Nu-i văzuse niciodată
Chipul
Deși
Se cunoșteau
Așa de bine că
Sânii
Singuri
I se așezau în palme
Pântecul
Singur
I se plimba peste al lui
Uneori
Sărutându-l
Pe gură
Fără să-l mai cheme
Iar buzele
Singure
I le crăpau pe ale lui
Cu suspine
Împreunându-se
Orb
De la naștere
Ochii
Îi erau închiși
În suflet
Dimineți albe
Singure
Nopți întunecate
Singure
Ca un cer
Înalt
Din care
Îi simțea
Doar tărâmurile
Și apele
Trupului
Zvâcnind
Chemându-l să le treacă
Printre anotimpuri
Pe la Ecuator
Și Tropice
Chipul
Ce rost ar fi avut
Sigur era
Ceamaifrumoasă
Doar era a lui
Singură
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by elena on 28 March 2015 - 20:01
Simt o durere
difuza
in tample
in ochii
pe care-i inchid
sa nu patrunda
lumina
care ma doare
mai mult decat
tacerea ta
Ma invelesc
in singuratate
ca intr-un
tunel
Ma gandesc
La tine
Ajung
La pieptul tau
Cu viteza
Gandului
Am nevoie
De tine
Tu esti
Permeabil
Ma lasi
Sa ma scald
In apele
Trupului tau
Zvacnind
Sa capat
Puteri
Pentru inca
Un anotimp…
N-am cum
Sa te uit
Mai ales
Acum
Cand mi te-ai dat
O parte
Din tine
E la mine
In propria
Singuratate