Pe vremea când încă mai căutam dimineți în umbra serilor am cunoscut o fată atât de frumoasă că obrajii iernii se îmbujorau în amurg precum ai unei fecioare mângăiată de vise pârdalnice în ascunzișuri de budoar. Avea părul împletit în spice de chiar degetele Soarelui și purta straie țesute de fluturi din parfumul florilor. Sub pașii ei înverzeau grădinile Raiului, iar glasul alinta precum șoapta unei adieri calde de vară. Avea nume de uimire cu ochi senini, sprâncene subțiri și buze mușcate de emoție, ca un dar divin.
M-a părăsit simplu, așa cum timpul e părăsit de clipe, de parcă ar fi urmat o poruncă a Creației, și n-aș fi știut că aproape am uitat-o dacă noaptea trecută nu i-aș fi zărit mantia în mâinile harnice ale Lunii grăbindu-se să i-o brodeze cu stele.
Oare ce mai faci tu, fată frumoasă ?
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by mira on 18 June 2014 - 6:51
Mira rataceste nebuna de dorul lui in fiecare noapte…S-ar putea sa-i fi simtit fosnetul mantiei prin padurea fara sfarsit in care se plimba ea,aproape de palatul tau…Din cand in cand, se intalneste cu un parfum necunoscut…sau aude o voce suava…uneori, danseaza in ritmul sacadat al cuvintelor…stapane in aceasta lume…a ta.