Sunt solstițiu vestind al cincilea anotimp
Am răzvrătit Timpul împotriva Zeilor lenevind în Olimp
Din drumul zilei întorc Soarele, nopțile rotunjesc Luna
După nori ascund Cerul, peste Pământ asmuțesc furtuna
Zeii nu-mi pot crede îndrăzneala, ce muritor insolent
Nu li se-închină, din templul minciunii lor e absent
Am pus stăpânire pe Cer și pe-al Creației Lut
Al cincilea anotimp l-am trezit, nici de Univers cunoscut
Timpul nu mă mai poate atinge, am încheiat cu el armistițiu
Din putredă carne de om neiubit am devenit etern și periodic solstițiu
Chiar în prima lui oră am smuls morții al cincilea anotimp
Oracolul mă vestește singur stăpânitor al palatelor din Olimp
Afrodita-mi stă la picioare, chiar Hera mă iubește pe-ascuns
Dar și stăpânul lui Cronos de-aș fi, fără Ea nimic nu-i de-ajuns
O să lepăd puterile toate, vraja, magia, misterul
Pământul o să-l înverzesc iarăși, cu albastru o să pictez Cerul
Peste palate și temple Zeii vor fi iarăși stăpâni
Timpul o să-și curgă nesecat și domol bătrânețea prin lumi
Eu voi râmâne solstițiu, în prima lui oră veșnic vestind
Cu viața plătit lui Hades, anotimpul iubirii, al cincilea Ei anotimp
#1 by maria on 19 September 2012 - 5:52
“ Am spus-o intotdeauna: singur, nu fac doi bani . Trebuie sa iubesc nebuneste pe cineva sau ceva, ca sa nu ma simt gol si fara rost, ca un bostan uscat, uitat in porumbiste dupa cules. Asa sunt eu croit”….un citat ce potriveste multora,inclusiv tie( de ce sa nu spun …si mie)….e parerea mea 😉
#2 by slowaholic on 18 September 2012 - 21:35
Îl ador pe acest muritor impertinent. 🙂
#3 by Domnul Bob on 18 September 2012 - 21:38
Atunci al cincilea anotimp va dura la nesfarsit pentru tine. Am poruncit timpului sa ocoleasca calea pasilor tai, altfel il voi preface intr-un pumn de nisip imprastiat de vant. 🙂
#4 by slowaholic on 18 September 2012 - 21:47
Mă înclin și mulțumesc din nou, cavalere. 🙂