Râvna, dorința, gustul fin pentru păcate-alese
Nu sunt vinovății, nu îți mai intenta procese
Căci fiecare dintre noi, ne strecurăm furiș în ale altuia cetăți
Prădăm comori ascunse, înfulecăm ascunse bunătăți
Păcatul tău, precum și ale noastre toate
Nu-i nici mai mare, nici mai mic, nu-i nici o-împietate
De-ai vrut să mă răstoni pe mine, și eu sunt Dumnezeul tău
De mi-ai râvnit la bunurile toate, îți spun că nu îmi pare rău
Ba te primesc cu bucurie să împărțim solia
Iubirii care ne cuvântă, căci ea ne este-Împărăția
Ți-am spus că nu se poate ? Tu nu m-ai înțeles
Poate o virgulă lipsește, și-un semn de exclamare scris cam șters
Cerneala mi-e pe terminate, să plâng acum mă pregătesc
Să umplu iarăși călimara din care scot cuvintele ce răvășesc
Așteaptă adierea lor chiar în mansarda mică și întunecată
În geamul afumat de vreme am să îți bat de-îndată
O să trimit-nainte-mi o strofă, poate două
Și-un fir de poezie care abia a răsărit scăldat de soare și de rouă
Souvenir 