Scrisorile lui
Se încheiau întotdeauna
Cu semnul încântării
Scrisorile ei
Cu semnul îngândurării
Dialogurile lui
Se încheiau întotdeauna
Cu semnul apropierii
Dialogurile ei
Cu semnul despărțirii
Tăcerile lui
Se încheiau întotdeauna
Cu semnul zâmbirii
Tăcerile ei
Cu semnul disprețului
În alfabetul lui
Toate literele erau accentuate
Cu semnul iubirii
În alfabetul ei
Toate literele erau accentuate
Cu semnul nepăsării
Romanul lor de dragoste
Începea
Cu semnul îndrăgostirii
Și se încheia
Cu semnul uitării
Souvenir 
#1 by diamaantina on 22 March 2015 - 19:21
Aşa cum cred, te-ai prins până acum cine’s, iar că ţi-am lăsat semn înspre mine a fost pentru faptul că eşti dintre cei vechi care s-au întors şi s-au tot întors pe blogul meu cel vechi, să vadă dacă ce şi cum de când am încetat să scriu acolo.
Cât despre puritate, puritatea nu’i vreo râzgâiată, dacă e răzgâiată îi zice altcumva, ghici cum.
#2 by Domnul Bob on 22 March 2015 - 20:18
Statusul pe care-l știu eu, nu, nu-i vreo râzgâiată. 🙂
Cât despre mine, în ultimul timp nu prea am mai fost pe nicăieri, dar e drept, mai treceam pe acolo când mai înfloreau cuvinte oamenii copaci.
Mulțumesc pentru semn, o să mai vin, tiptil 🙂
#3 by diamaantina on 22 March 2015 - 17:05
Dar ce tristă, uneori, pluralitatea, c’aşa am citit în loc de puritate, când lucrurile nu sunt ce par a fi.
#4 by Domnul Bob on 22 March 2015 - 19:15
Pluralitate, hm, de luat in considerare. 🙂
Oh, nu-i chiar foarte trista, dar e o razgaiata, ca orice puritate 🙂
#5 by Dia Mantina on 22 March 2015 - 11:26
Romanele de amor se încheie cu punct, că’n dragoste sunt două semne punctuaţie, semnul întrebării şi punctul, la sfârşit, sub semnul uitarii e epilogul. Un alfabet din care au dispărut toate literele, alfabetul ei.
#6 by Domnul Bob on 21 March 2015 - 19:33
Dar ce tristă (puritatea) ! 😉
Sau altfel spus, el avea curaj, ea avea virtute. 🙂
#7 by ane on 21 March 2015 - 18:25
Realitatea mea de a fi nu e în impas, mă uit în jur fără să fiu surprinsă.. ce puritate prin sufletele unora 🙂