Verde

Și pentru că
Trebuia
Să-i poarte numele
Nebun
I-a spus simplu
Verde
Să o cheme
Ca pe trupul florilor

This entry was posted on 4 July 2015, 23:22 and is filed under Souvenir. You can follow any responses to this entry through RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site.

Comments (6)

#1 by Alin Munteanu on 19 February 2016 - 22:18

Culoarea este in topul preferintelor ochiului uman. In ea descifram cele mai multe tonuri, pentru faptul ca inca de pe vremea primitiva, ne tot holbam la jungla verde din jur.Nu de placere…acolo la panda,camuflati bine, ne asteptau predatorii, si trebuiau dibuiti cumva

Reply
#2 by Camelia on 21 July 2015 - 22:31

Şi ştii tu că demult, tare demult, cred că ţi-am zis că verdele e culoarea care doar aşteptă, necerând ceva, cerând nimic.

Reply
- #3 by Domnul Bob on 22 July 2015 - 22:09
  
  Da, verdele e culoarea eternităților. Îmi amintesc.
#4 by Camelia on 21 July 2015 - 22:30

Dragostea cu ochii verzi ai pisicii.

Reply
- #5 by Domnul Bob on 22 July 2015 - 22:10
  
  … care-mi toarce-n gânduri 🙂
#6 by elena on 6 July 2015 - 8:49

trebuia sa-i poarte numele
trebuia sa se nasca
o noua ea
din priviri, din bocete
din soapte
din farmece de vraci
soptite-n miez de noapte

trebuia s-o priveasca
si pe ea…
sufletul lui trecut
prin focul iubirii
intelegea
folosul amagirii
agaterea privirii
de a celuilalt
asa cum l-a rugat
s-o priveasca
si pe ea…
Ii tragea privirile
se-nvelea cu ele
ca o fecioara
in fond, o chema
Verde
Crud de primavara
Daruindu-se lui
in plina vara.
In noptile lui verzi
o saruta peste
sprancenele mirate
in ochii ei vedea
o mare de verde
cum se zbate
se ratacea in ea
spre viata
nu spre moarte…
pe buzele-i cu gustul
de singuratate
depunea sarut fugar
de teama
sa nu-l simta
Ea….
si sa-l sufoce iar
cu bratele
cu coapsele
incolacindu-i-se
Verde
prea crud
si totusi
prea departe…

Reply