Poveste interzisă (III)


N. a venit să-i ceară ajutorul așa că s-a dus, nu refuza pe nimeni, cu atât mai puțin o femeie. N. nu era frumoasa, dar era plăcută, te simțeai bine în preajma ei, nu era mofturoasă, nu se supăra dacă făceai o glumă fără perdea sau puțin ieșită din decor. Râdea mai tot timpul, doar când era supărată devenea țepoasă, dar el o pupa pe obraz, ca pe o soră, și ochii i se înviorau. Sau flirta puțin cu ea, puțin, nu mult, se temea să flirteze cu femei care nu-l atrăgeau de teamă că ar putea ajunge prea departe, iar el nu știa să se oprească la timp. Îi era teamă să nu le provoace inutil suferință. Îi plăceau femeile, cui dracului nu-i plac, dar nu se juca niciodată cu suflete. Tot timpul se lăuda că el face dragoste, nu sex. Un idiot !
Era și I. acolo, cu I. se știa demult, îi împărtășise multe din secretele lui, ca unui prieten adevărat, I. îl cunoștea foarte bine, îi citea privirile, gesturile, tonul vocii, îi descifra fără greș chiar și tăcerile. Avusese cândva ocazia să o aibă, dar era imposibil să nu se afle, cineva îl văzuse bătând la ușa ei, așa că atunci când I. i-a deschis a rămas în prag privind-o, iar când ea l-a invitat înăuntru, deschizând larg ușa și făcându-i loc să treacă, a pupat-o pe obraz, s-a întors și a plecat. A întrebat-o după un timp dacă își amintește episodul, dar i-a spus că nu. Probabil a mințit, din mândrie, din orgoliu, le avea pe amândouă excesiv de dezvoltate. De multe ori devenea insuportabilă din cauza asta.
Era și ea. A remarcat-o imediat, purta, cum altfel, un tricou mulat și decoltat și blugi foarte strâmți. Pentru o clipă a încremenit holbându-se la sânii ei. Ea a zâmbit și a încercat rușinată să-și strângă, inutil, decolteul. A fugit repede și a luat o eșarfă pretextând că se făcuse răcoare. Dar roșea când el se uita la ea, sau când îi vorbea. I se topise toată gheața, iar el se gândi că-i place puștoaica. Începuse să învețe cum să fie femeie.
Când au terminat el a adus o ciocolată, avea mereu ciocolată, femeile adoră ciocolata, iar el adora femeile, pe cele care știau să fie femei. A servit-o pe ea prima și asta a fâstâcit-o peste măsură. S-au amuzat toți.
N-a plecat până nu l-au pupat toate. Și el pe ele.
A ajuns târziu acasă, a făcut un duș și s-a băgat repede în pat. A adormit de cum a pus capul pe pernă, însă nu mai înainte să și-o amintească pe ea rușinată de privirile lui mângâindu-i și sărutându-i sânii. A adormit zâmbind și strângând involuntar perna în brațe.

  1. #1 by Radu on 31 August 2013 - 6:43

    Pai cine doarme cu perna in brate este un apernat ca sa folosesc un mucecuvant de-al meu.

    • #2 by Domnul Bob on 31 August 2013 - 8:25

      Recunosc, personajul are un fetis cu perne 😀

  2. #3 by Mucegai on 29 August 2013 - 10:25

    A adormit cu perna între picioare, nu în brațe! 😛

    • #4 by Domnul Bob on 29 August 2013 - 16:13

      Personajul nu-i un afemeiat, e un indragostitor, ca sa folosesc un iubindincuvant al Deei 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: