2 comentarii

Gânduri de mâine

Nu poți să-i vorbești
Când te privește în ochii ei
Curge
Primăvara
Într-un pârâu dornic
De soare
Oare
Ești tu
Să-i dai foc
Trupului
Cu gânduri de mâine

Lasă un comentariu

Anotimp de carte

Frumoasă, ce frumoasă, doamnă
Ești domnișoară, dar în astă iarăși toamnă
Ești doamnă în mintea mea nebună, domnișoară
Te simt în piept, în palme, precum ți-aș fi întâiul, iar tu întâia oară
Îmi stai în gânduri de bărbat, neștiutoare, goală, în privirea lor ascunsă
Te lași ușor în gândul pântecului de vitejia poftelor pătrunsă
Sânii, îi întărești în vârfuri cu buze căutându-ți mugurii de primăvară
Îmi duci cu vorba gura printre coapse și gura ta mi-o dăruiești fecioară
Frumoasă, ce frumoasă, poveste-mi ești, în fiecare noapte, zi
Trăiesc cu tine într-un anotimp de carte, eu te citesc, iar tu mă scrii

5 comentarii

Poftesc-te

Doamnă, ce poftă ești în mintea mea nebună
Ce gusturi dulci din buze pe buze mi te-îngână
De tine câtă foame am, în piept te simt, ce amețeală
Doamnă, ce poftă-mi ești, te vreau pe negătite, goală
Mă potrivesc eu sare și piper, tu să te-aduci ca untdelemn
Să mă aluneci printre coapse, pe ele o să-ți mușc un semn
Să mă așezi pe sâni cu gura și la ospățul trupului să mă poftești
Doamnă, frumoasă ca o primăvară, ce poftă de femeie neștiută-mi ești

4 comentarii

Despre tine (La mine-n piept)

Au înflorit castanii, doamnă
S-au lepădat, ce nemaipomenit, de începutul lor de toamnă
De printre gânduri pământii și ruginite, ce nătângi
Și-au început o altă primăvară, cu albe flori, pe degete-înșirate, lungi
Ieșite pe furiș, ca de sub gene de fecioară, cu ochi verzi
Au înflorit castanii, doamnă, să vii, la mine-n piept, să-i vezi
Ce pomi nebuni, la anotimp să se asemene cu mine
Să vii, frumoasă doamnă, să îi vezi, că nebunia lor e despre tine

1 comentariu

Mă-îndrăgostești

Ești frumoasă, doamnă
Ai ochi de primăvară și-n buze ai culori de toamnă
Sprâncenele ți se încruntă a desfătare
Îți saltă pântecul și tremuri din picioare
Te gust puțin, din sânul ca o pară
Și dintre coapse cât să strigi, nu să te doară
Mă salt pe vârfuri să ne potrivim deodată
Te strâng pe șolduri, cu brațele-ți dau roată
M-aplec să îți șoptesc o poezie, cuvinte fără rime
Cu unghiile și dinții tragi, și brusc te scoți din mine
Mă dai deoparte, apoi de trebuință îți sunt iar
Mă-îndrăgostești de tine, doamnă, iar tu de mine n-ai habar
Astăzi mă iei să-ți fiu părtaș la trup, iar mâine gândul tău mă tace
Mă-îndrăgostești de tine, doamnă, și ești frumoasă, și îmi place

6 comentarii

Răpciune

Amețea
Privind boabele rubinii
Din podgoriile
Sânilor
Așteptându-se
Culese
În gura uscată
De urcușul printre văile
Coapselor
Pe sub coama
Pântecului
Călcate
Cu tălpile limbii
Frământându-i gusturile
Curgându-i-le
Miere
Pe trupul aprig
Și dulce
Purtându-l
Cât
Până în luna lui răpciune
Când avea să-i dea
Rod
În pântec
Must
În sâni
Beat de fericire
Ea

Lasă un comentariu

Calendar

Își notase
Între coapse
Toate aniversările
Păcatului
Cu el
Făcându-l
Celebru
Dintr-o mușcătură
Aflată puțin
Peste genunchiul pus
Din picior peste picior
Între ele
Calendarul
Existenței lui
Dintr-o dată
Simțindu-se
În alte guri
Gust
Mușcându-le
Coapsele
Între ele
Calendar
Existența lui
Viitoare

5 comentarii

Nu te-aș povesti, dacă n-aș fi

Îmi place cum te pictezi
Povești
Orientale
Ai fost odată ca niciodată
Cu zâmbet de turtă dulce
Și ai furat cu buzele
Șerbet
Din petale de trandafir
Sălbatic
Dacă nu-mi dai
Gust
Te spun
Că de n-aș fi, nu te-aș povesti

2 comentarii

Unei Doamne, ce păcat

Se umbră frunza, Doamnă
Schimbat-ai anotimpul dumneata, făcut-ai iarăși toamnă ?
M-ai amăgit cu primăvară timpurie, verde
În veri fierbinți cereai îmbujorare-a-ți crede
Și-acum mă-îndeși cu nori tăciuni
Mă-îneci cu ploi, potop, mi-alungi seninul cu furtuni
Ori, Doamnă dragă
Ai uitat cum glezna-ți sărutam când de iubire tu erai beteagă ?
Se umbră frunza, Doamnă, ce tist și ce păcat
Ai apărut în ziua mea de nu știu unde, și tot în ziua mea m-ai lepădat
În carnea mea ție nu-ți este loc destul, ai spus
Iubi-te-am, Doamnă, mult puținul care-ai fost și nu se lasă dus

2 comentarii

De-ai fi

Am așteptat în fiecare seară
Să-ți fiu arcuș de mi-ai fi stat în brațe tu vioară
Să mă încingi în dansuri cu farmece de iele
Aprig în trup să-ți nădușesc cu picături din stele
Cu cingătoarea nespuselor cuvinte să te leg, de mine
Să nu mai pleci amăgitoare în amurguri lipsite de destine
Eu să-ți fiu Rai, iar tu să fii a mea grădină
Pomului vieții să-i faci rod avându-mă pe mine rădăcină

2 comentarii

Plin

Cameliei, cea care m-a împlinit cu tine, Doamnă

Sunt plin, Doamnă, de tine
Îmi curgi în vene-albastră, mă-împingi să te doresc în rime
Cu ele-ți mângăi sânii și între coapse-ți mușcă gura lor
De tine plin sunt, Doamnă, mă-îmbolnăvești cu tinerețe și amor
Mi te dezbraci în gânduri, în vis mi te strecori în așternut
Mă înfrunzești în toamnă când eu de iarnă sunt cerut
Mi te deschizi precum o floare când degete curioase te ating
Și mă privești cu ochi nebuni când țipătul cu plin de mine-ți sting
Sunt plin de tine, Doamnă, plin
Mi-ești foame, sete, necredință și divin

1 comentariu

Ă

Sunt plin de toamnă
Doamnă
Câlți furiși de iarnă
Îmi atârnă-n barbă
Șoapta mi-e șchioapă
Și aproape oarbă
Iar dumneata, în palma care mi-e acuma rece, aspră
Nu-ți mai așezi cu bucurie mugurii de piatră
Urcând pe coapsă
De gura mea flămândă
În gura pântecului căutându-ți nu-ți mai pasă

Sunt plin de toamnă
Doamnă
Poveste așteptând să-ți treacă
Pragul amintire într-o seară
Când primăvara e făcută
Să nu fie încă
Vară

Lasă un comentariu

Iris

Când mă întâlnești
Să mă primești
În ochi
O să mă întind
Să te ating
Cu vârfurile degetelor
Pe sâni
Cu degetele vârfuri
Între coapse
Cu vârfurile buzelor
Peste toată
Frumusețea
Goală lăsându-mi-te
Să te
Privesc
Primindu-mă
În iris
Desfăcându-mi-se
Poveste
Nopților

Lasă un comentariu

Isis și Osiris

Strângea
Între genunchi
Toate necunoașterile-i
Ascuns
În Gânduri
Asprul
Pântecului
Gustul
Coapselor
Îi arăta doar pe unde
Să vină
Căutându-le cu buze
Înfășurând-o
Gata scrise
Ca un papirus
Cu cerneala
Scursă
Printre degetele ei
Îndrăznețe
Chinuindu-l
Să-i ridice sânilor
Piramide
Venerând-o
Isis
A lui
Osiris

1 comentariu

Jocul ielelor

Neatinsurile tale
Cupă-mi stau în palme
Sâni
Pe degete inele
În jurul lor
Buze
Pe buze
Coapse dulci
În vârful limbii
Țipete iuți
Joacă-mă
În gânduri
Jocul ielelor
Cu trup
De floare

Lasă un comentariu

Verde peren (Ofilesc)

Curg
Verde printre gene
Clipe închise
Printre două
Priviri
Absurdă primăvară
Nu mă înțelegi
Te vreau
Să ne rodim
Pentru că nu-s ca tine
Verde
Peren
Eu
Ofilesc

2 comentarii

Anotimp de niciodată iubit

Îți calcă prin vise nopțile mele cu aduceri aminte
Povești, din buze de cerneluri nerostite cuvinte
Te caută cu degete lungi, nelegate cu noduri de oase
Dragoste neghicită, trasă linii adânci în palme lacome de mătase
Îți strigă uitarea cu o mie de guri, să uiți ascunsele din poeme cărări
Eu te strig cu aduceri aminte, adăpost zăvorât cu povești, să te apere de uitări
Cu ferestre luminând tainic în mansarde ascunse în Cer
Lipsite de timp primăveri să-ți cobor de la ele, curcubeie care în soare nu pier
Să-mi alergi desculță-n sărut, să mi te lași în brațe flămândă
Loc ascuns să îmi fii, șoaptele mele nedespărțite să-ți stea, ca o umbră
Adăpost de nimeni știut, niciodată din pietre de moară zidit
Să mă descoperi în vise în nopțile reci din anotimp de niciodată iubit

2 comentarii

Nebun de verde

Îi urmărise multe
Anotimpuri
Buzele
Să le învețe
Joaca
De l-ar fi prins
În ea
Ar fi câștigat-o
Printre dojeni
Chemări ascunse
Mângâindu-i abia
Atins
Din vârfurile degetelor
Sânii
Li s-ar fi apropiat
Destul
Să le înhațe cu gura
Butonii
Descheindu-i coapsele
Între care i-ar fi lunecat
Obrajii
Înflorind-o
Pierzându-i
Mințile
Nebun
De verde

2 comentarii

Auziși ?

Mai dă-mi și mie
Fată
O țâră-n gură
Muștiuc de țâță
Ia fă-te-ncoa’
Și desfă picioarele
Că mi-e poftă să te
Gust
Pune mâna acilea
La mine
Să vezi ce-mi făcuși
Prelimbă-te pă ea
Îți place
Ia
Apleacă-te
Așa fă
Că termin repede
Și te las să te pleci
Da să mai te-ntorci
Că mi-ești dragă

Să nu-i zici lu’ mă-ta
Că viu io să te
Cer
Când o fi
Auzisi ?

4 comentarii

Cum nu-i alta

Și-a strâns cămașa
Să nu-i lase
Nici măcar puțin
Sân
Între genele împietrindu-i
Dar
Și-a deschis picioarele
Coapsele
Umezindu-l
Cu gura
Pe buze
Înțepându-l
Cu asprul
În limbă
Învățându-l
Pe degete
Conture curbe
Dragoste
Cum nu-i alta

Lasă un comentariu

Potrivnică

Tu
Te împotrivești
Răspuns
Întrebărilor
Ești
Teoria relativității
Timpul curb
Al spațiilor îmbătrânind
Sentimente
Uitându-și creația

4 comentarii

Vraiște

Ai fugit
Cum fug spaimele
Din piept
Lăsând în urmă
Nedumeriri
Neîntâmplări
Tristeți
Tocmai tu
Mi-ai lăsat atâta
Neant
Că aș putea să creez
Haos
Primordial
Apoi o lume
Și pe tine
Fugind
Mereu
Cum fug spaimele
Din piept
Lăsând în urmă
Vraiște
Cu duiumul
Ca pentru un demiurg
Sărac
De tine
Osândit să te frământe
Din despărțiri
Până la sfârșitul
Începuturilor

Lasă un comentariu

Degeaba

Tu știi ?
Nu mai sunt
De când am trecut
Păduri
De gânduri
Munți
De spaime
Să ajung la mal
De liniști
Cu ochi verzi
Și trup
Din trupul florilor
Încercănându-mi
Cuvintele
În pierdute târziuri
Tăcute pe îndelete
Să-mi lase timp
Degeaba

Lasă un comentariu

Potolește-mă !

M-aude lumea
Fato !
Te povestesc
În somn
În vis
În vorbe
Verzi
Cu muguri negri
În sâni
Gustându-i
Cu maci roșii
Între coapse
Căutându-le-între
Cu limbă dulce
Șoptindu-mi buzele
Numele tău
Verde
M-aude lumea
Fato !
Potolește-mă !

Lasă un comentariu

Călimara noastră

Sunt lacrimă, în care stelele fierbinți răsar
Și Cer gândesc să-mi stai mereu în minte
Te iau, te vreau, nu lut de frământat, ci dar
O strălucire strânsă-n brațe de cuvinte
Mi-ai fost rostire, și mi-ai fost și gând
Te-am adormit sub pleoape și te-am învelit cu gene
Mi-e dor de somnul tău, de vise sunt flămând
Te-aștept în călimara noastră, încă mai e vreme

2 comentarii

Zăpăcind-o !

Spusele mele
Nu sunt lungi
N-aș putea să spun
Despre tine
O frază
Pentru că mă poticnesc
În ochii tăi
Și mă apuc să-ți număr
Genele
Tu mă întrebi
Ceva
Și eu devin atent
Să-ți răspund
Am pierdut șirul
Genelor
Acuma-ți număr liniile
Sărutului
Pe buze
Dar mai întâi mă poticnesc
În ochii tăi
Care mă oglindesc
În alte chipuri
Mă simt străin
Dar verde
Și nebun
Zăpăcind-o !

4 comentarii

Atenție, Om !

Nu sunt un om
Rău
Am gheare
Să sfâșii temeri
Și colți
Să mușc incertitudini

Dacă te-ai apropia
Încet
Mi-aș putea culca
Buzele
Între coapsele tale
În palme
Ți-aș sprijini șoldurile
Legănându-ne
M-ai putea mângâia
Pe păr
Eu ți-aș împunge sânii
Cu gura
Ne-am potrivi limbile
Într-o oră
Numai a noastră
Te-ai desfăta
Cu poftele mele
M-ai împinge în tine
Și m-ai da afară
Mi-ai țipa
De sub coaste
Și ne-am privi
Cum s-au privit atomii
În secunda
Creației
Îți dai seama
Am putea naște
O lume

Dar nu mă alunga
Despărțirile mă sperie
Și sfâșii
Mă nedumeresc
Și mușc
Mi-ai putea scrie
Destin
Atenție !
Om
Rău

4 comentarii

Faur

În lumea lui
Faur
Simțea
Singur
A creat-o
Trup
Din trupul florilor
Agățătoare
Plete
Din părul sălciilor
Până la glezne
Vrăji
Din turcoaz
În priviri
Buze
Din sărutul nimfelor
Pântec
Care ar fi rodit
În toamnă
I-a rotunjit
Cu palmele goale
Umerii
Sânii
Șoldurile
A presărat ici-colo
Constelații
Șterpelite din visteria Cerului
A strâns-o la piept
Și i-a suflat
Cuvânt
De suflet
Verde
I-a pus numele
Lui
Nebun

L-a privit
Zâmbind
Și a plecat
Faur
S-a prăpădit
De bună seamă
Sub tălpile florilor
Înciudate
Dar când dă dezghețul
Îl poți vedea
Strângându-le la piept
Trupul
Verde
Ca pe ea

2 comentarii

Închipuită

Am câștigat
Tăceri
Pierdere
Ne-au fost
Cuvintele
Fără rost
O alăturare
De tine
Închipuită
Verde
De mine
Nebun

6 comentarii

Care poate

Vara
Care poate
Vine
Se poartă tot
Verde primăvară
Uitându-mă
Nebun
Cu pieptul
Plin
De gleznele tale
Înlănțuindu-se
Cu numele meu
Verde
Nebun
Zale rupte
Dintr-un asfințit
Și date ție
Inele
De logodnă
Împletită iederă
Mereu verde
Urcată
Pe zidul minților mele
Nebun asfințit
De verde
Primăvară
Spre dimineață
Care poate
Vară

4 comentarii

Verde nebun

Ai auzit ?
Primăvara asta
Se poartă verde nebun
Tu îl ai
Ochi
Pierzându-mi numele
Nebun
Eu
Buze
Gustându-ți florile
Trupului
Verde

Lasă un comentariu

Nu

Să nu o strigi
Pe numele lui
Nebun
Verde
O să-ți răspundă
Amintiri
Care nu te vor
O să-ti ardă ochii
Priviri
Care nu te văd
O să-ți usuce buzele
Cuvinte
Care nu-ți vorbesc
O să n-ai
Anotimpurile
Lui
Trecute
Prin ea

4 comentarii

Neauzit

A împăturit
Încet
Puținele lui cuvinte
A netezit
Cu tăcere rece
Mica
Lui epistolă
Purtându-i numele
Nebun
Verde
Apoi
S-a făcut neauzit
Învățase
Să uite

3 comentarii

Pâine și vin

N-avea
Să-i dea coajă
Pentru ea păstrase
Miezul
El
Pâine
Trup
Hrănindu-o
Ea
Vin
Trup
Îmbătându-l

3 comentarii

Pe alături

Pașii le erau mici
I-ar fi încăput două
Perechi
În palme
Una urmând linia vietii
În drepta
Alta
În stânga
Călcând pe alături
Liniile dragostei
Amândouă
Ale lui
Că-n amândouă
Palmele strângeau
Inima
Durerilor

2 comentarii

Pe vârfuri

Simți
În vârfurile degetelor
Sâmburii sânilor
Asprimea pântecului
În vârful buzelor
Dulceața coapselor
În vârful limbii
Vrei să cuvânți
Vrea să te audă
Oftați
Să nu se-audă-n lume
Patima voastră
Înțepându-vă sufletele
Călcând promisiuni
În vârful picioarelor

2 comentarii

Aflat

Și ea ?
Ea ?
I-ai scris poeme
Ei
Te-am scris
Poemă
Verde
Crezând
Că mă vei afla
Spus
De alta
Neștiindu-mi-te
Trupul florilor

2 comentarii

Credință

Credea
Că mâinile ei
Fine
Albe
Cu degete subțiri
Erau înzestrate
Cu puteri creatoare
Și nu-i puteai zdruncina
Credința

8 comentarii

Căutări

Să nu mai scrii
Poeme
Absurduri
Pentru un trup
Care nu ți-a cunoscut niciodată îmbrățișarea
Gurii
Căutându-și vorbele
În ea
Căutând
Altceva

7 comentarii

Gândindu-te

Ai văzut câtă lume
Te admiră
Întâlnindu-te
În mine
De-ar ști
Cât de frumoasă ești
S-ar întreba
În ascunsuri
Clevetitoare
De ce
Eu
Tu
Doar
Mă dorești
Gândindu-te

1 comentariu

Alt nume

Nu-i va spune
Pe alt nume
Niciodată
Ea
E mireasa primăverii
El
E amantul gândurilor
Mereu chemând-o
Verde
Ca pe trupul florilor

4 comentarii

Ghicitoare

Curios
În palma ei
Linia vieții
Lui
Iar
În palma lui
Linia dragostei
Ei
Ca o ghicitoare
În trecut

1 comentariu

Visându-te

Te-aș picta
Cu degetul muiat în șoapte
Pe așternut
Împăturit cu levănțică
Sfințit cu busuioc
Și ți-aș sufla pe buze
Culori
Încărunțind sărut
Să-ți înflorească obrajii
Cu rușini
De dorinți nemaisimțite
Să-ți ridice sânii
Cu muguri arămii
Să-ți întărească pântecul
Împotrivindu-se
Coapselor învrăjbite
De așteptări nepotolite
Te-aș picta
Cu degetul muiat în șoapte
Icoană
Să-mi veghezi somnul
Visându-te

4 comentarii

Imaginarium

Îi numărase pe buze
Liniile sărutului
Multe
Așteptându-se ghicite
De un viitor
Oricând
De pe un umăr
Îi coborau perseide
Până sub sân
Unde se pierdeau
Nimeni nu ajunsese acolo
Să-i spună
Rătăcind
Într-un univers cucerindu-l
Ce frumoasă !
El singur construia corabia
Iluziilor
Avea să moară înainte
Să ajungă
În lumea ei
Nebun corăbier
În oceane de verde
Oglindind-o
Lună plină
Într-o noapte
Speranță între două timpuri
Irosindu-și creațiile

2 comentarii

Acord

Ai stat lângă
Ea
Lângă tine
Vi s-au atins
Genunchii
Coatele
Privirile
Aproape buzele
Mințeau
Că nu se vor
Acum aveți
Cum vă dori
Mâine

Lasă un comentariu

Simetrie

Spune lumea
Că e păcat
Să te împarți
De ce
Când brațele
Pot cuprinde
De două ori
Când în fiecare palmă
Ți se întinde altă linie
A vieții
Când buzele
Pot liniști
Două guri
Chemându-te
Rod
În două pântece
Bucuroase
Să te aibă
În simetrie
Același simț

Lasă un comentariu