Plouă azi, și ieri a plouat, și mâine mi se anunță furtună
Gândurile-mi plouă și ele, cuvintele mi le udă, în suflet am o fântână
Ciutură nu mai are , iar apa-i e neagră, sălcie
E blestemată, nimeni limpezimea iubirii nu vrea să-i mai știe
Nu de mult îi era fermecată, cristalină și rece
Toți se opreau să-și răcorească sufletul, acum nimeni pe la ea nu mai trece
Doar pe furiș, atunci când Luna-i ascunsă de nori
Un alt suflet pribeag, de cel al fântânii se-apropie cu pași temători
Și ciutură-i face, de cumpăna vieții legată
Iar cât Luna e oarbă apa-i devine iarăși limpede și curată
Fântâna se trezește la viață și sufletul ei reînvie
Cuvintele se spală de lacrimi și se adună în râuri de poezie
La ziuă, blestemul iubirii revine
Apa cu gust de leșie drumeții departe îi ține
Așteaptă noaptea cea fără de Lună ca alături să-i vină
Un alt suflet ce plânge-n cuvinte și-n rime suspină
După cum știți, de obicei nu alătur muzică poeziilor mele, dar cred că merită să ascultați ceva incredibil de frumos.
Souvenir 
#1 by fatadefragi on 19 May 2012 - 21:33
…parfum de dorinţă uitată între coperţi de cer
pulverizat pe gânduri de vis ce-alene îngână
dor de strop de lumină strecurată din Lună
pentr-un suflet ce umblă prin lume întristat si stingher
#2 by Domnul Bob on 20 May 2012 - 15:01
O literă lângă alta, cuvânt cristalin, picătură
Apă vie pentru buze uscate de-a iubirii tortură
Lacrimă lângă lacrimă, plâns tăcut, tristețe
Palme frământând emoții, ochi mângâind frumusețe
Fântâna cuvintelor are de toate
Pentru cei însetați de iubire la întunecat miez de noapte
Pentru cei ce o caută, iubirea, ziua-n amiaza mare
Are doar apă cu gust de pelin, pentru suflet otrăvitoare
Ei nu vor setea sufletului s-o stingă
Vor doar carne, de fecioară, fragedă, albă, s-atingă
Fântâna nu știe să potolească lăcomia de trup, foamea de om
Fructele ei se coc în adâncuri de suflet, nu pe margini de drum, ca fructele agățate în pom