Archive for category Bufonul

Poveste interzisă (VII)

Se vedeau aproape zilnic, însă doar atât. El o saluta, ea zâmbea politicos, nimic din zâmbetul ei nu lăsa să se vadă amintirea acelei seri de la restaurant, degetele lui alintându-se în părul ei, timpul rămas în loc și uitându-se ca prostul la ei. Ea se și tunsese, amintirea asta nu mai avea obiect, de fapt. Și poate că nici nu-i plăcuse, poate că a acceptat neștiind cum să reacționeze, poate n-a vrut să facă o scenă, și oricum, totul s-a petrecut natural și discret, el nu făcuse niciun gest nepotrivit. Dar nu s-au mai văzut împreună, alături, fiecare își vedea de ale lui. Rar, ea îi mai ținea companie, doar câteva minute, schimbau banalități, el își aprindea o țigară, o privea în ochi, și apoi o mângâia cu privirea, ușor, închipuindu-și că-și plimbă degetele pe sprâncelele subțiri și negre, pe obraji, pe buza de jos, cărnoasă și roșie, pe care i-o prindea închipuit între dinți mușcând-o numai puțin, doar cât s-o sperie, s-o audă suspinând lipsită de reacție, nu s-ar fi putut retrage temându-se ca dinții lui să nu muște mai lacom, până la sânge. Nici n-ar fi putut vorbi, ori țipa, doar ar fi respirat mai repede, teamă amestecată cu durere, dar una dulce, mintea i-ar fi fost răscolită de curiozitate, de poftă, poate, de pasiunea lui, iar el i-ar fi sorbit fiecare respirație, adunându-le pe toate în piept și nemailăsându-le să plece. De asta și ținea în piept fumul țigării cât de mult putea, gândind că-i răsuflarea inimii ei. Ea își încrucișa brațele, cumva ascunzându-și sânii frumoși, nevrând să-i lase și pe ei la cheremul privirilor lui, își lăsa greutatea pe un picior, pe celălalt sprijinindu-se doar pe toc și rotindu-l într-o parte și în alta cu timiditate. Îl privea în ochi cu ochii ei strălucitori, și poate că-i citea chiar gândurile. Nici n-ar fi fost foarte greu, gândurile lui știau să se exprime, deși erau mute nu erau și oarbe. Apoi pleca, salutându-l zâmbind, depărtându-se încet, ca și cum ar fi așteptat ca el să o strige, ea să întoarcă capul, el să-i facă cu ochiul și ea să râdă încet știind că pe furiș o soarbe din priviri.
Începuse să-i placă. De Ea.
Serile se culca cu ea în gând, și-o imagina alături, iubindu-l iubind-o. Adormea zâmbind, știa că ea nu-i va sta în brațe, probabil, niciodată. Nu mai vroia să se îndrăgostească, cel puțin nu așa curând și nu de ea. Dar era frumos să se gândească la ei doi împreună. Ar fi fost ceva exotic, poate, sau, oricum, ieșit din comun, dar fără a fi extraordinar. De fapt îi plăcea emoția pe care i-o stârnea în piept gândul ei, nu mai simțise niciodată așa, cumva tainic, ascuns. Și mai știa că se joacă cu focul, dar credea că-l poate stăpâni.
Diminețile se trezea la fel, tot cu ea în gând, o săruta de “Bună dimineața”, o privea somnoroasă, o privea cât de frumoasă este, o și striga, alintând-o, Ceamaifrumoasă.
Era frumoasă. Și el începuse să se îndrăgostească.
Aici s-a oprit din mărturisire, și-a aprins o țigară și a tras fumul adânc în piept, ținându-l acolo mult și privindu-mă insistent în ochi. Cred că avea lacrimi, sau poate din cauza fumului de țigară. Când l-a expirat n-a ieșit mai nimic, doar un abur albăstrui, ca un veșmânt ponosit al unui suflet chinuit.

Leave a comment

Poveste interzisă (VI)

“Ai putea crede”, mi-a spus, “după toate câte ți-am povestit până acum, că sunt doar lacom după trupuri, însetat după nectarul cărnii. Nu-i deloc așa. Dar nu sunt nici sfânt. Și într-adevăr, îmi place să iubesc, să iubesc cu sufletul, și cu trupul, mai ales, și cât de greu e asta, să iubesc până când gândurile îmi prind viață în pântecul femeii iubite. Atunci de ce obsesia cu L., mă vei întreba. Și-ți voi răspunde că nu a fost o obsesie, nu adormeam cu L. în minte, așa cum adorm cu ea, dar L. era o femeie frumoasă, o femeie care răspândea parfumul pasiunii, o femeie care te privea ca pe un bărbat, nu ca pe un afacere, ori un amuzament. Aș fi putut să o iubesc pe L., nu așa cum o iubesc pe ea, dar destul cât să-mi fi dorit să ne trezim dimineața următoare alături, însă nu suficient cât să-mi doresc să adorm pentru tot restul vieții ostenit de dragostea ei înflăcărată. Și nu cred că ea ar fi vrut altfel. L. ar fi fost perfectă pentru o iubire fără obligații, fără explicații, o iubire revigorantă, de numai câteva zile, din când în când, doar atunci când ne vom fi simțit amândoi prea obosiți de singurătate, de cotidian. Zile în care ar fi urmat să ne dăruim totul unul altuia, trup și suflet, să ne frământăm, să ne dospim, să ne clocotim, să ne coacem, să ne gătim în rețete niciodată îndrăznite, să ne mâncăm, să ne bem, să ne săturăm unul de celălalt, de parcă ar fi fost prima și ultima oară când iubeam. Da, L. ar fi fost amanta perfectă, una pe care să o și iubești nu doar să o folosești.”
A vrut să-și mai toarne whiskey, dar sticla era goală, a strigat după un chelner și a comandat o sticlă de vin. Era nebun ! M-am gândit că o să se îmbete crunt, iar eu trebuia să-l ascult, îi promisesem, altfel aș fi plecat de mult, trebuia să ajung la un chef. Măcar de s-ar îmbăta mai repede.
În așteptarea vinului își mai aprinse o țigară, mi-am aprins și eu una, desena pe fața de masă, cu colțul brichetei, figuri numai de el închipuite și murmura ceva abia mișcând buzele. Chelnerul i-a umplut paharul pe care l-a băut dintr-o răsuflare, apoi m-a privit fix, cu ochi suferind de o iubire cum nu mai văzusem, nu vă mint, atâta durere era în ei, atâtea patimi, dar asta nu-l făcea mai puțin idiot. Un prost.
Și ? L-am întrebat, cum a rămas cu L. ? “Nicicum” mi-a răspuns, “S-a măritat, a dispărut, am revăzut-o ceva mai târziu, era tot luminoasă, dar nu mai strălucea, se transformase în soție. Și ce femeie fusese !” Crezi că ar fi fost mai fericită cu tine ? “Nu, ar fi fost mai fericită și cu mine…” a răspuns chicotind. Sau poate nu, l-am contrazis tăios. “Sau poate nu, dar nu strica să încercăm, cred.” E rău să fii soție ? Nu mi-a răspuns, și-a mai turnat un pahar de vin. Ești un laș, i-am spus. “Da, știu, dar lașitatea provoacă doar dezgust, nu-l chinuie pe celălalt”.

5 Comments

Poveste interzisă (V)

Fusese invitat în ultimul moment la o aniversare, nimic sofisticat, o ieșire la terasă, o friptură, un vin, cam atât. Era deja acasă când a primit invitația, a făcut repede un duș, a îmbrăcat o camașă pe care abia o cumpărase, frumoasă, avea o croială ieșită din tiparele clasice și niște culori vii, o pereche de blugi si a plecat spre restaurant. A ajuns printre primii, era întotdeauna punctual, prefera să ajungă mai devreme decât să întârzie, însă obiceiul ăsta avea și avantaje, își putea alege nestingherit locul la masă. S-a așezat mai către mijlocul mesei și în așteptarea celorlalți invitați a comandat o sticlă de vin roșu, evita vinul alb, ultima oară când băuse vin alb se pricopsise cu o puternică durere de cap, de la sulf probabil. Și-a aprins o țigară și a schimbat câteva vorbe cu cei veniți mai devreme, ca și el. Încet au început să apară invitații și masa se umplea, fuseseră invitați mai mulți decât puteau încăpea, iar de adăugat încă o masă nu se putea din cauza lungimii terasei așa că s-au mai aranjat trei sau patru mese în apropierea celei mari. Mai era un singur loc liber la masa mare când a venit și ea, o văzuse de la intrare, era frumoasă, purta blugi si o bluză neagră care-i scotea în evidență sânii bogați, dar atenția i-a fost atrasă de prietena ei, L., veniseră iarăși împreună. Și-au căutat din ochi locuri, dar singurul liber era undeva spre capatul mesei. El le-a făcut semn să vină în locul lui, L. l-a recunoscut și i-a zâmbit. Zâmbea frumos, în spatele fiecărui zâmbet arunca o privire plină de gânduri ispititoare, iar prin taiorul crem pe care il purta i se desenau păcătos liniile trupului. Pantofii cu toc înalt atrăgeau priviri către gleznele fine pentru ca imediat să le îndemne spre gambele lungi și mai sus spre genunchii rotunzi, dezgoliți de fusta îndrăzneț de scurtă până sub mijlocul pulpelor tari. Privirea lui a îndrăznit mai mult, i-a sfâșiat hainele și a avut-o acolo, pe masă, mușcând-o, sărutând-o, frământând-o, răsucind-o, forțându-i ușile tuturor odăilor trupului cu o vitejie care o făcea să țipe cu supusă plăcere, să-l tragă cu cârligele unghiilor mai adânc în ea, să-l provoace mai cuceritor pe întinsul trupului ei, să-i colinde în galopul buzelor toate dealurile și văile, să-i scormonească toate cotloanele în căutarea comorilor ei femeiești, să-i netezească cu palmele catifeaua pielii mai albe decât damascul feței de masă îndurând acest festin războinic sacrificând fără milă pahare trimise să-și întâlnească sfărșitul pe gresia podelei. Apoi a privit-o în ochi, lăsând-o să-i ghicească aventura gândurilor. Obrajii lui L. s-au îmbujorat de emoție, precum ai unui copil primind cadoul mult așteptat.
I-a rugat pe cei din dreapta lui să se mute către scaunul liber în așa fel încât să elibereze două scaune pentru ele. S-a ridicat și le-a invitat să ia loc, L. l-a sărutat pe obraz, așa cum o mai făcuse, pe colțul gurii, lăsându-l să-i guste puțin buzele umede. Carnea i s-a întărit și în timp ce îi făcea loc să se așeze și-a apăsat ușor palma pe pântecul ei, iar ea a întârziat puțin întrebându-l ceva, nici nu a auzit ce, doar a zâmbit în loc de răspuns și și-a aruncat privirea în ochii ei făcându-i să strălucească de dorință.
Prins în vârtejul poftelor uitase că e și ea alături, dar salutul ei l-a readus la realitate, a salutat-o și el și s-a lipit de grilajul terasei făcându-i loc să treacă, iar în trecere ea și-a lipit sânii de pieptul lui lăsându-l perplex. A schițat un zâmbet tâmp, și-a luat sticla de vin și paharul și s-a mutat la una din mesele adăugate unde se așezaseră doi prieteni de-ai lui.
Se înserase și vinul care a curs fără oprire a electrizat atmosfera, convențiile au fost lăsate la o parte, lumea a început să danseze, grupurile s-au amestecat. Prietenii lui au dispărut undeva la discuții despre fotbal, el a rămas la masă, v-am spus că nu dansa decât blues, nu dansa fără parteneră, și mai mult, în boxe tuna o sârbă, sau o horă, nu le deosebea, nu-i plăcea deloc muzica populară. Și ele rămăseseră cumva stinghere la masă așa că le-a căutat privirea și ridicând ușor din sprâncene le-a invitat la masa lui, nu era foarte politicos, dar el se găsea mai retras față de toată agitația. Până să vină ele, la masa lui s-a așezat sărbătoritul cu încă doi prieteni să ciocnească un pahar și să schimbe o vorbă așa că la venirea lor a mai tras două scaune lângă al lui, iar el s-a așzat între ele. Au mai comandat o sticlă de vin, au ciocnit, și, evident, la adresa lor au început să curgă complimentele din partea celorlalți bărbați, iar la adresa lui glumele răutăcioase. Se simțeau bine toți, iar el, între două femei frumoase se simțea ca un rege. El s-a lăsat confortabil pe spate sprijinindu-și brațele pe spatarele scaunelor lor. L., care era în stânga lui a întors capul și i-a zâmbit din nou, apoi și-a aruncat părul pe spate acoperindu-i mâna. Începuse o discuție savantă la masă, dar el nu mai era atent. Simțurile îi erau toate ațintite asupra lui L. și într-un gest curajos și-a plimbat degetele pe gâtul ei, apoi i-a cuprins umărul în palmă. L. n-a schițat niciun gest, doar l-a acceptat închizând ușor ochii și umezindu-și buzele pe care și le-a mușcat apoi. A început să se joace în părul lui L. împletind inele și trăgându-l șuvițe printre degete. Sărbătoritul și prietenii lui plecaseră, nici nu știe când, dar ei rămăseseră toți trei, unul lângă altul, cu scaunele lipite, fără să scoată o vorbă, prefăcându-se că se disează privindu-i pe ceilalți cum dansează, dar de fapt adulmecându-se ca niște animale de pradă. Ea era puțin stânjenită și ca să spargă tăcerea l-a rugat să-i toarne apă, iar el s-a conformat dar fără să-și întrerupă joaca în părul lui L. I-a turnat cu mâna liberă, apoi, într-un gest care i s-a părut firesc, a început să-i împletească și ei șuvițe în păr, iar ea nu l-a respins, ba chiar a părut că se liniștește, crisparea îi dispăruse.
Nu știe cât a durat toată nebunia asta, poate doar câteva minute sau poate ore, dar au stat așa până când s-a terminat totul și chelnerii au început să strângă mesele.
A chemat un taxi și s-a oferit să le ducă acasă, dar, neașteptat, ele l-au refuzat vehement. A rămas fără replică pentru o clipă, apoi, mascându-și nervozitatea, le-a cedat lor taxiul și dându-i șoferului niște bani l-a rugat să le ducă acasă. El a pornit spre casă pe jos plin de gânduri confuze.
N-a putut să adoarmă, nu-și putea explica reacția lor, s-a gândit să-i trimită un mesaj lui L., să-i ceară o explicație, să înțeleagă, dar a renunțat din orgoliu masculin. Începuse să se crape de ziuă când a reușit să adoarmă.

5 Comments

Poveste interzisă (IV)

S-a trezit brusc, încă era noapte, se trezea de câteva ori pe noapte să fumeze, fuma mult, “vreau să mă împrietenesc cu moartea”, mi-a spus, “îmi place să leg prietenii cu cei puternici, cei de neînvins”, și a zâmbit sumbru, iar ochii i-au strălucit scurt, așa cum lama ghilotinei strălucește când în drumul ei spre gâtlejul condamnatului taie mai întâi o rază de soare rătăcită prin mecanismele punând în mișcare veșnicia, am văzut asta într-un film, nu mai știu care, dar jur că era aceeași sclipire metalică, ba chiar am auzit cum ascuțișul sfâșie aerul îmbâcsit cu miros de putred, de frică, am simțit răcoare pe șira spinării, însă el a continuat să povestească și privirea i-a redevenit blândă și tristă.
S-a ridicat în capul oaselor, dar nu simțea nevoia să fumeze, altceva îi curmase somnul, simțea furnicături în piept și tâmplele îi zvâcneau, sufla greu iar gândurile îi erau pline de ea, goală, printre cearceafuri răscolite, cu fața ascunsă între perne însetate de lacrimi. Pieptul i se zbătea răscolit din interior de o furtună dulce, iar pe sâni se vedeau urmele săruturilor lui, pe coapse avea două vânătai, sau două mușcături, nu prea mari, dar având o culoare dureroasă. Pântecul îi ardea, simțea pe obraji dogoarea lui. A întins mâna să o mângâie, să o cheme lângă el, dar n-a găsit decât un așternut rece. Atunci a simțit pentru prima oară singurătatea. S-a culcat la loc, dar somnul îl părăsise și el, deși avea pleoapele grele, ca după o noapte de amor nebun. S-a gândit că se îndrăgostise de ea, tocmai el, care jurase să nu se mai lase prins de sentimentul ăsta abisal.
A oftat, Doamne ce oftat, s-a auzit în tot restaurantul, lumea a întors capul, mă fixau, pe mine, priviri mustrătoare ! Boul dracului, el se îmbăta, eu îi ascultam povestea cretină și toți credeau că-i vina mea.

8 Comments

Poveste interzisă (III)

N. a venit să-i ceară ajutorul așa că s-a dus, nu refuza pe nimeni, cu atât mai puțin o femeie. N. nu era frumoasa, dar era plăcută, te simțeai bine în preajma ei, nu era mofturoasă, nu se supăra dacă făceai o glumă fără perdea sau puțin ieșită din decor. Râdea mai tot timpul, doar când era supărată devenea țepoasă, dar el o pupa pe obraz, ca pe o soră, și ochii i se înviorau. Sau flirta puțin cu ea, puțin, nu mult, se temea să flirteze cu femei care nu-l atrăgeau de teamă că ar putea ajunge prea departe, iar el nu știa să se oprească la timp. Îi era teamă să nu le provoace inutil suferință. Îi plăceau femeile, cui dracului nu-i plac, dar nu se juca niciodată cu suflete. Tot timpul se lăuda că el face dragoste, nu sex. Un idiot !
Era și I. acolo, cu I. se știa demult, îi împărtășise multe din secretele lui, ca unui prieten adevărat, I. îl cunoștea foarte bine, îi citea privirile, gesturile, tonul vocii, îi descifra fără greș chiar și tăcerile. Avusese cândva ocazia să o aibă, dar era imposibil să nu se afle, cineva îl văzuse bătând la ușa ei, așa că atunci când I. i-a deschis a rămas în prag privind-o, iar când ea l-a invitat înăuntru, deschizând larg ușa și făcându-i loc să treacă, a pupat-o pe obraz, s-a întors și a plecat. A întrebat-o după un timp dacă își amintește episodul, dar i-a spus că nu. Probabil a mințit, din mândrie, din orgoliu, le avea pe amândouă excesiv de dezvoltate. De multe ori devenea insuportabilă din cauza asta.
Era și ea. A remarcat-o imediat, purta, cum altfel, un tricou mulat și decoltat și blugi foarte strâmți. Pentru o clipă a încremenit holbându-se la sânii ei. Ea a zâmbit și a încercat rușinată să-și strângă, inutil, decolteul. A fugit repede și a luat o eșarfă pretextând că se făcuse răcoare. Dar roșea când el se uita la ea, sau când îi vorbea. I se topise toată gheața, iar el se gândi că-i place puștoaica. Începuse să învețe cum să fie femeie.
Când au terminat el a adus o ciocolată, avea mereu ciocolată, femeile adoră ciocolata, iar el adora femeile, pe cele care știau să fie femei. A servit-o pe ea prima și asta a fâstâcit-o peste măsură. S-au amuzat toți.
N-a plecat până nu l-au pupat toate. Și el pe ele.
A ajuns târziu acasă, a făcut un duș și s-a băgat repede în pat. A adormit de cum a pus capul pe pernă, însă nu mai înainte să și-o amintească pe ea rușinată de privirile lui mângâindu-i și sărutându-i sânii. A adormit zâmbind și strângând involuntar perna în brațe.

4 Comments

Poveste interzisă (II)

Se mai întâlneau la petreceri, odată a invitat-o la dans, dar l-a refuzat nervoasă, așa că a dansat cu prietena ei, o femeie superbă, cu trup de viespe și ochi pătrunzători, care s-a lipit de el, nesperat și surprinzător, cu o tandrețe îmbietoare și caldă. I-a șoptit câteva cuvinte cu multe înțelesuri la care ea a râs roșind ușor și nu i-ar mai fi dat drumul din brațe, dar a trebuit când s-a terminat melodia. I-a sărutat mâna, iar ea l-a sărutat pe obraz, mult prea aproape de colțul gurii, zâmbindu-i cu îndemn și zăbovind puțin, ca el să-i simtă buzele umede și întredeschise. Însă la următoarea melodie ritmurile s-au schimbat așa că el a început să bea cu prietenii.
Nu dansa decât blues, nu-i plăcea să danseze singur printre mulți alții, fără să frământe un mijloc între palme, fără să simtă sâni încercând degeaba să se distanțeze politicos de pieptul lui, un pântec lipsit de curajul de a i se împotrivi în strânsoarea fermă, fără să-și lase cu neglijență palma să coboare, dar nu prea mult, doar puțin sub limita decenței, pipăind fără vulgaritate, doar cu dorință transformată în mângâieri lente fundul pe care l-ar fi strâns și mușcat cu lăcomie, fără să-și împletească coapsele în atingeri fierbinți cu altele împotrivindu-se să le primească pe ale lui între ele, simțindu-l tare și nerușinat.
De printre ceilalți bărbați n-a mai avut curaj să-și continue gândurile, doar a urmărit-o cu privirea în flăcări toată noaptea. Femeilor nu le plac bărbații aflați în pragul beției, mai ales celor frumoase și dorindu-se iubite. Inevitabil s-a îmbătat și toată vraja a pierit ca și cum n-ar fi fost.
Târziu a ajuns acasă și s-a trântit, așa îmbrăcat, direct în pat, trezindu-se după ora prânzului, însetat, cu o durere de cap înfiorătoare, dar și cu gândul, și trupul, la prietena ei. Avea poftă de ea, de mult nu mai dorise atât de flămând o femeie, și ar fi sunat-o, dar ce să-i spună, că o vrea la el pentru o oră ? Avusese o șansă, dar o risipise în băutură. Și oricum îl durea capul, o scuză numai bună pentru neputința lui de azi noapte.
Și-a aprins o țigară și și-a făcut o cafea. Încerca să-și amintească cât mai multe detalii despre noaptea trecută, poate că la cheful următor i se va schimba norocul, dacă va înceta să mai bea fără măsură. Curios, însă, cel mai clar și-a amintit refuzul ei de a dansa, și cu toate că la momentul respectiv nu-l afectase, acum se simțea furios. Era un tip foarte politicos, vorbea frumos, iar erotismul și-l masca cu multă diplomație, evitând cu eleganță orice priviri curioase care ar fi putut duce la situații incomode. Era chiar romantic, ce mama dracului nu i-a plăcut ei ? De parcă ar fi fost vreo Prințesă ! Devenea arțăgos, îl deranja, stupid și tardiv, indiferența ei. Și-a mai aprins o țigară ca să-și potolească furia mai înainte să ducă iar la culcare, deși de enervare îi pierise somnul, iar capul îl durea și mai tare. Acum îl măcina o curiozitate obsedantă și vanitoasă. Ce dracu’ nu-i plăcuse la el ? Încercă să-și mute gândul către prietena ei, să simtă iar lăcomie carnală, dar îi pierise și pofta asta. S-a dus și s-a întins în pat, până la urmă mahmureala trebuia să-l adoarmă.

Leave a comment

Poveste interzisă (I)

Și-a mai turnat un pahar de whiskey deși băuse deja foarte mult. Avea privirea rigida și făcea eforturi să vorbească. I se zărea încleștarea maxilarelor încercând să spargă sâmburii tari ai cuvintelor pentru a le scoate întreg miezul amar al adevărului. O clipă m-am gândit că vrea să moară otrăvindu-se cu cea mai la îndemână uitare și mi se spovedește mie, celui mai mare dușman al lui, ca un ateu căutându-l pe Dumnezeu pentru a-I dărui ultima suflare într-un gest, inutil, al iertării și împăcării. A sorbit încet privind în pahar ca într-un glob de cristal ningându-i cu liniște trecutul, și-a aprins altă țigară, deși mai era una uitată abia aprinsă în scrumieră, și a început să-mi spună povestea lor.

O vedea aproape zilnic, când și când mai schimbau un salut, poate și câteva vorbe, dar nu o privise altfel decât ca pe orice altă femeie frumoasă. Se uita după ea închipuindu-se mușcându-i cu poftă coapsele care se ghiceau îndărătnice prin blugii strânși și sărutându-i lacom sânii pietroși, încăpățânați și ei, dar prea puțin ascunși de tricourile mulate și decoltate. Curios, nu purta aproape niciodată fustă, foarte rar câte o rochie lungă în care se ascundea cu totul, devenind aproape invizibilă.

Dar se uita după multe, doar ca să le dezbrace cu privirea și atât, era prea comod ca să încerce vreo apropiere, numai la unele căutând să vadă dacă în adâncul formelor lor rotunde fremăta vreo ispită și pentru suflet. Când dorea cu adevărat o femeie o privea în ochi așteptând să-l strige ea cu privirea, trăgându-l înăuntrul ei pe ușa din dos, lăsată dinadins descuiată, a păcatului. Și puține aveau ochi care învățaseră să strige. Însă ochii ei, și ce frumoși, nu-i vorbeau, îi păreau, atunci, muți, reci și lipsiți de mister.

10 Comments

Protected: Bufonul: un capitol special

This content is password protected. To view it please enter your password below:

4 Comments

BUFONUL

Capitolul 1

S-a trezit îngândurat, mai confuz decât se culcase. Cu ochii mijiți și pe bâjbâite s-a îndreptat spre baie, apoi s-a răzgândit. S-a dus în bucătărie și și-a aprins o țigară. A tras primul fum, adânc, și l-a ținut în piept până a amețit. Mai era și mahmur de la cheful de aseară. Nu mai știa ce-a băut și nici cu cine. Știa doar de ce. Capul îi pleznea de durere. A închis ochii și a mai tras cu sete un fum. Țigara aproape că i-a ars degetele. Din cauza ei. Din cauza ei băuse. Tot ce a prins. La un moment dat, își amintește vag, parcă toți îi umpleau paharul și el golea unul după altul. Se gândea că putea să moară. Poate ar fi fost mai bine. Nu l-ar mai fi durut capul așa îngrozitor. Și-a aprins încă o țigară. Prima i s-a stins între degete. Îi lăsase două pete roșii pe ele. Arsură. Dar nici n-a băgat de seamă. Îi venea să plângă. Nu știa prea bine de ce. Din cauza ei, sau din cauza lui. Fiindcă e prost. Bou. Ba nu, BOU cu litere mari. Urangutan. Nu că ăia-s mai deștepți. Îi tremura inima, de fapt îl înțepa, și plângea. Ca un copil. Cu capul sprijinit în pumni. Din când în când mai trăgea din țigară. Și ofta. Ca un BOU. După ea. Își mai aprinse o țigară și se gândea că poate i-ar fi prins bine o cafea. Dar îi tremurau mâinile. Nu putea nici să țină cana în mână. De beat ce era. Mahmur. Se gândea că ar fi fost mai bine să moară. Ori de la băutură, ori putea să-l calce trenul când s-a întors acasă. Cât de idiot a putut să fie ! Știa că nu trebuie să se ducă, că o să-i facă rău. Ea. Faptul că ea e acolo. Mereu îi făcea rău s-o vadă. Aproape că înebunea. Și înghițea taotă nebunia asta zâmbind. Și bând tot ce-i încăpea în pahar. Și încăpeau destule. Poate o să încerce odată. Să vadă dacă poate să moară. De la băutură. Și de la ea. Băutură cu ea. Ce amestec…. o să încerce. Dar nu înainte să-i spună cât de mult o iubește. O doare pe ea-n șlapi ! De iubirea lui. Cât de prost poate să fie ! O să-i spună totuși. Dacă e să fie maimuță. atunci să fie până la capăt. Mai mult decât să-și bată joc de el ce poate să facă ? El oricum o să moară. Și dacă nu moare ? Dacă numai se îmbată iar ca porcul ? O să aibă altă durere de cap ! Să-l ia dracu ! Se înjură singur. Dacă nu-i nimeni s-o facă pentru el… Își mai aprinse o țigară. Și-ar fi făcut și o cafea dar nu putea să țină cana în mână. Îi tremura groaznic. Nici în picioare nu putea să stea. Și oricum nu știa să facă cafea. Trase din nou din țigară până i se albăstriră buzele. Avea gura uscată. Parcă mâncase nisip. Îl durea capul. Era o epavă. Dar el plângea ! Ce cretin ! După ea. Și pe ea o doare-n șlapi ! Se certa singur. După beție ce dracu să faci ? Să citești Eliade ? Și capul îi crăpa de durere ! Începuseră să-i zvâcnească și tâmplele. Mai bine se duce înapoi în pat. Dar în pat nu poate să fumeze. Fumatul îl liniștea. Îi amorțea gândurile. Și ce gânduri avea ! Pline de ea. Își mai aprinse o țigară. Și își făcea curaj să se ducă până la filtrul de cafea. S-a ridicat cu greu și s-a dus clătinat către filtrul de cafea. Morții mă-sii ! Nu era nici filtru nici cafea. Dar a găsit niște pliculețe de ness, cam vechi probabil, conținutul se simțea tare, dar la cât băuse ce mai conta. Era o cană aproape, în uscătorul de vase. A luat-o și a umplut-o cu apă de la robinet. Cred că era caldă, dar dracu s-o ia, de la apă caldă n-a murit nimeni cred. S-a sprijinit de marginea chiuvetei. Amețise și oricum nu se putea concentra. Se gândea la ea. Orice făcea se gândea la ea. Știa că se gândește la ea șii că nu trebuie s-o facă, dar se gândea la ea. Și la el. Cât de idiot putea să fie ! Cine dracu l-a pus să se ducă când știa că vine ea, și că vine pentru el. Că el nu putea să se simtă bine fără ea. Parcă era cadâna lui ! Și el, boul dracului, s-a dus. Ca să se îmbete ca un porc, altceva ce dracu să facă ! De fapt, în sinea lui spera să nu fi avut dreptate. Dar a avut. Știa că are. Când mai înainte cu câteva ore îi spusese ei. Și ei i s-au umplut ochii de lacrimi. N-a scos o vorbă. Doar i s-au umplut ochii de lacrimi. Și de care el s-a îndrăgostit. Nu era destul că o iubea pe ea. Acum iubea și ochii ei. Cei plini de lacrimi. Nu pe aceia care l-au întrebat de zeci de ori dacă el vine. Nu-i venea să creadă că și el vine. Că va fi acolo. Martor la propriile lui spuse. Spuse care îi umpluseră ei ochii de lacrimi. Și s-a dus, ca un idiot. Doar ca să guste moartea. Avea gust de șampanie. Moartea. N-a putut să rupă plicurile de ness și s-a enervat, iar din cauza asta capul a început să-l doară și mai tare. A scormonit într-un sertar după o foarfecă, era pedant, chichiricios cum se spune. N-a găsit așa că a luat un cuțit.Vroia să desfacă pliculețele de ness. Cuțitul era din acela cu zimți și bineînțeles că n-a reușit. Până la urmă le-a rupt cu dinții, a turnat conținutul în cană și cana a băgat-o în cuptorul cu microunde. A setat un minut. Habar n-avea cât trebuie. Nu mai făcuse așa ceva. Dar a pus un minut. Să aibă timp să se gândească la ea. Un minut în care să fie doar gândul lui cu ea. Ea probabil dormea. Dar gândul lui despre ea nu. El o iubea. Gândul lui despre ea nu dormea. Niciodată. Gândul ei … probabil hoinărea pe te miri unde. Nu putea să uite sâmburii de lacrimi din ochii ei. Atunci când i-a spus. Ce frumoasă era ! I-ar fi cerut lacrimile alea. Să i le dea lui. În schimb … ei nu-i venea să creadă că el va fi acolo. Martor. Nedoritul ei cu el, între ei. Ca o ciumă ! Ce prost a putut să fie !

Că a fost prost … se întâmplă. În viață mai iei și palme. Dar el se abonase la palme. Parcă nu-i ajungeau șuturile-n cur ! Un idiot ! La asta se gândea așteptând să piuie cuptorul cu microunde și să recupereze cana cu ness. Se gândea că nu-i decât un idiot ! Cât pe ce să adoarmă sprijint pe marginea chiuvetei dacă nu ar fi zgomotul ascuțit al cuptorului cu microunde care-și terminase treaba. Nessul era gata. Îl luă, bău o gură și se așeză iar pe scaun. Și-a aprins cu mișcări precise încă o țigară. Se gândea că fumează cam mult. Putea să dea lecții de fumat. Din orice poziție, în orice dispoziție. Ness-ul avea gust de staniol. Era scârbos așa că renunță să mai bea. Termină repede de fumat, nu putea să arunce țigara abia începută, ar fi fost păcat, și se îndreptă șovăind către dormitor. Își dorea atât de mult să doarmă ! Mult ! Și dacă s-ar putea … să nu se mai trezească ! La ce bun ?

Penultimul Capitol

Uneori mă întreb dacă ai înțeles că te iubesc fără să-ți cer iubire în schimb. Am vrut doar respect și încredere. Dar probabil tu chiar m-ai crezut bufon; o jucărie amuzantă, sau enervantă pe care poți s-o arunci în lada cu jucării atunci când te plictisești, când o alta mai strălucitoare îți trezește poftele de joacă.

Ultimul Capitol

Fumez, ce știu eu să fac mai bine ? Încerc să otrăvesc gândul despre tine, să-l prefac scrum, poate de data asta reușesc, nu ca de atâtea alte ori, când tot ce am reușit a fost o reîntoarcere la tine, la durerea despre tine, la tăcerea și batjocura ta. La felul tău de a mă privi ca pe un accesoriu social, un gablonz potrivit unor ocazii plictisitoare, dar care trebuiau suportate. Din lipsă de altceva mai strălucitor și mai valoros. Ți-am spus și atunci, îți spun și acuma, nu tot ce strălucește e aur. Dar vei avea timp să afli.

Îmi amintesc serile lungi în care îți povesteam minunea iubirii mele pentru tine, în care tăcerea ta îmi părea un accept tacit, o dorință reprimată de a-ți fi devenit tu. Dar tu mă priveai ca pe un actor lipsit de talent dintr-o telenovelă ieftină. Te amuza teribil stângăcia mea, felul meu de a iubi ceva ca tine. De aceea m-ai și numit nebun, tu știai adevărul încă de atunci, știai totul despre tine. Și cred că vroiai să afli totul și despre mine. Și ți-am spus. Totul, adevărul, adevăratul eu. Fără străluciri, fără poezie. Adevărul meu cenușiu și neatrăgător. Îmi amintesc cum m-a tăiat, ca o ghilotină, răspunsul tău la sinceritatea mea. Ai spus  “Ce nesimțiți !”. Și era vorba doar de iubire. În stare pură, chiar dacă păcătoasă. Atât am putut eu, să iubesc, dar ție ți s-a părut nepotrivit și de neimaginat. M-am întrebat atunci, nu ți-am spus, dacă tu înțelegi iubirea, dacă știi ce este, dacă ai iubit vreodată. Cred că nu.

Mie îmi plăcea, aveai răbdare, recunosc, să stai să asculți la nesfârșit iubire. Dar nici n-aveai nimic mai bun de facut. Serile-ți erau prea pline de nimic interesant, de lipsa plimbărilor, de lipsa admiratorilor. Eu … eram ceva mai mult decât un program TV. Nu cu mult mai mult. Nu atât de mult ca gașca ta de fete, ca plecările tale intempestive într-un necunoscut misterios. Plecările tale însoțite de mister. Știai că sufăr și cred că te simțeai bine. Puteai produce suferință. Oare de ce nu te-ai gândit niciodată să produci iubire ? Nu, iubirea nu-i o haină pe care s-o îmbraci după sezon, sau după modă. Dar vei avea timp să afli.

Acuma, serile sunt scurte, abia ai timp să te bagi în pat după plimbările tale istovitoare. Și misterioase. Nu mai ai nevoie de mine. Nu te mai plictisești. Asfaltul e noul tău prieten. El nu te iubește așa obositor ca mine, el nu se supără dacă-l uiți pentru cel de vis-a-vis sau de aiurea. El nu-ți reproșează tăcerea, el îți suportă pașii depărtându-se. El nu plânge.

E vremea să te las să zburzi pe câmpiile civilizației urbane. Timpul meu la palat s-a terminat. Bufonul pleacă. A jucat cu zâmbetul pe buze piesa tristă a iubirii pentru tine. Pe sub machiajul strident lacrimile mi-au ars pieptul. Durerea mă răscolea dar zâmbeam pentru tine. Am făcut tot felul de giumbușlucuri pentru tine. Am fost nebun pentru tine. Să-ți alung plictiseala.

Bufonul pleacă. Iubirea pentru tine i-a ars pieptul. Fumez, ce altceva știu să fac mai bine ? Să iubesc. Dacă m-ai fi întrebat … Da, cel mai bine bufonul a știut să te iubească.

13 Comments