A început să ningă
Cu fulgi mirați
Când am fugit de lângă tine
Peste stradă
Să iau florile
Din mâna târzie a iernii
Care le păstrase
Primăvară timpurie
Pentru tine
Cu mine
Timp trecut
Să ți le-aducă în brațe
Tu întristai
Cu umerii căzuți
Și brațele atârnând
Privind într-o vitrină
O rochie brodată cu fluturi de argint
Cu trenă lungă
Din borangic
Alb
Care nu mai era
Îi ținea locul un manechin
Orb
Mut
Surd
Doar sâni fără lapte
Și coapse fără viață
Din plastic
Negru
Mi-ai auzit respirația vie
Și te-ai întors cu spatele
La vitrină
Iar florile au fugit repede
În brațele tale
Și te-au umplut de culori
În obraji
Și de tremur în glas
Ce căutam eu acolo
Să mă privești întrebări
Cu ochi verzi
În ochi
Fără răspunsuri
Ai râs încet
M-ai luat de braț
Să mergem
Spre Undenueloculmeu
Îți povestisem despre el
Cu o săptămână înainte
Tu săreai
De pe un picior pe altul
Lăsând urme de ciută
În zăpada neîncepută
De alți pași
– De ce mi-ai dat ?
Vrei să fii prietenul meu ?
Am râs eu
– Eu ar fi trebuit să te întreb
Vrei să fii prietena mea ?
M-ai oprit smucit
Cum oprești un cal
Fermecat
M-ai întors spre tine
Te-ai ridicat pe vârfuri
Și mi-ai șoptit
Pe buze
– Vreau să fiu
A ta !
De peste stradă
Dintr-o altă vitrină
Ne privea
Sărutându-ne
O rochie brodată cu fluturi de argint
Cu trenă lungă
Din borangic
Alb
Dar tu erai cu spatele
La ea
Și cu lacrimi
În palmele mele
Fericire
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by elena on 14 February 2015 - 19:48
E inca noapte…
Pasii mei de ciuta ratacita
Abia-ndraznesc s-atinga
Zapada ne-nceputa…
In curand ziua o sa vina
Imi reiau trupul plapand
De primavara timpurie
E inca iarna pe cararea ta
Pasesc ca pe-o alta planeta
Imensa, straina si grea…
Uite o vitrina, cu o manechina!
Imi lipesc fruntea de sticla
Ca o fetita contemplu
Papusa aceea ireala
Cu ochi frumosi
Cu gene lungi, cu irisi stralucitori
Inverzind
Imbracata cu o rochie alba
Cu fluturi de argint
“Pe care eu n-o voi avea niciodata”
Se auzi o voce vibrand
Cine a vorbit?
“Eu sunt Cossette, dintr-un roman
Celebru, despre oameni simpli
Si foarte saraci….
Si-mi doresc o papusa.”..
Femeia Primavara nu-i raspunse
Decat in gand
Doar a oftat
Si fluturii de argint s-au speriat
Zburand din rochia alba
Izbindu-se de geamul vitrinei
Pe care l-au spart…
Si Primavara s-a intristat
In rochia ei cenusie, prea stramta
De la un timp,
N-a trebuit decat sa-si doreasca
Cu adevarat
O rochie alba, cum n-a mai visat
Aproape ca-i vine sa planga
Asteapta o atingere pe umar
Simte o rasuflare in ceafa
Un miros de guma mentolata…
Esti langa mine, ma gandesc
Urmeaza sa ma saruti peste lacrimi
Ia-ma de mana, alearga cu mine
Prin zapada…
Doar stii cat de mult imi place s-alerg
Cu pletele-n vant….
Doar stii
Ca sunt Dorinta intruchipata in cuvant
Ah, de ce trebuie sa fii doar o naluca
Pe care o visez mereu
Cand noaptea e pe duca…
Atunci, in clipa aceea dintre noapte si zi
Tu alearga la mine de oriunde ai fi…
#2 by annaodette13 on 9 February 2015 - 18:14
suflete înrudite.
#3 by Domnul Bob on 10 February 2015 - 4:05
…rodind
#4 by Allexyanna on 8 February 2015 - 21:27
Fericire. 🙂
#5 by Domnul Bob on 10 February 2015 - 4:06
În palmele mele, încă ! Sunt zeu, zeul unei clipe 🙂