Cioran spunea că “Fiecare carte scrisă este ca o sinucidere amânată”. Eu am una scrisă. O viață. Într-o carte. Și una amânată. O carte. Într-o viață. Două amânări, ambele prescrise și inutile. Nu scrierile noastre contează. Contează amânările despre noi. Eu tocmai mi-am terminat de citit necrologul. Interesant. Nu deosebit. Dar unic. E doar al meu. Grafia e frumoasă. Cu multe înflorituri. Mulți trandafiri. Și spini. Trandafirii sunt favoriții mei. Sau au fost. Sau vor fi. Cine mai știe. Am citit doar necrologul nu și Nașterea. Dacă va mai fi vreuna. Dacă va fi poate o să răsar trandafir. Dar voi avea probabil atât de mulți spini încât vreun grădinar harnic dar nepriceput mă va confunda cu un rug. Mă va smulge din chiar locul Sfârșitului și Începutului meu pentru a face loc unor buruieni anoste. Dar verzi și cu frunza moale la pipăit. Va fi Sfârșitul Sfârșitului. Cel niciodată Început; neajunsul de a fi trăit.
Dis de Dimineață m-am uitat în oglindă. Am văzut că aveam barbă. Mică, de-o zi, dar țepoasă. Ce bizar, ca barba unui mort.
Despre sinucigași se spune ca și-au încheiat prea devreme socotelile cu viața. Eu cred că, devreme sau târziu, ei sunt singurii care le încheie. Ceilalți rămân cu ele neîncheiate. Le lipsește curajul de a trage linie și a face totalul.
Marțea nu sunt trei ceasuri rele, sunt trei ceasuri fatidice. Nu mereu, dar când se întâmplă se spune că e Marțea Sinucigașilor.
Nu sunt superstițios decât în legătură cu Destinul. De când îL știu a avut o plăcere nebună să mă arunce în Haos. A fost mereu o mână care să mă tragă înapoi. Poate de data asta va fi mai norocos. Destinul. Nu știu de ce mă dușmănește asa de tare. Poate fiindcă mi-am închinat viața întru iubirea altora. De ce m-aș iubi pe mine ? Eu voi pieri. Ieri, azi, mâine. Voi pieri. De ce sa iau iubirea cu mine în Infern ? De ce să n-o dăruiesc cuiva. Poate o să găsesc pe cineva care are nevoie. Dau anunț, dar dacă știți pe cineva … am doar pretenția să fie persoană serioasă.
Am sperat mereu să te încânte nu iubirea mea, ci parfumul ei. L-am crezut deosebit. M-am înșelat. Miroase a gaze de eșapament într-o intersecție aglomerată.
Mă gândesc că toți “înțelepții” vieții sunt doar niște impostori. Judecă fără drept ceva ce nu le aparține. Eu cred că am fost, mai înainte de a fi al altora, propriul meu impostor.
Sinucigașul e un mort mereu gata de a se naște. Moartea i-a încolțit în minte ca urmare a concubinajului dintre un gând tată și o decepție mamă. Nimic, niciodată, nu-i va produce avortul fecundatei sămânțe a morții. Embrionul crește, se dezvoltă, capătă la rândul lui conștiință, una terminală. Fructul iubirii dintre un nebun și o întâmplătoare, hrănit cu viață așteaptă sorocul Nașterii Sfârșitului. E atât de simplu !
Parafrazându-l pe Cioran aș spune că un sinucigaș e o carte amânată. Odată scrisă îl trimite pe unicul ei personaj în Lumea Cărților de Amintiri. Șterse încet, încet, de Vreme.
Salutări Maestre ! Sosesc. Îți aduc în dar puțină Disperare. Puțină, dar de cea mai bună calitate. O să degustăm în timp ce-ți voi povesti despre Neajunsul de a te fi îndrăgostit.
Souvenir 
#1 by lafeeblanche on 3 July 2012 - 16:18
E si Cioran aici, dar e mult Camus!
In fond, el spune ca nu alegem cand ne nastem, dar putem alege forme de libertate!
Apoi imi amintesti de moto-ul unei carti de razboi care mi-a placut mult, Mai presus de toate.
“Mai presus de toate,
Fii tie insuti credincios, de-aici
Urmand precum urmeaza noaptea zilei,
Ca n-ai sa poti fi prefacut cu nime!” (Shakespeare, Hamlet, I,3)
Felicitari pentru noua carte. Ma bucur ca am avut privilegiul de a o avea pe prima!
Multumesc!
#2 by Domnul Bob on 4 July 2012 - 19:21
Oh ! Deja teme de vacanță ! Acuma trebuie să-l identific și pe rebelul Camus împreună cu absurdul lui. 🙂
Multumesc ! Și eu mă bucur pentru privilegiul de a te fi cunoscut !
#3 by lafeeblanche on 4 July 2012 - 19:36
Fara teme de vacanta, Domnia Ta! Sa rasuflam linistiti!
Si eu multumesc!
#4 by fatadefragi on 3 July 2012 - 15:15
Priveşte-te în oglindă. Ia aparatul de ras şi scapă de gândurile astea întunecate. Zâmbeste-ţi. Zilele de marţi trec. Adevăraţii curajoşi sunt cei care nu trag linie niciodată pentru că întotdeauna e loc de mai mult şi de mai bine. Şi de mai rău, e-adevarat, dar ce mai contează când ştii gustul fericirii? Te-ai înşelat, într-adevăr, iubirea ta are parfum de vis şi de duminici însorite. Şi de trandafir răsărit peste noapte într-o grădină neştiută. Maestrul m-a rugat să-ţi transmit că e ocupat o bună vreme de acum înainte să cugete despre Minunea de a te fi îndrăgostit.
#5 by Domnul Bob on 4 July 2012 - 19:18
Suflet de fraguță, poate vei vrea să visăm puțin “Despre minunea de te fi îndrăgostit” 🙂 Îți voi trimite depeșă 🙂
#6 by fatadefragi on 4 July 2012 - 19:59
Aştept depeşa dumitale. Între timp o să mă consult cu Maestrul despre cum se poate schimba dispoziţia de marţi cu un ras şi un zâmbet strecurat în oglindă. Şi despre Minunea de a te fi îndrăgostit, evident. 🙂
#7 by Domnul Bob on 4 July 2012 - 20:49
De cele mai multe ori privirea de miercuri e suficienta; dar miercurea de azi are o privire ratacind in zare.
#8 by fatadefragi on 5 July 2012 - 6:35
Fie ca privirii rătăcitoare să i se descopere în zare o zi de joi zâmbitoare. 🙂
#9 by melanietoulouse on 3 July 2012 - 14:46
Ah, Cioran si-a lui disperare, de fapt “un mal de vivre” quasi-permanent, asimilat, integrat în patrimoniul culturii franceze…
– – –
Orice îndragostit e un “neajuns”… iar daca iubirea “Miroase a gaze de esapament intr-o intersectie aglomerata.”, înseamna ca nu-i “martea sinucigasilor”, ci mai degraba un remake al celebrului film “daca e marti, e Belgia!”(if it’s Tuesday this must be Belgium) 🙂 Sunt sigura ca va fi o carte alb-negru exceptionala pe care de-abia astept s-o citesc… 🙂
– – –
genialu’ Serge care purta barba de câteva zile, exprès… 🙂
#10 by Domnul Bob on 4 July 2012 - 19:16
Merci Melanie, îți voi trimite “Despre neajunsul de a te fi îndrăgostit” 😉
#11 by melanietoulouse on 5 July 2012 - 6:48
Merci d’avance, Mr Bob… Deja titlul “promite”… 🙂 Bonne chance & bonne continuation, young man in black! 🙂