Cumva înfruntam realitatea, ne măsuram reciproc de parcă am fi fost niște cocoși pintenați în ringul vieții, când m-am trezit cu tine pe cap. În capul pieptului, durere surdă, ca o lovitură de pumn, care te lasă fără suflare. Puteam să mă înec cu frumusețea ta, îmi stateai în gât, ca o îmbucătură dulce înghițită din lăcomie pe nemestecate, și abia mai suflam căte o șoaptă murind mai înainte să se agațe de urechea ta. Am tușit să-mi vărs sufletul, te-am scos afară din mine, dar când să te arunc mi s-au încurcat degetele în inelele părului tău, m-am zbătut, dar abia spre dimineață am reușit să mă eliberez. Prea târziu, deja mă intoxicasem cu tine, devenisem palid, deliram fără să am febră, aveam insomnii permanente. Toate vrăjitoarele care m-au văzut au spus că mă îndrăgostisem de tine, dar eu cred că a fost din cauză că m-ai lovit în capul pieptului cu pumnul frumuseți tale. Și acum respir greu și mă doare. Poate că mi-ai rupt și coastele sufletului.
-
Follow
Following
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Souvenir 
#1 by Iolanda Moraru on 10 July 2013 - 9:46
Blogul tau a fost nominalizat!
http://zatdecafea.wordpress.com/2013/07/05/a-bouquet-of-three-awards/
#2 by Domnul Bob on 10 July 2013 - 11:50
Sunt onorat Prințesă ! Mulțumesc !
#3 by Iolanda Moraru on 10 July 2013 - 12:03
Aww 😀
#4 by Camelia on 9 July 2013 - 21:35
Doamne sfinte, cum să mă mâhneşti, suflete? nu ai putea, m-ar putea doar ceva întrista, şi asta legat de nişte lucruri pe care ţi le-aş spune, unele dintr-acelea cu un deznodământ prestabilit, asta despre unele poveşti, despre nişte “sfidări”, despre nişte “imposibilităţi”.
#5 by Domnul Bob on 9 July 2013 - 21:49
Mă speriasem … da, imposibilitățile sunt singurele întâmplări certe ale povestindu-ni-se-adevărul.
Hmmm, nu m-am gândit niciodată la asta, da, e corect, când nu mai speri nu mai poți nici să disperi.
#6 by Camelia on 9 July 2013 - 20:26
Dacă ar fi să răspund acum cuvintelor tale în starea pe care o am acum, cred că ţi le-aş face pe toate ţăndări, doar că eadinmine, visătoarea absolută, nu m-ar lăsa.
#7 by Domnul Bob on 9 July 2013 - 21:31
Înțeleg că te-am mâhnit și asta mă întristează; cuvintele mele sunt doar chipul de lut al unor gânduri uneori prea nebune și cu siguranță pot fi lesne prefăcute în praf și pulbere pe un drum pe care eu însumi sunt prea neînsemnat ca să-mi las urma pașilor.
Știu că nu pot să înfloresc flori așa cum o face soarele, și nici nu pot țese povești așa cum o face amurgul, dar eldinmine, tăinuitorul de vise, nu mă lasă să curg timpul în consonanța lui firească, ci mă îndeamnă să fiu anacronic.
Și mulțumesc celeidintine pentru îngăduință mărturisind că nu mi-a fost în intenție să te rănesc, iar dacă așa s-a petrecut e poate din cauza unei rezonanțe întâmplătoare a emoțiilor noastre. Ori poate doar îngerii s-au jucat cu sufletele noastre.
#8 by Diana şi Dan on 9 July 2013 - 19:20
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
#9 by Camelia on 9 July 2013 - 21:38
Sunt unele lucruri pe care dacă nu poţi să le trăieşti trebuie să le înduri, Bogdan; poate de aceea atunci când nu mai speri nici nu mai disperi. Acum încercam să glumesc.
#10 by sheba on 9 July 2013 - 0:26
daca asa simti, mai ai o sansa! dar SPUNE-I si ei ce simti!
#11 by Domnul Bob on 9 July 2013 - 16:55
Ah, dar în sufletul ei știe ! Eu nu fac decât să-i continui cântarea începută cândva, în zorii copilăriei noastre.
#12 by rene2686 on 9 July 2013 - 0:23
:)…eu grav cand te “loveste’ ceva cu asa putere 🙂 ..extraordinar imi place
#13 by Domnul Bob on 9 July 2013 - 16:56
Dar ce frumoasă e această durere !
#14 by rene2686 on 9 July 2013 - 19:14
asa este…aproape de neegalat 🙂
#15 by Domnul Bob on 9 July 2013 - 19:19
divin 🙂 desi uneori e ca o pedeapsa
#16 by rene2686 on 9 July 2013 - 19:22
da..pe care o porti si nu pot scapa de ea….uneori am avut senzatia..ca… vrand s-o scutur se tinea si mai puternic de mine….:)
iti face in ciuda 🙂 🙂 🙂
#17 by Domnul Bob on 9 July 2013 - 19:47
e încăpățânată 🙂
#18 by rene2686 on 9 July 2013 - 19:57
catar incapatanat e..:):)
#19 by Domnul Bob on 9 July 2013 - 20:07
Cred ca altfel viata ar fi anosta 🙂
#20 by rene2686 on 9 July 2013 - 20:13
da ai drepate…e bine cand e bine..dar si prea mult bine e rau :)..:P
#21 by Camelia on 8 July 2013 - 23:50
uitasem asta…
#22 by Camelia on 8 July 2013 - 23:37
Te-a lovit şi a sfârşit prin a te ucide; sunt “lovituri” care ucid mai puternic decât otrava. Şi cât ţi-a stat în tine, ai trăit-o cu o mistuitoare intensitate, nu că n’ar fi tot acolo, doar că acum din ea deschizi caverne din care strigă durerea.
#23 by Domnul Bob on 9 July 2013 - 17:15
Mereu am simțit nevoia să fac ceva, doar pentru ea, ceva ce nimeni n-a mai făcut vreodată pentru o femeie iubind-o. Și cred că moartea asta lentă prin dulceața și otrava cuvintelor e ceea ce doar eu îi pot dărui. Sunt egoist, gelos poate, sunt rău, sau doar prea puțin bun, sunt un diavol și niciodată înger, un nemernic, sau doar o fântână cu apă sărată ? Nu știu, știu doar că eu sunt singurul în viața căruia ea poate călca cu pas misterios de balerină ori cu apăsarea nimicitoare a călcăturii de elefant, sunt singurul în viața căruia ea aduce întunericul ori lumina, sunt norocosul care o poate iubi liber de toate legile Universului. Sunt norocosul în viața căruia ea a intrat neștiind că nu va mai ieși niciodată. Și da, asta doare, dar doare frumos, chiar și atunci când durerea e insuportabilă.
Am scris numai prostii 🙂 dar atâtea mi se amestecă în minte …