Dintr-un necunoscut


​Nu-i mai lipsise
Niciodată
Acum o simțea
El
Anotimp pierdut
Lăsat la îndemânarea
Timpului
Frământat în palmele lui
Ca un lut
Fărâmicios
Mereu zidindu-se
În ea
Ca unul
Dintr-un necunoscut

Anunțuri
  1. #1 by angel12th on 12 Noiembrie 2016 - 14:03

    Jumatati si totusi intregi, doua scantei vesnic aprinse, apa nu i stinge, vantul nu i bate, fug si revin mai aprins, luptandu -se cu furiile moralei, se regasesc intregi in rasarit si apus, intregindu-se in lumina vietii.
    Daca poetul din dvs si ar da masca jos in fata sortii, soarele ar putea topi chiar si o inima de gheata.

    Succes in continuare si in inspiratie.

    • #2 by Domnul Bob on 12 Noiembrie 2016 - 17:55

      Mulțumesc!
      Poet, nu știu, dar soarta mea e masca. M-aș simți vid fără ea.

    • #3 by angel12th on 12 Noiembrie 2016 - 19:31

      Atunci cu masca si fara masca, poezia sa-ti incante inspiratia.

  2. #4 by Maria(araoimi) on 12 Noiembrie 2016 - 12:41

    …anotimp pierdut!
    Frumos! 😊

    • #5 by Domnul Bob on 12 Noiembrie 2016 - 17:55

      Pierdut. În anotimp.
      Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: