Așa-i că prima scânteie a privit prin ochii tăi atunci când a născocit Universul ? Că adâncul lor de cer târziu îmi toarnă plumb în cuvintele dorindu-se istorii scrise în amurg pe papirusul trupului tău povestindu-se în suspine amestecate în valuri pe buzele alunecându-se cu ale mele în tăceri lăsând să vorbească doar frământarea frumuseții dezbrăcată de știința ei exactă și lăsată nudă și îmbujorată între palmele mele de muritor descoperindu-te divină. Venerându-te.
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by Domnul Bob on 11 September 2014 - 8:13
Din nou, mulțumesc !
#2 by annaodette13 on 10 September 2014 - 23:08
cat adevar poti asterne pe foaia ta, Domnule Bob!
Sunt zile si clipe, cand doresc sa fug de buchiile tale, dar mai multe zile, sunt cele pe care le caut cu infrigurare, chiar daca nu ma inmana acelasi destin al creatiei, dar ma cheama, mereu si mereu, caci dupa ce-am gustat seva lor, datatoare de viata, iubire, cunoastere…, fara a sti limbajul frumos al exprimarii tale, traiesc sentimentul fiintei divine, inaltata la apogeul cunoasterii mele, dornica sa atinga apogeul gandirii dincolo de marginusul ei, invechit sau modernizat. Nou, vechi…nu-ti pasa, frazele sau expresiile tale fac furori…dar nu in randul tinerilor, ci in randul celor sentimentali, fie tineri sau batrani…plumb este, sau chiar mai greu decat el… am nevoie de Blaga, care de acolo de unde se afla sa-mi impartaseasca secretul alchimiei sale, ce mi-a umplut anii copilariei. Poetul trist, dar Fat-Frumosul visuriior mele de toanta in cautare de lectura placuta inimii, ci nu mintii.