El
Venea în fiecare seară
Aștepta răbdător
Să-i vină rândul
Între două zbateri
De pleoape
I se strecura
În privirile
Închizăndu-i ochii
Rămânându-și-l
Prizonier
El ofta
Din ea
Pănă o adormea
Suspinându-i-se
Apoi
Înainte să plece
Îi făcea și ei
Loc
Între două zbateri
De pleoape
În el
Rămânăndu-și-o
Până în altă seară
Când îi dădea drumul
Să-și poată face loc
Oftându-se
În ea
Între două zbateri
De pleoape
Suspinându-i-se
#1 by slowaholic on 12 March 2015 - 0:16
Mi-era dor să scrii în nuanța asta. E frumoasă.
#2 by Domnul Bob on 12 March 2015 - 0:33
Mulțumesc, Prințesă !
Am privit prin ferestrele trecătorilor, a câta oară, încă o seară-ți frumoasă. Felicitări și admirație pt pasiunea ta.
Dar sigur voi reuși, cândva, să fur condurii fermecați ai Timpului și să-ți bat la ușa Artelor.
#3 by slowaholic on 12 March 2015 - 0:38
Cavalere, ușa mea îți este deschisă oricând. Îți mulțumesc pentru vorbele frumoase. Vise de poveste cu zâmbet să ai!