Contează dacă ți-am cumpărat floarea, sau am rupt-o de pe marginea drumului, ori am furat-o din grădina unui străin ? Important e că ți-am oferit sufletul meu îmbălsămat cu parfumul unei vieți curmate ca să-ți nască ție zâmbetul. O să ard pentru asta, știu, și nu în Infern, ci chiar aici, printre muritori.

Ce doresc să-ți spun este că m-aș fi bucurat să știu că nu degeaba sârguincios te-am iubit. Dar de mi-ai da chiar și numai notă de trecere ar însemna să devin premiantul clasei, și tu nu vrei asta, nu-i așa ? Ai tu protejații tăi. Dar nu-i invidiez deloc. Mai bine repet la nesfârșit materia asta, a iubirii de tine, decât să devin la absolvire un analfabet cu diplomă, unul care nu știe nici măcar cum se șoptește corect Te Iubesc despărțit în silabe între buzele tale, ori incapabil să scrie, cu asprimea obrazului, povești palmei tale. Lasă-mă să repet la nesfârșit Te Iubesc, chiar dacă nu voi fi niciodată premiantul clasei tale.

Mă chinui
Să spun ceva semeț
Dar mă împiedic
După Primul
Te Iubesc
Îmi cad vorbele
În genunchii
Și așa rupți
De la piedica pe care le-ai pus-o
Când te alergau
În grădina despărțirilor
Le ridic
Le șterg șiroaiele
De cerneală
Le învăț
Cum să-și calce
Din nou primii lor pași
Spre aceeași Tu
Și încerc iar
Să spun Ceva
Semeț
Dar mă împiedic
După primul
Te Iubesc
Știai
Că Te Iubesc ?
Și nu-i nimic semeț
În asta
E doar ceva
Însemnându-te
Stai !
Înseamnă-le
Și Lor Ceva
Tu
Mie

Ședeam
La margine de drum
Și învârteam
Dintr-o țigară, rotocoale largi de fum
Să te iubesc
Să n-o mai fac
Să te-îndrăznesc
Sau îndrăzneala scrum s-o fac ?
La margine de drum
E o țigară stinsă
A otrăvit un gând nebun
Cu o iubire interzisă

Nu-i Dumnezeu acela care-i cere credinciosului să-și justifice credința.
Și atunci nu ești tu Zeița mea, credinciosul ÎN tine, orb la toate jertfele pe care le-ai primit bucurând sutanele unor preoți păgâni, răbdător la toate chinurile afuriseniilor tale, ziditor neostenit al Templului pe care divinitatea ta n-a pregetat să-l năruie ziua peste carnea și oasele și sângele care noaptea l-au ridicat din cuvinte de tineIubinde.
Ce vorbe-s astea ? Ce diavol mă-îndeamnă să cer Ție socoteala fărădelegilor încredințându-mă-Ți din lăcomia nejustificatei mele credințe ? Poate că diavolul Iubirii, Iubito ? Ar fi asta o justificare ?

M-am gândit să intru în afaceri
Să mă îmbogățesc
De pe urma
Nefericiților, și nefericitelor
Viciile
Se vând bine
Clientelă
E destulă
Și niciodată nu se satură
Aș putea să deschid
O cafenea
Unde să servesc cafea
Și sex
Cel de dimineață
Ai dormit singur
Sau singură
Dis de dimineață
Până se încălzește apa la duș
Dai fuga
La cafeneaua mea
Bună dimineața domnule
Doamnă
Vei fi întâmpinat
De cuvinte îmbrăcate sumar
Lăsând la vedere
Rotunjimi catifelate
Sau îndârjite
Pentru domnul ?
O cafea cu lapte
Iar doamna ?
Una neagră și tare
Până-i gata licoarea
Cuvintele, pe alese
Te vor desfăta
Cu sensurile lor
Interzise
Sau unice
Făcându-te să uiți
Singurătatea tăcută a nopții
Asigurându-te
Că ești
Om
Bărbat sau femeie
Apoi
Cât îți servești cafeaua
Tot ele
Îți vor mângâia tâmplele
Îți vor umezi ochii
Îți vor gâdila urechile
Îți vor săruta buzele
Îți vor îmbrățișa sufletul
Prețurile, mă gândesc
Să fie modice
Doar un zâmbet
De fericire
O lacrimă
Ar fi prea mult
Să cer
Pentru o simplă cafea
Servită de cuvinte fermecătoare
Dorindu-te dorindu-le
Sensurile
Develite de straiul cernelii
Vă așteptăm și mâine
Domnule, doamnă
De fapt aș vinde
Fericire
Și atât de ieftin
Cu prețul unui zâmbet
La care primești și cafea
O să devin bogat
Atâtea zâmbete !
Și de ce nu
Chiar lacrimi
De fericire
Din partea clienților generoși

Ucid
Ca să-mi câștig
Inexistența
Ucid
Cu sânge
Fierbinte
Tot ce mișcă
Încă de la naștere
Ba și
Înainte de a se naște
Prima oară
Când am ucis
Am avut mustrări
Pare ridicol
Dar am stat
Inconștient
O vreme
Un an
Fix
Măsurat
În rotația stelelor
În pulsația
Universului
În calendarul
Creației
Apoi
Mi-a fost mai ușor
Ucideam
Rapid
Să nu sufere
Dar acuma am prins
Gustul
Netrăirii
Îmi place să le văd
Chinuindu-se
Suferind
Urlând
Implorând
Acuma ucid
Încet
Și dureros
Trec prin torturi
De neimaginat
Fiecare gând
Fiecare sentiment
Vreau să le descurajez
Nașterea
Să le stârpesc
Sămânța
Doar
Cuvintele
Scapă
Au învățat
Să se ferească de mine
Ca să-ți ajungă
În palmă
Dar sunt răbdător
Le pândesc
Obiceiurile
Rutele
Le număr pașii
Primului
Te Iubesc
Care o să-mi cadă
Victimă
Îi voi înscena
Sinuciderea
Artistic
O să vuiască
Pământul
Apele
Cerul
Se va înconvoia de durere
Chiar Demiurgul !
Va fi
Cea mai mare
Sinucidere
Pusă în scena vieții
De la Romeo și Julieta
Încoace

Dimineața asta
M-am trezit devreme
Înainte să-i cânte cocoșul
Zilei de pe urmă
A unui an
Care n-a fost
Al nostru
M-am privit în oglindă
Să văd
Monstrul
Care te-a chinuit
Cu cele 1001
Declarații
De dragoste
Câte una
Pentru fiecare
Din cele 1001
Frumuseți
Ale tale
Și l-am surprins !
Înainte
Să-și ia masca
De om
I-am văzut ochii
Cărbuni încinși
Doar că în ei ardea dorul
I-am văzut încruntarea neagră
Doar că era cenușiul tristeții
Și gura schimonosită
I-am văzut-o
Tremurând printre buze
Durerea
Ultimului Te Iubesc
Pe anul ăsta
Care n-a fost
Al nostru
Poate doar al meu
Spui tu
Anul Monstrului
Spun eu
Anul omului
Care te-a iubit
Ca nimeni altul

Simți
Cum îti scaldă trupul
Clipe
Nepetrecute
Înveșmântate
În ani
Cum sudori
Îți mângâie fruntea
Sub care
Gânduri
Se sparg
În țipete
De cristal
Cum aburii
Amintirilor
Se preling
Pe obrajii
Părăsiți de sărut
Cum dorul
Îți crapă palmele
Uscate
De gerul singurătății
Simți
Că într-un an
Am fost peste totul
Tău
Și azi
Lipsesc
Cu totul
Din tine ?
Se zbate
Tâmpla timpului
Te-Iubesc, Te-Iubesc, Te-Iubesc
În secunde
Polare
Și nu-i în puterea nimănui
S-o oprească
Se va sparge
În miezul nopții
Împroșcând pereții
Cu steluțe fermecate
Astăzi moare
Clipa
Înveșmântată
În Anul Singurătății
În urma ei rămâne
Un prunc
Neînțărcat
Anul Renunțării
L-au botezat așa
Ursitorii tăi
Ceamaifrumoaso
Simți
Cum viermii minciunii
Scormonesc
Clipele mele
În căutarea
Diamantelor
Care să împodobească
Clipele
Tale ?
Am uitat
Și că m-ai uitat
Doar pe tine
Magie
Nu !
La Mulți Ani
Iubito
Îți spun
Cu gura știrbă
De dinții
Sărutului Tău

Am vrut
Dar mi-a fost rușine
Să te întreb
Dacă Tu
Crezi
În spiriduși
Și zâne
Mie
În fiecare seară
Zânele
Îmi povestesc
Cum ai fost Tu
Peste zi
Frumoasă
Câteodată
Nu-și mai pot stăpâni
Gelozia
Ele
Nu au
Ca Tine
Primăvara
În priviri
Nici
Ochii
Nu le știu
Zâmbi
Din tremur de gene
Iar părul lor
Nu cade
Inele de mătase
În culori de abanos
Și mai mult
Nu-ți dezvălui
Povestirile
Despre marmura
Împlinirilor
Trupului tău
Le țin
Pentru mine
Dar mi-e teamă
Că Tu
Nu crezi
În spiriduși
Altfel
Nu m-ai necăji
Râzând
Când îți spun
Te Iubesc
Ca în Poveștile
Cu zâne
Și spiriduși

Miroase a cozonac
Copt
E cu nuci și stafide
Am tras cu ochiul
Când
S-a lăsat frământat
Îmi dau seama
Că pe noi
Niciodată
Nu ne-au unit
Câteva felii de cozonac
Cald
Și două căni
De vin fiert
Mie nu-mi place
Vinul fiert
Dar aș fi băut
Doar ca să fim
Împreună
La capetele
Unei felii de cozonac
Și să-ți ating mâna
Pe care nu mă mai lași
Să ți-o sărut
Deși n-am obligat-o niciodată
Să-mi frământe
Cozonac
Doar inima
Aș fi vrut
Ah !
Vinul fiert
De-ar avea și scorțișoară !

Mă gândeam
Să adun niște cuvinte
Importante
Și să le leg
Cu noduri încâlcite
Într-o vorbire
Abstractă
Să pară că ai fi
De neconceput
Fără ilustrul
Eu
Că nu poți străluci
Altfel
Decât la brațul
Meu
Iar eu să te port
Accesoriu
De stârnit invidia
Unor literați anoști
Scăpătați trupește
Dar impozanți
În scaunele lor
De rumeguș presat
Și a unor
Muze
Bine întreținute
Cu facultăți
Și mastere
Absolvite cu focuri de artificii
Pe dezbrăcatelea
Dar care acum
Au
Pretenții la intelectuali
Din noul val
De idioți
Cuvântând afectat
Fără să spună nimic
Decât că au plete
Slinoase
Și unghii negre
Și stăpâni pe măsură
Niște curve
De fapt
Care au deprins
Puțin
Din darul vorbirii
Dar nu și din harul lui
Pentru ei
Nu contează
Să aibă craci lungi
Și țâțe mai umflate
Decât buzele
E destul
Ce dracu
Spuneam ?
Ah, da
Că mă gândeam
Să te impresionez
Cu niște cuvinte
Importante
Legate abstract
Într-o legătură de nimic
Am aruncat țigara
O priveam cum se stinge
Cu un firișor de fum
Albăstrui
Am vrut să o strivesc
Sub talpă
Dar am scuipat amăreala
Cu care îmi umpluse gura
Peste jarul rămas
Și odată cu ea
Și gândul
Care m-ar fi transformat
Într-un idiot
Și pe tine
În ce ?
Am băgat mâinile în buzunare
Și am găsit acolo
Colțul de hârtie
Pe care notasem
Numărul tău
Ce simplu
E să te sun
Și să-ți spun
Simplu
Te Iubesc
Și să sper
Că într-o zi
Mă vei străluci
Stând la brațul
Meu
Stârnind timpul
Să ne lege
Împreună
Alo
Alo
Te Iubesc
Cine e ?
Te Iubesc
Proasto !
Trebuia să întrebi
De ce ?
Și m-ai fi încuiat
N-am un motiv anume
Te Iubesc
Abstract

Știu
Că dacă ai putea
Mi-ai mușca
Beregata
Când întorc capul
După buze
Obraznice
Ori un decolteu
Țâfnos
Ori vreo dantelă
Lăsată să respire
Cu transparență
Privirile bărbaților
Așa ca mine
Dar dacă
Ai face asta
Aș merge
Țanțoș
Să se vadă
Că sunt
Hrană
Iubirii tale

Pretinzi
Că-ți pasă
De soarta gândurilor
Aflate în stăpânirea
Mea
Dar nu te văd
Deloc
Protestând
Când
Pe cele mai multe
Fără să aleg
Le ucid
Mototolind hârtia
Pe care s-au așezat
Închegând cerneala
Întru slava
Ta
Și nici întâmpinându-le
Pe cele pe care din mărinimie
Le las să cuteze
A-ți deveni
Șoaptă
De iubire
Ba chiar întorci capul
Și pretinzi
Că nu le-ai observat
Venind
Ori erai ocupată
Cu altele
Ale cui ?
Apoi îmi spui
Ciufutule !
Gândurile tale
Sunt o mizerie
Put !
Păi ?
Și gândurile
Când mor
Putrezesc
Și parfumul lor divin
De prost
Iubindu-te
Devine
Puturos
Ca și realitatea
În care nimeni
Nu te mai iubește
Câțiva doar
Te au

Ne-am jucat
M-ai jucat
Pe degete
Nu toate de la o mână
Ce ți-am sărutat-o
Doar două
Ți-au fost destule
Să mă ponosești
Să-mi rupi hăinuța sufletului
Să-l scoți afară
Să-l faci ghemotoace
Pe care să le arunci în soba Infernului
Să privești cum ard scânteind
Totul în jurul tău
Întunericul ți-l făceam lumină
Tristețea, bucurie
Minciuna, adevăr
M-ai aruncat apoi
În cufărul cu jucării stricate
Astăzi
Ai văzut că mai am ochi
Cu care te privesc
Cu care te iubesc
Cu care te îmbrățișez
Cu care te sărut
Mi i-ai scos
Privirea mea ți se părea prea insistentă
Iubirea, prea dulce
Îmbrățișarea, prea strânsă
Sărutul, prea apăsat
Acum sunt o jucărie
Cu hăinuța ponosită
Fără suflet
Și oarbă
Nu te mai poți juca
Cu mine
Jocuri
Care să mă chinuie
Ce mai vrei ?

Vorbeam
Cu 23 de ani
Puțin triști
Și le spuneam
Să zâmbească
Zâmbetul
E poveste
Și mi-am dat seama !
Zâmbetul Tău
E cartea mea
De povești
Romanul meu
De dragoste
Jurământul meu
De supunere
Deși
Nu l-am citit niciodată
Până la capăt
De câte ori am încercat
Ai închis repede
Coperțile buzelor
Ferindu-ți poveștile
De ochii
Sărutului
Meu

Încet, încet
S-au strâns
Dacă mor
O să te cheme
Notarul
Să ți le dea
O să vuiască
Lumea
Aflându-te
Moștenitoare
Peste ele
Deși
N-ai să le poți schimba
Nici măcar
Pentru
Un Pepsi
Dar lumea lacomă
Așa le vede
Sclipind
Ca aurul
Când de fapt
Ele sunt cenușii
Prăfuite
Și pe alocuri crăpate
Acolo unde
Punând punctul pe i
Penița
A lăcrimat
În locul tău
Fiindcă
Tu
N-ai fost în stare
Nici măcar
Să verși
O lacrimă
Dacă mor
O să te cheme
Notarul
Să-ți dea
Moștenirea
Strânsă încet, încet
Cuvintele mele
Nespusele
Nevrutele
Orfanele
Blestematele
Souvenir
Din călătoria
Vieții mele
Prin Tărâmul Iubirii

Crăciun Fericit tuturor !
Să vă umpleți viața de magie, să iertați și să fiți iertați.
Să reînodați relații, prietenii, iar pe cele pe care le aveți deja să le împodobiți cu farmecul strălucitor al bunătății.
Iubiți, și să fiți.

Domnul Bob

Hei
Frumoaso !
Întorc băieții capul
După tine
Unii te fluieră
Alții îți fac semne
Neciopliți !
Și eu
Te urmăresc
Cu privirea
Ai picioare lungi
Și zvelte
Fundul rotund
Și tare
Sânii pietroși
Buzele coapte
Și roșii
Iar ochii
Îți strălucesc
Ca două stele
În noaptea
În care îi scufundă
Părul tău negru
Și lung
Dacă
Aș fi al dracului
De șmecher
Ți-aș ține calea
Cu un trandafir
În mână
Pentru tine
Iar dacă m-ai lua de braț
Băieții
Nu te-ar mai fluiera
Nici semne
Nu ți-ar mai face
Și poate
Că ne-ar sta bine
Împreună
Iar lumea
Toată
Ar întoarce capul
După noi
Ce zici ?
Frumoaso !

Te voi găsi
Orice ai face
Să te ascunzi
Să fugi
Gândurile mele
Zboară
Mai repede
Și mai sus
Decât avioanele
Ajung
Lângă stele
Și de acolo
Se uită
Cu ochi
De noapte lăcrimând
La tine
Fugind
Ascunzându-te
De cele mai frumoase
Cuvinte
Din lume
Tocmai
În brațele
Babilonului
Ce înțelegi
Din ce-ți spune
El ?
Când eu
Cuvânt
Atât de simplu
Te iubesc !

Citesc
Urâtul
Cel despre care ai spus
Că ți-a fost scris
Murdar
De gândurile mele
Murdare
Și nu văd
Nimic
Mai frumos
Nici mai curat
Cine
Te-a mai iubit
Atât de urît
Atât de umilit
Atât de batjocorit
Ca mine ?
Cine
A mai murit
De atâtea ori
Atât de groaznic
Doar gândind
Că iubirea
A fost făcută
Pentru numele tău
Și doar ție ți se cuvine ?
Cine
Te-a ținut în brațe
Mai tandru
Mai ocrotitor
Decât cuvântul meu
Închinându-se ție ?
Cine
S-a mai luat la harță
Cu Zeii
Cu Olimpul
Doar ca să fie
Singurul glas
Care-ți spune
Te iubesc
Cine ?
Citesc
Urâtul
Prin care
Spui tu
Că te-am iubit
Murdar
Și nu găsesc
Nimic mai frumos
Doar tu
Ceamaifrumoasă
Ești mai frumoasă
Decât iubirea
Dar asta nu înseamnă
Că iubirea
Mea
E urâtă
Ori murdară
Înseamnă doar
Că a obosit
Să fie călcată
De picioarele tale
Frumoase

Numai văzându-te
Zâmbindu-mi
Am știut
Că mi-e sfârșitul
Și am simțit
Ștreangul sugrumându-mi
Tăcerea
Care a început să se zvârcolească
Agățată
De grinzile Raiului
Horcăind
Cuvinte iertătoare
Sub privirile aprige
Ale nepăsării
Devenită neputincioasă
Ai râs apoi
Și ghilotina amintirilor
Mi-a retezat
Gâtul înțepenit
Al despărțirii
Care nu s-a mai întors
Nici la stânga
Nici la dreapta
De când
Plecarea ta
L-a imobilizat
Într-o direcție
Nemaicunoscându-te
Și așa
M-ai ucis a doua oară
Mort fiind deja
Ai suflat peste mine
Iluzii
Doar cât să mă trezesc
Să-mi văd
Sfârșitul
Fastuos
Pe care mi l-ai pregătit
Cu toată frumusețea ta
Cu toată amintirea noastră
Cu tine întreagă
De parcă
Ți-aș fi fost
Rege
Nu bufon
Am vrut să-mi răscumpăr
Cu minciună
Liniștea
Aruncând vina
Pe Te-am iubit
Dar
Ca un nefăcut al sorții
A fost acuzat
Pentru complicitate
Un nevinovat
Te Iubesc
Iar mulțimea bârfelor
S-a îngrămădit spre eșafod
Să-l vadă
Agonizând
Fără să știe
Și nici tu
Că de fapt
Ne-ai condamnat
La veșnicie

Sunt un zid
Bătrân
De cărămidă
Putrezită
De ploi și îngheț
Acoperit
De iederă
Verde mereu
Treceai
Pe lângă mine
Zilnic
În drumul tău
Spre ziduri
De sticlă
Și Oțel
Te-ai oprit
Doar una
Din zilele voastre
Lângă mine
Vorbeai la telefon
Cu cineva
Care vorbea
Cu tine
La telefon
Eu ți-am șoptit
De aproape
Cuvinte
Adevărate
Cu verde
Și am tușit
Cu praf
Cărămiziu
Te iubesc
Am șoptit tușind
Te-ai depărtat
Un pas
Mirată
Că un zid bătrân
Vorbește verde
Tușind cărămiziu
Ai dat la o parte
Câteva frunze
Să vezi
Cine
Te iubește
Tușind cărămiziu
Cu vorbe verzi
M-ai netezit
Cu palma ta
Albă și moale
O inimă
Ți-am lăsat în ea
Cărămizie
Bătând verde
Te iubesc
Cam de patru ori
Pe minut
Te-ai uitat
La ea
Și ai lepădat-o
Dezgustată
Îți murdărise palma
Albă
Cu verde cărămiziu
De Te iubesc
De atunci
Pentru restul
Zilelor
Tu
Nu te mai oprești
Lângă mine
Eu
Nu mai șoptesc
Te Iubesc
Verde cărămiziu
Și iedera
S-a uscat
Nu mai are
De ascuns
Cărămiziu
Sub verde
O inimă
Lepădată
Cu dezgust alb
De oțel și sticlă

Cât de frumoasă și tot tu ești
Chiar dacă în păr nu ți-am mai răsucit inele povești
Nici de pe frunte, cu sărut, încordarea nu ți-am mai șters
Iar la ureche șoapta și-a tăcut rușinatul ei vers
Chiar dacă mâna nu ți-am mai strâns-o cu dorință fierbinte
Brațelor le-ai respins îmbrățișările neîndrăznind să te-alinte
Nopțile prea scurte, de când încă nu erai atât de frumoasă, nu ne-au mai fost
Și ai uitat trecând peste zile netrebuinciosul meu rost
Cât de frumoasă și tot tu ești
Doar c-ai fugit cu balaurul din cartea mea de povești

Vă spuneam că nu postez media, dar azi am lipsă de inspirație și mi-am adus aminte de ceva ce mi-a plăcut foarte mult.
Enjoy !

Te-ai încuiat
Într-un labirint de oglinzi
Tu
Într-una și o mie
De taine
Doar prima
Curată și limpede
Mi-a umplut ochii
Cu lumina ta
Când n-a mai încăput
Mi s-a vărsat
Peste gene
În suflet
Curgea
Trupul tău
În trupul meu
Sugativă
Sâmburi de șoapte
Au încolțit
Crescut
Înflorit
Rodit
Iubire pentru tine
S-a uscat
Rodul lor
Negustat
De buzele tale
Și s-a spart
Prima oglindă
În care tu
Mi te oglindeai
Numai mie
Umbre
Bârfe
Fapte
Chipul tău
Strâmb
Se oglindeau
În celelalte o mie
Fugeam
Să te găsesc
Să te scot dintre ele
Să ieșim
La seninul poveștilor
Dar mă loveam
De luciul perfect
Al iluziilor
Celor o mie
La stânga
La dreapta
Înainte
Coridoare întunecate
Mărginite de iluzii
Perfect șlefuite
Oglindind
Umbre, bârfe, fapte
Chipul tău strâmb
Hâduit
De priviri murdare
Băloase
Le-am urmat
Să te găsesc
Teafără
Și neatinsă
Ce idee am avut
Proastă
Am ieșit din labirint
Și te-am găsit
Întinsă
În poiana poftelor frământându-te
Când una, când alta
Când oboseau
Chemau altele
Să te frământe
Poate chiar mai multe deodată
Cine mai știe
Pe mine
M-a orbit întunericul
Amăgirilor
Dar tot e bine
Că nu mai pot să văd
Ce întâmplări
Petreci
Am doar amintirea
Primului tău chip
Și un suflet plin ochi
De lumina ta
O să sorb din ea
Puțin câte puțin
Să-mi ajungă
Până mor

Am fost întâi puțin topită, de emoție, o ciocolată
Apoi o floare în sertar, cu degete-înțepate-n spinii nerăbdării strecurată
În fiecare zi, un zâmbet căutându-l pe al tău
Iar când nu te vedeam, am fost împresurat de rău
Și gând, cu mine să îți murdărească trupul
Buze gustându-ți, prea zgârcit, sărutul
Am fost și două inimi mărunțele la început de primăvară
Un jurământ nespus la miez de noapte-aniversară
Un drum pe care timpul s-a oprit în poarta dimineții
Dorința de a-mi dezlega tu ghicitoarea vieții
Cuvinte, stele nu sunt pe cer atât de multe
Scrise cu șoapte, urechile tăcerii tale să le-asculte
O palmă întâlnind-o grăbită pe a ta mereu
Am vrut doar eu să-ți fiu când tu n-ai vrut să-ți mai fiu eu

Și ochii tăi au fluturi
Amorezați de-a ta privire dulce
Blajin cu genele îi scuturi
Când între buze vor să mi se culce

Pe ale tale tale descuiate
Lumea se-înghesuie s-o vadă
Sătule de-întristând singurătate
Șoapte lăsându-se dorinței pradă

Iar pe obrazul alb ca neaua
Buimac roșește o mirare
Când peste gura ta pun șaua
Și-o-încalec voinicește cu o sărutare

Într-o zi
Ți-am furat mirosul
Fără să știi
Când
Te-ai parfumat
Puțin
La încheietură
Erai curioasă
Dacă-mi place
Poate vroiai să știi
Dacă-i va plăcea și lui
N-aveam de unde să știu
Ce aveai tu
În minte
Dar
Ți-am mirosit
Pielea
Am inspirat adânc
Și am expirat
Parfumul
Am păstrat
Doar mirosul tău
De teamă
Să nu-l pierd
N-am mai respirat
Iar noaptea
Mi-ai spus
Noapte bună
Și te-am rugat
Să mă adormi
La piept
Dar cred că m-ai mințit
Cum făceai mereu
Și de fapt
M-ai aruncat pe noptieră
Eu
M-am afundat
Între perne
Și am suflat peste ele
Mirosul tău
Am verificat
Apoi
Să nu fi rămas
Vreo urmă
Din parfumul
Pentru el
Nu era
Pernele mele
Miroseau doar a tine
Erai doar tu
Între ele
Și eu peste tine
Nu te gândi
La mizerii băloase
Nu
Nu te-am posedat
Lacom
Te-am luat în brațe
Să dorm
La pieptul tău
Așa cum îmi promisesei
Mințindu-mă
De fapt
Mă aruncasei
Pe noptieră
Ca pe un cercel
Cu toarta ruptă
Ce e straniu
Pernele mele
Au mirosul tău
Și astăzi
Iar eu
Din noaptea aceea
Am uitat
Să respir
Miraculos
Mirosul tău
Mă ține
În somn
Veșnic
Ce bine
Că nu mai trebuie
Să inspir
Parfumul
Pentru el
Oricum
Mirosea urât

Ochi negri, sprâncenele cu blând penel sunt desenate
Capăt de drum buzele sunt pentru-ale sărutului păcate
Un zâmbet învelind dorințe strălucind mister istovitor
Și gânduri fermecate încărcând priviri cu dulce dor
Părul e-ascuns în roșu borangic cu flori pictat
Doar câteva șuvițe din strânsa lui îmbrățișare au scăpat
Și ar mai fi ceva de spus ca taina ta toți să o știe
Dar eu sunt egoist, și-n plus, în minunate vorbe mi-a fost dezvăluită numai mie