Prin vene
Îi curgeau sevele
Lumii
Faceri
Și desfaceri
De farmece
Și patimi
De s-ar fi tăiat
Cu ascuțișul
Vreunui cuvânt
Ar fi murit
Golit
De povești
Într-o baltă
De adevăruri
Purtătoare
De viață

Nu-și găsea
Ipoteze
Să n-o iubească
Cronic
Totuși
Toate mitologiile
Astrale
Îi demonstrau
Că timpul lui
Sfârșise începând
Gravitația
Unei supernove

Și pentru că
Trebuia
Să-i poarte numele
Nebun
I-a spus simplu
Verde
Să o cheme
Ca pe trupul florilor

O privea
Cum vara
Își privește
Printre genele
Norilor
Arcul de triumf
Al culorilor
Îl privea
Cum primăvara
Își privește
Fecioria
Dăruindu-se
Verii
Rodind-o

N-ai să înțelegi
Niciodată
Prin ce minuni m-ai trecut
Nevrându-mă
Cum mi-ai deschis
Cerurile
Cum mi-ai dat să gust
Sămânța rostului
Divin
Cum m-ai făcut
Lut
Din carne
Ca între palmele tale
Să mă împlinești
Universu-ți
Împlinindu-mă-ți
Pe buze
Cuvânt

Ce culoare
Au ochii mei
L-a întrebat
Cu palmele micuțe
Acoperindu-i
Pe ai lui
Iar peste el
Năvăliră nopți
Verzi
Chemându-se la apus
Și despărțindu-se la răsărit
Ochii tăi
Au culoarea rătăcirilor
Noastre
I-a răspuns
Mușcându-i buzele
Cu gust
De singurătate

Când Cerul
Îmi va fi ocean
Mă voi scufunda
Poseidon
În neștiuturile lui
Să-ți culeg stelele
Perle
Din scoicile galaxiilor
Melci uriași
Răsucindu-le
Timpuri
De nepromis
Dar pe care
Nici măcar Zeus
Nu mă poate împiedica
Să ți le număr
Clipe
Iubindu-te
Etern
Amphitrita

S-ar fi înfruptat
Din trupul ei
Ca un apostol
Flămând
De cunoașterea
Sfințeniilor
Întrupându-i-se
Viață
Apoi
Dar se temea
Că potrivindu-li-se
Solstițiile
Să nu i se îndrăgostească
Zilele
De nopțile-i
Aniversare
Niciodată
Lui

Nu o iubea
Nepotrivit
O iubea
Nebănuit
În fond
Bănuielile
Sunt încruntările
Certitudinii
Iar sprâncenele ei
Le sărutase
De atâtea ori
Că uitaseră
Până și mirarea

O citea
Cu degete oarbe
Pipăindu-i cuvintele
Aspre
Cele albe-i
Înghețau
Zâmbetele
Moi
Cele negre-i
Topeau
Încruntările
Închipuindu-și
Toate poveștile
Ei
Avându-l
Aievea
Cu neștiința
Petrecândusurilor

Toate geometriile
Astrale
Îl desenează gravitând
Permanent
Staționar
Complicat
În nopțile ei
Privind
Dinspre răsărit
La apus
Inel
Al cincilea anotimp
În flăcări
Eclipsă
De el
Întâmplându-se
La solstițiu

Când zâmbea
Se întâmplau multe
Miracole
Iată
Primăvara
Și-a împletit părul
În lanuri
De vară
Iar teii
Au devenit
Portocali
Chiar gândurile mele
Poartă
Ca nicicând
Sandale
De profet
Iar în palme
Ni se ghicește
Viitorul
În linii întortocheate
Ca într-o gravură
Orientală
Ilustrând
Niciodată spus
Ultimul basm
Fără știrea ei
Petrecându-se

Nu-i era oricum
Să se compună
Vitralii
Din picături de culori
Afrodisiace
Ungându-le marginile
Cu filigrane
De aramă
Înlesnindu-le
Împreunarea
Într-un înțeles
Greu de pătruns
Desfăcând credința
De Universul
Creației
Cu ticluiri
Iluminate
Suflet și trup
În două lumi
Cândva într-una
A lui
Păcătuindu-i
În ascunsuri

Ea scria
Partituri universale
Scânteind lumi
Născânde
Lui
Pe sub piele
Venele
Își întindeau rădăcini
Încolțindu-l alabastru
Emoții
Necunoaștere
Versete Edenice
Transformându-l
Închipuit
Desenat în nisip
De degete căutându-i
Prietenoase
Apucătura
Mâinii
Aspră
Părăsindu-l
Când nu și-a mai fost
El
Scotea cuvinte
Din mărginimi fără sensuri
Le desfăcea
Le scobea
Căutându-le perla
Cele mai multe le arunca
Sterpe
Puține îi erau
Ei
Punct de sprijin
Răsturnându-și
Universurile
În gândurile lui
Dulce
Nemaifiindu-se
Ielelor
Artizan

Este o chimie
A timpului
Reacție ireversibilă
A amestecându-se-lor
În creuzetul unui trup
De lut
Amaruri sentimentale
Săruri pasionale
Atingeri cosmice
Nespusuri cuantice
Generând endotemp
Amintiri onirice
Transformări mistice
Ale farmecelor
Edenice
În dureri
De plumb

Mirosea a tei
Și lavandă
Iar seara topea dulcețuri
De pară coaptă
În cuptor
De lună plină
Scăpată miraculos
Din încleștările
Zodiilor
Nemușcată încă
De colții rozelor
Aș fi adormit
În părul ei
Acoperindu-ne cu gânduri
Curioase
Sfioase
Iar diminețile
Le-aș fi făcut pe toate
Perne
Dar …
De ce mă spun ție
Cu toate
Păi
Ea nu știe
Că m-ar asculta
Atât de minunată
Cum ești tu

Stătea nemișcat
Într-o veșnicie poruncită
Din vrerile ei
Ai fi zis că-i pierdut
În labirintul lor
Oniric
Dar nu
El aștepta
Întoarcerea zeilor
În Olimpurile lor
Că atunci
Printre muritori
El ar fi avut-o întâietate
Așa că aștepta
Să-i fie rândul
Devenirii
Sfânt
Prăpădindu-i-se
În credință

Cumva
O nepăsase
În ultimele lui
Timpuri
Probabile
Ar fi fost multe
Cauze
Totuși ipoteze
Fără demonstrații
Statornic
Adevărul
Nescornit
Neiscat
Dintr-o ambiție
A lui
Era
Că nu mai găsea
Ca ea
Alta Ceamaifrumoasalui
Că nici
Nu căutase
Dar ce știa
Ea
Despre el
Nimic

Era frumoasă
Ca o seară de vară
Care-ți întâmpină singurătatea
Cu buzele calde
Ale apusului
S-ar fi dat
Prins în misterele ei
Să-i poată picta rodniciile
Cu penelul răsuflării
Întinzându-i culorile rușinării
Cu degete nerușinate
Dar el mergea către răsărit
Acolo unde poveștile
Mor
Devenind
Neamintiri

Eu nu știu
Să fac aur
Doar castele
Din cuvinte
De nisip
Să le spele apele
Timpului
De murdăria gândurilor
Netezindu-le
Mal
Unde eu
Așteptându-te
Să mă răsucesc
Sidef
Într-un ghioc
De-ai să mă pui la ureche
O să te ghicesc
Vară
Șoptindu-te
Ceamaifrumoasă
Iluzie

Frumoasă era
Toți întorceau capul
Când o vedeau
El
Singurul
Și-a întors viața
Doar că
Ea
Singură
Era cu spatele
Așa cum stai
Când se uită toți
După tine

Ce femeie frumoasă !
Cum ar fi ?
Se întrebau unii
Ah, de-ar fi !
Se rugau alții
Ba erau și dintr-aceia
Care treceau hotarul
Nespuselor
Cu pașii hoțești
Ai mângâierilor
Surprinzând-o descoperită
El
Ca un general căzut în dizgrație
Nota tot
Pe o hartă complicată
Trasând curbe
Astrale
Gândind strategii
Universale
Așteptând prielnicia
Solstițiului
Când urma să-i trădeze prietenia
Cu un nehotărând-o
Te iubesc
Destrămător de ceruri
Amestecate infinit
În singura lacrimă
Dăruindu-i-se vreodată
Ucigându-l
Cu otrava
Presupunerilor

Se tăia
În porții egale
Una
Ei
Și una
Ei
Îl ridiculizau unii
Că cine a mai văzut
Așa
Să-i dea ei atât
Și ei doar atât
Îl ridiculizau alții
Că cine a mai văzut
Așa
Să-i dea ei doar atât
Și ei atât
El se tăia
În porții egale
Dându-se ei
Întreg
Până nu și-a rămas
Nimic

De n-ar fi fost
Ea
El
Nu s-ar fi știut
Acolo
La porțile Olimpului
Uneori
Zeii îi aruncau
Câte un sunet
Greșit iscusit
De măiestriile lor
Poate alungânduri
El îl rostea înfrigurat
În privirile ei
Zâmbindu-l amuzată
Iertându-i poticnelile
În limba neștiuturilor
Încruntându-l supărată
Certându-i îndrăznelile
În limba nespusurilor
Socotindu-l nepăsătoare
Uitându-i sfioșeniile
În limba neîntâlniților

Nu s-ar fi știut
El
De n-ar fi fost
Ea

În cuvintele lui
Ea încolțea
Înmugurea
Rodea
Suplu
Dulce bine copt
Cu sâmburi grei
Din care să se nască o alta
Dintr-un același
Devenindu-se altul
Acel
Sfârșindu-l

Scrisorile lui
Se încheiau întotdeauna
Cu semnul încântării
Scrisorile ei
Cu semnul îngândurării

Dialogurile lui
Se încheiau întotdeauna
Cu semnul apropierii
Dialogurile ei
Cu semnul despărțirii

Tăcerile lui
Se încheiau întotdeauna
Cu semnul zâmbirii
Tăcerile ei
Cu semnul disprețului

În alfabetul lui
Toate literele erau accentuate
Cu semnul iubirii
În alfabetul ei
Toate literele erau accentuate
Cu semnul nepăsării

Romanul lor de dragoste
Începea
Cu semnul îndrăgostirii
Și se încheia
Cu semnul uitării

Gârbovite
Încărunțiseră sălciile
De n-ar fi venit el
De mână
Cu Primăvara
În mijlocul lor
A sărutat-o
Ea și-a rostogolit lacrimile
Verzi
Sălciile
Și-au scuturat pletele
Aurii
Cu fluturi
Verzi
Degeaba
El
Nu o iubea
Nu putea
Îi despărțeau
O iarnă
Și o vară
Le lipseau
Solstițiile
Dar tot ar fi strâns-o
În brațe
Ca a lui
Mai erau atâtea
Anotimpuri
Să le treacă
Împreună

Plouă
Cu cireșe amare
Curg roșu
Și se împreunează
Pământ
Cu negru
Bărbați
Încremeniți
Își dezgheață
Sevele
În dulce
Amarul
Creației
Pline de flori
Mii
De alburi
Le vor fi brațele
Verzi
Și de roșu
Dulce
Amar
Cărămizie
Agonie
Înainte de moartea
Albă
Adunată din mii
De vieți
Albe
Dezbracă-te iubito
Și joacă-mi
Cireașă amară
Cu tălpi albe
În brațe de pământ
Negru
Încremenit bărbat
Dezgheață-mi sevele
Cu dulce
Amarul
Creației
În mii
De alburi
Alte vieți așteptându-mă
În tine
Înainte de agonie
Cărămiziu
Infern

E coadă
La toate chioșcurile
De ziare
Cu tine
Pe prima pagină
Se strânge lumea
Nebună
Să plătească
Câțiva arginți
Pentru ochii tăi
Verzi
Doar câțiva
Cu mâinile în buzunare
Îți comentează
Jerpelit
Frumusețea goală
Toți ceilalți se împing
Unii în alții
Să-ți cumpere
Ochii
Verzi
Au anunțat la știri
Misterul
Din adâncurile lor
De atunci
Toți
Se îmbulzesc să-l caute
Câteva femei
Tinere
Pipăie cu gelozie
Hârtia
Lucioasă
Se visează
În trupul tău
Și sunt uimite
De misterul
Verde
Al ochilor
Dacă ar privi cu atenție
În strălucirea
Tiparului
Iubindu-te
Cu lumina ochilor
Căprui
M-ar zări
Mister

A început să ningă
Cu fulgi mirați
Când am fugit de lângă tine
Peste stradă
Să iau florile
Din mâna târzie a iernii
Care le păstrase
Primăvară timpurie
Pentru tine
Cu mine
Timp trecut
Să ți le-aducă în brațe
Tu întristai
Cu umerii căzuți
Și brațele atârnând
Privind într-o vitrină
O rochie brodată cu fluturi de argint
Cu trenă lungă
Din borangic
Alb
Care nu mai era
Îi ținea locul un manechin
Orb
Mut
Surd
Doar sâni fără lapte
Și coapse fără viață
Din plastic
Negru
Mi-ai auzit respirația vie
Și te-ai întors cu spatele
La vitrină
Iar florile au fugit repede
În brațele tale
Și te-au umplut de culori
În obraji
Și de tremur în glas
Ce căutam eu acolo
Să mă privești întrebări
Cu ochi verzi
În ochi
Fără răspunsuri
Ai râs încet
M-ai luat de braț
Să mergem
Spre Undenueloculmeu
Îți povestisem despre el
Cu o săptămână înainte
Tu săreai
De pe un picior pe altul
Lăsând urme de ciută
În zăpada neîncepută
De alți pași
– De ce mi-ai dat ?
Vrei să fii prietenul meu ?
Am râs eu
– Eu ar fi trebuit să te întreb
Vrei să fii prietena mea ?
M-ai oprit smucit
Cum oprești un cal
Fermecat
M-ai întors spre tine
Te-ai ridicat pe vârfuri
Și mi-ai șoptit
Pe buze
– Vreau să fiu
A ta !
De peste stradă
Dintr-o altă vitrină
Ne privea
Sărutându-ne
O rochie brodată cu fluturi de argint
Cu trenă lungă
Din borangic
Alb
Dar tu erai cu spatele
La ea
Și cu lacrimi
În palmele mele
Fericire