Te superi tăcut, mistic, păgân
Taci cuvintele care verde vorbesc și nu mi te spun
Zâmbești, ca oricând, într-un timp ocolit
Ești frumoasă ca Raiul, eu în el, creator, nu-s dorit
Știu
Sunt veșnic un paj într-un basm prea târziu

Tu, minune
Ești frumoasă ca Raiul din care a început astă lume
Ai râs cristalin și curat de fecioară
Sâni cu muguri pietroși și dulci ca o pară
Mijloc de floare, șolduri rotunde
Coapse nectar, pentru albine între buze flămânde
Ești frumoasă ca Raiul, eu vorbesc și nu-ți spun
Tu înțelegi, ai tăcut, mă privești verde, mistic, păgân
Eu nu-s început, nici destin, nici păcat
Sunt un paj oarecare într-un basm fermecat
Tu ești taină, tâlc, ascunsă în caligrafie
Ești frumoasă ca Raiul, primăvară mereu într-o toamnă târzie

Țin minte
Când Dumnezeu m-a împuns
Să-mi dea
O viață
Mai avea puțin
Verde
În vârful degetelor
Lut
Din buze
Sâni
Și coapse
Ale tale
Lăsându-mi semnul primăverii
Între coaste
Așa te-am găsit
Să-ți sărut pântecul
Purtându-mi numele trei anotimpuri
Încheiate primăvara
Când ochii se fac
Verzi
Și buzele roșii
Se mușcă
Și coapsele dau înapoi
Ce au primit

Îți dai seama
Dacă ne-ar fi aruncat în iordane diferite
Toată credința
N-ar mai fi fost
Creație

Tu nu simți
Că ți-au obosit gleznele
Unde fugi
În orice capăt al lumii
Ai ajunge
O să mă găsești
Așteptând
Anotimp Verde
Să te văd
Primăvară mereu
Mai stai oleacă
Să te văd
Cum prinzi rădăcini
Într-un timp
Care nu știe să mă numere
Până la sfârșit
Mai stai

​Spune-mi
L-a întrebat
Câte poezii mi-ai scris
Astea nu sunt poezii
Sunt gânduri
Bine
Câte gânduri
Niciunul
Toate au fost gata scrise
Eu
Doar ți le-am furat
De prin ascunzișurile trupului
Și le-am învelit în hârtie
De nu mă uita

​O să-ți împletesc coronițe
De ghiocei poznași
La glezne
Să te aud râzând
Când fugi ca primăvara
Din mine
Și să te găsesc
Încă muguri dulci
Mai înainte să te pierd
Într-un un solstițiu de vară
Nu vreau să înflorești
Fără să-ți arăt toate culorile
Dintre ele
Cine știe
M-ai putea alege pe mine
Să-ți deschid petalele
Într-o dimineață
Ca un sfârșit de poveste

​Ți-am umplut palmele
Cu zăpadă
Să-ți faci om
Cu ochi negri
Și nasul cârn
Ca o joacă dintr-un basm
Să-l pierzi la primăvară nepoftit în anotimpul tău
Dar tu ai topit-o
Așa cum topești fulgii
Sărutându-ți legănat obrajii
Bujori de iarnă
Și toată apa cerului
Strânsă de un năzdrăvan în ace mici de gheață
Să-ți furnice degetele
A curs
Mai repede ca timpul înghețând
Amintiri
De teamă să nu le uite
Primăvara
Când le-o fi sete culorilor
De mine

Astăzi a văzut-o
Șchiopăta
Și râdea
O gâdilau furnici
Pe talpa mică și albă
Cuvinte
Buze
De zăpadă țepoasă
Cu mustăți și barbă

Nu sunt convențional
Eu
Te privesc în ochi
Te iau de mână
Și îți aduc pe buze
Te iubesc
Dar tu nu auzi
E prea mare zarva
Tăcerilor
De după
Care
Nu mă lași
Nu mă alungi
Ce nehotărâtă
E iubirea
Asta
Pe care aș vrea
Să mi-o porți
Fără teamă de mâine
Când o să te strângă
Nevoindu-mă
Și o să mă descalți
Să-ți alergi tălpile goale
Scuturate de furnici
Pe linia vieții
Într-o altă palmă

Eu te privesc în ochi
Te iau de mână
Și îți aduc pe buze
Te iubesc
Fără teamă
De mâine
Cel convențional

Ești Ceamaifrumoasă
Faptă a Demiurgului
Când te-am furat a râs
Că dintre toate
Doar tu
Mi-ai intrat în piept
Cu bocancii plini de furnici
Apoi m-a lăsat
Să-ți cotrobăi prin vise
Căutându-mă
Nici nu te-am întrebat
Cred că nu erai atentă
La mine
Mă ai?
Că eu nu știu
Ce vrei
Să mă găsesc
Zâmbet de dimineață
Sau poveste de seară?

Surorile ei
Florile
L-au apropiat
De diminețile ei
Mereu primăvară
Și tot ele
I-au despărțit
Pedepsindu-l
Pentru păcatul de a-i fi șoptit
Pe limba amorului
Naiv
În grădina Raiului
Nu se vorbește

Ce fantastic
Mă însingurezi
Tu
În cele mai crude căutări
Mă simt părăsit
Și de către mine
Plecat să te descopăr
Chemare
Fără întoarcere
Ca o alungare
Din Eden
Înspre credința
Neputinței

Iar acuma
Încotro
Se întrebă în ochii ei pierdut
Verde printre gene
Fluturi
Îl băteau cu aripile
Strânse pumn în piept
Pleacă, pleacă
Îl strigau buzele
Încruntate
Încotro
A întrebat speriat
Încolo
I s-a răspuns
Aici
A fost chemat
De un anotimp
Netrebuindu-l
Iar el se făcu mic
Cât un cuvânt
Rostit de o furnică
Prizonieră într-un bocanc
Gâdilând o talpă albă
De care se lăsă strivit
Cu neatenție
Cum ar fi strivit
Orice primăvără
Cu verde
Îndesând toamna
În desaga timpului
Trecut
Încotro

De azi
Când să-l cauți
Să-l găsești
Aiurind
Ca un cuvânt mic
Rostit de o furnică
Încotro
Umblă vorba
Prin mușuroi
Că n-ar fi iubit-o
A adorat-o

Au fost frumoase
Palmele mici
Strângeau în culori
Mistere
Toate puterile Universului
Anotimpuri șotii
Ori leneșe, harnice, serioase
Vulcani
Izbucnindu-și aprig
Dorințele
Mări
Legănat liniștindu-le
Răsărituri
Furând din brațe drag
Apusuri
Sărutând pe sub pătură
Iar dacă te apropiai
Ca o gâză curioasă
Te puteau îmbăta cu parfumul lor
Pe furiș
Să nu-i lumea știe puterile
Dar numai dacă
Numele tău ar fi fost
Verde

Numai timpul
Nu s-a lăsat îndrăgostit
Și într-o zi
Ca toate
Se pierdură
Lăsând doar
Urmă
Numele lui
Nebun
De dor de culori
Într-un borcan uitat
Pe un colț de masă

Timpul era nemaiîntâlnit
Gramaticile
Îl priveau neputincios
Nu știind
Să-l conjuge dorință
Târziu și trecut
Viitor prezent
Nu

Doar despre tine a fost anul ăsta, doamnă
Despre-începându-mi primăvară către sfârșit de toamnă
Despre castani în floare neluând în seamă bruma
Despre ce nu vom fi, doar despre tine, acuma
Despre zăpezi care nu iartă, despre culori sfioase
Despre nepuse gânduri de amor în slove păcătoase
Despre ochi verzi și buze mure
Despre povești care n-au fost, temându-te să nu te fure
Despre-întâmplări cu râsul tău, un tâlc, în ele
Despre tăceri ușoare și altele istovitoare, grele
Doar despre tine a fost anul ăsta, tu, minune
Și despre un rost nepriceput prin care în mine te-am ascuns de lume

Mă strânge iarna, doamnă
Pe buze-mi dă cu sare
Să uit pe ale tale cu move gusturi de lavandă
Iar de-ți gătesc în strai de roze gânduri în întâmpinare
Le uită-într-un borcan cu apă galbenă de toamnă

Mă strânge, doamnă, iarna, cu ger în piept mă-îndeasă
Și stinge curcubeul, uitat aprins într-un borcan pe masă

Ți-aduci aminte, tu erai vis, culori și primăvară
Mă strânge iarna, doamnă, în nopți polare cu tăcere mă-înfășoară

Ți-am ascuns în bocanci cuvinte atât de mici
Furnici
Cu șoapta lor peltică
Peste buze când le calci, pe talpa albă, mică
Să te gâdile, cu zarva lor din gânduri
Să mă privești, uimire, din gene să îmi tremuri fluturi
Să-mi dai, un zâmbet, cât un zbor de buburuză, mărunțel
În piept să mă împungi șireată cu zahărul din el
Să râzi, să fugi, și nerăbdării să-mi dai roată
Să te întorci, un anotimp de mine, o primăvară fermecată
Am stoluri de povești, atâtea nebunii nepetrecute
Am brațe să te strângă și gură, oriunde-ai vrea să te sărute
Și șoapte atât de mici
Furnici
Pe buze să le calci, cu talpa albă, mică
Să râzi când gâdilă iubindu-te cu limba lor peltică

Se întâmplă ceva cu mine, doamnă
Simțăsc pe buze buze cu move gusturi de lavandă
În piept mă răscolește, nălucă verde, primăvara
Și nu dorinți mojice îmi sbat rușine-n tâmple sara
Oftez înluntru înlănțuit în chinuri dulci, mă scaldă ferbințeluri reci
Mi-i teamă să te chem în brațe, poate o să-ți placă să rămâi, dar poate o să pleci
Ți-am strâns puținele priviri și atâtelea tăceri, din ele am făcut altar
De-mi dai un zâmbet o să-mi crească aripi și o să sbor la tine cum o sburat la Soare acel nebun Icar
Visez că te sărut cu gura, din tălpi până la frunte, ca pe o icoană
Ceva grozav se întâmplă în mine, eu cred că te iubesc, frumoasă doamnă.

Ochii lui povesteau
Întâmplări
În care buzele
Încă nu gustaseră
În care palmele
Încă nu mângâiaseră
În care nopțile
Încă nu începuseră
Dimineți privindu-l
Ea
Prima Primăvară a lumii
Știi
I-a spus
Aproape că am simțit
Cuvintele tale
Sărutându-mă
Și fugi râzând în anotimpul ei
Uitându-se în urmă

Într-o zi o să găsesc
Un nasture și o agrafă
Cunosc
Un bătrân
Mi-ar da bucuros
În schimbul lor
O floare
Tu
O să ți-o prinzi în păr
Și în obraji
Culoarea ei
Pe buze
Parfumul
Și o să dai fuga la oglindă
Să te vezi
Cum te văd ochii mei
O să râzi
Iar bătrânul
O să-ți încheie haina
Neliniștitelor gânduri
Cu nasturele
Iar cu agrafa
O să-ți prindă în piept
Poema mea de amor
Sfârșindu-mi căutarile
Cu tine
Mereu
Mai frumoasă
Decât grădina Raiului

Nu era magician
Un fermecător
Poet
Rimând iluzii
Vrăjitor de gânduri
În priviri
Uimite
Cu străluciri și umbre
Mințind
Printre decoruri fantastice
Era doar
Un fierar strunind
Cu cleștii neîndemnării
Focul
Pasiunilor topindu-l
Turnându-l tăcere
Într-o necunoscută
Formă a Creației
Divină
Un cărăuș
Al palmelor
Care nu vor mângâia niciodată
Mugurii Primăverii
Vestind-o
Un sacagiu
Apa vieții
Ea nevoind-o
Setea ei
Un magician
Fermecător
Un vrăjitor
Poet
Care s-o transforme
Din primul sărut
Într-o alta
Femeia lui
Biet fierar
Ce nu știe a mânui
Focul apusurilor
Nici scânteile dimineților
Astâmpărând setea
Mugurilor
Cu apa vieții

Spune-mi
L-a întrebat apăsându-l
În piept
Tu simți
Pentru mine
Eu trăiesc
Pentru tine
I-a răspuns
Și stelele s-au dezvelit
Din așternutul Cerului
Auzindu-i cuvintele
Blasfemie
A strigat Universul
Trimițând peste el Timpul
Pedeapsă chinuitoare
Numai ca el trăia deja altă viață
Alunecase încet
Chemat cu șoapte încă crude
Printre coapsele mieroase
Fierbințindu-i pântecul
Acolo
Unde povestea prinde viață

Nu puteai spune
Că o iubea
Canonic
Săpându-l în piept
N-ai fi descoperit substanțele chimiilor
Euforice
Doar un tipar astronomic
Perpetuu
Pulsari sentimentali
Sori în expansiune
Stele la perigeu
Quasari scânteind amor
Pentru buzele ei
Nerăbdătoare
Să-i cunoască atracțiile
Sărutului
Pentru trupul ei
Nerăbdator
Să-i fie univers de studiu
Pentru divina încercare
A Creației

S-o înveți în șoaptă
Mărturisire
Frumusețile Raiului
Disperările alungării
Truda credinței
În șoaptă
Dezvelindu-ți-se
Călătorie dintr-un răsărit
Ție
Magul ei
Minunea ta
Lăsându-vă-ți misterul
Creației
În urma trecutului
Săpată în piatra aruncată
Într-un ochi
De Univers
Neliniștiindu-l

Am început să studiez pe toți marii filozofi și artiști ai lumii mă macină o curiozitate îmbolnăvitoare vreau să cunosc toate chipurile frumuseții din antichitate până astăzi doar al tău e în toate scrierile în toate picturile în toate armoniile cum ai putut să mă înșeli cu toate gândurile chiar mai dinainte de a le naște mi-e și frică să mai caut frumusețea în rezultatele științelor cine știe ce formulă devastatoare mi-aș găsi acolo sunt sigur că și Universul s-a născut cu tine în gând iar big-bang-ul e doar vestirea venirii primăverii tu și-ți spun toate astea dintr-o suflare să n-ai timp să mă mai înșeli și cu un viitor deja gândindu-te eu te vreau numai pentru mine și te iert că ești atât de frumoasă nu mă pot gândi decât la tine primăvară vestită de la primul scâncet al Universului.

O să-ți ascund în bocanci mușuroaie de cuvinte mici
Furnici
Să te gâdile când calci mirând necunoscuturi
Și fluturi
O să-ți agăț în gene
Când clipești, să chemi, să vină primăvara mai devreme
Cuvinte zâmbete, minune, o să-ți cos pe buze
Pe degete, în buricuțe, să simți cum te sărută buburuze
Iară în asfințit, cuvinte adunate-n sac de tâlc o să-ți răstorn în vis
Frumoasa, tu, sfiosul, eu, și o poveste care încă nu s-a scris

Într-o zi o să am
Mulți bani
Și o să-ți cumpăr
O gogoașă cu gem de caise
O să fii surprinsă
De așa cadou
Dar
Din geometria ei spațială
S-a inspirat Universul
O să muști din ea
Și o să simți ce gust are
Gravitația
Căzând
Râzând
În brațele mele
Nu-i așa
Că diamantele nu-s bune de nimic
Când iubești?

Îi desena pe hârtie
Tot felul
Gângănii sentimentale
“Ha-ha” râdea ea
Că unele o gâdilau pe tălpi
Mici și albe
Altele o îmbujorau
Că le simțea ciupind-o
Printre coapse
Cu buze umede
Ori alergându-i-se pe sâni
Ba se speria de unele
Că le găsea ascunse
Cotrobăindu-i prin gânduri
Când termina câte un desen
Ea îi lua hârtia și pleca
Într-o zi căutând-o
A gasit un caiet
În el presate toate
Desenele lui
Iar pe copertă un titlu mare
Scris cu cerneală tristă
“Nu vreau să te iubesc”

​Nu-i mai lipsise
Niciodată
Acum o simțea
El
Anotimp pierdut
Lăsat la îndemânarea
Timpului
Frământat în palmele lui
Ca un lut
Fărâmicios
Mereu zidindu-se
În ea
Ca unul
Dintr-un necunoscut

A rugat norii
Să plece
Îi stăteau în loc
Sub cer
Verde
Tocmai azi
În prima zi
De primăvară
Interzisă
Lui
Toamnă
Celui fericit
De ochii ei

A rugat norii
Să plece
În locul lor a rămas
El
Sprânceana ei
Verde
Curcubeu
Și puțină fericire în stropi
De soare
Tocmai azi
În prima zi de primăvară
A toamnei

Ai văzut
Astăzi soarele a stat
Cu tine
Primăvară
Mereu
Te simt în vârfurile degetelor
Cum înmugurești

A rugat norii
Să plece
Și ei au stat
În locul lui
Verde
S-au întomnat
Tocmai lui
Celui fericit
Ieri
În prima zi de primăvară
A toamnei
Ultima

Ziua-și închide pleoapa, doamnă
Pe gene încă are polenuri de lavandă
Și-n buze tot i se mai zbat tăciuni, aprinși din zori de soare
Cuvinte boierești, tăceri privindu-mă, stânjenitoare
În ochi îi joacă gânduri, dorinți de domnișoară
Fosforuri lucitoare în rouri mici, de primăvară
În palme-i stăruie petale, înghesuite-n ele formidabile culori
Un curcubeu pe umeri poartă și strâns la piept buchetul tău de flori
Într-o cutie fermecată, vreo șase slove adunate în mărturisire
Ziua-și închide pleoapa, doamnă, e noapte bună și atâta fericire!

Pe el nu-l privea
Ca pe un copil
Neastâmpărat
Cu ochi veseli
Ascunzând gânduri
Șotii
Pe el îl alungau
Priviri umede
Temătoare
De parcă l-ar fi descheiat
În piept
Unde agoniza
Strivită
Între bătăi ale timpului
O de ce
Mirare
Că ea

Ai văzut
Toamna asta te poartă strâns
Primăvară
În brațe
Că nu te știi
Străbătându-mi anotimpurile
Abia ai
Vârsta florilor

Frumoasă
Cum e ea
Nu-i poți spune numele
Oricum
Trebuie
S-o faci dezlegând cuvinte
Din ceruri
Verzi
În care ești
Uitat
De primăvara
Frumoasă
Cum e ea

Dintr-o dată
Se simți
Singur
În Univers
Așa
Că începu să-l umple cu scântei
Despre Ea
Doar
La sfârșitul zilelor
Se odihni
Când totul îi era
Verde
Și minunată
Lume
Ea Lui

Tu ești
Mereu primăvară
Iar eu îți scriu
Din timpuri săturate
De mine
Și nu mă semnez niciodată
Tu ești
Mereu primăvară
Iar eu sunt scris
Pe o hârtie săturată
De mine
Și nesemnată
Ca o declarație anonimă
De amor

Tu ești
Mereu primăvară
Iar eu
Sunt scrisul tău
Anonim
Ca să mă recunoști
Cu A de la Amor

Nu poți să-i vorbești
Când te privește în ochii ei
Curge
Primăvara
Într-un pârâu dornic
De soare
Oare
Ești tu
Să-i dai foc
Trupului
Cu gânduri de mâine

Au înflorit castanii, doamnă
S-au lepădat, ce nemaipomenit, de începutul lor de toamnă
De printre gânduri pământii și ruginite, ce nătângi
Și-au început o altă primăvară, cu albe flori, pe degete-înșirate, lungi
Ieșite pe furiș, ca de sub gene de fecioară, cu ochi verzi
Au înflorit castanii, doamnă, să vii, la mine-n piept, să-i vezi
Ce pomi nebuni, la anotimp să se asemene cu mine
Să vii, frumoasă doamnă, să îi vezi, că nebunia lor e despre tine