Souvenir

Într-un parc pustiu, pe o bancă cu vopseaua jupuită de timp
Stă scrijelită povestea unei prințese și a zeului ei alungat din Olimp
E o seară de toamnă cu parfum de tei înflorind iar într-o vară târzie
Pe care vântul blând cu aripi de vise mângâietoare l-adie
Umbre se joacă pe-alei, tăceri foșnesc prin iarba uscată
De bancă se-apropie un vagabond cu pas șchiopătat de iubire însingurată
Se așează la un capăt, același mereu
Pe locul unde a stat iubind-și prințesa, alungat din Olimp, al ei zeu
Oftează și murmură răscolind cuiburi de adormite-amintiri câteva șoapte
Apoi își culcă tâmplele acolo unde-ar fi fost coapsele ei încurajate de noapte
Adoarme gândind la gustul ei dulce, de prea mult coaptă fecioară
Și noaptea-l acoperă cu toamna mințind că e vară